How postmodern can you get?

Clipul asta e o capodopera absoluta! Ar putea fi folosit de un profesor universitar sa le explice studentilor ce-i ala postmodernismul:

Din pacate, are doar 25,000 views pe Youtube, si ramane un fenomen marginal, de underground; un link pasat intre colegii de birou din nu stiu ce departamente creative. Sau intre prieteni buni.

Iar in tot lantul asta viral, pe masura ce linkul inainteaza de la un om la altul, in mod inevitabil, apare la un moment dat cate o veriga slaba in lant. Si viralul se opreste din raspandire. Ce vreau sa zic? Simplu: mereu va aparea cate un cretin care se gaseste sa intrebe: “Bai, dar asta chiar e pe bune? Adica astia sunt manelisti?“. Sau, fenomenul al doilea, cand se gaseste cate un dobitoc puritan sa declame “Au, sacrilegiu, sariti lume, lesin! Aduceti sarurile. Ai dracu manelisti, au stricat frumusete de piesa! Se duce de rapa tarisoara asta etc.” That’s what I call “missing the point”.

Asadar si prin urmare, cred ca motivul pentru care sketch-ul de mai sus nu se bucura de atat de mult succes pe cat ar merita -- si viralul a inaintat atat de anevoios si a intalnit atat de multe obstacole -- este tocmai ca se apropie mult prea mult de perfectiune…l-au facut mult prea credibil

Dar de fapt, pana la urma, vorb-aia. Daca stam sa ne gandim, multi n-au gustat nici jingle-urile cu Tamango sau alte chestii mult mai “light”… Petronel Parizer nu e pentru publicul larg in niciun caz. Iata motiv pentru care vi-l ofer voua, celor care-mi cititi blogul (da, am facut un dublu compliment implicit -- pe de o parte ma umflu eu in pene cum c-as fi mare destept, pe de alta parte va laud pe voi, dupa principiul “cititorii nostri sunt mai inteligenti decat…“). Stiu ca e vechi, si mai stiu si ca probabil acum il revedeti pentru a 10-a oara… Dar merita.

Bun. Sa ridice mana cine are nelamuriri in legatura cu piesa. La fel, cine are de injurat, o poate face. Eu nu sterg comentarii, doar va mai iau peste picior din cand in cand.

Voteaza:

(No Ratings Yet)

 Loading ...

Despre oameni creativi, despre sinestezie si emisfera dreapta a creierului…

Povestea incepe in vara lui 2007. Piata Operei din Bucuresti. Am ajuns, din pura intamplare, la un spectacol gratuit de opera, in aer liber. Carmen de Bizet, clasic. Eram cu unul dintre trainerii mei de NLP, Mihai, care, intamplator sau nu, este muzician -- mai precis violonist in Orchestra Filarmonica de la Wurzburg.

Mihai imi explica diferenta dintre cele doua voci feminine de pe scena: “daca te concentrezi putin, o sa auzi cum cea din stanga suna limpede, ca un pahar curat de cristal, ca o apa lina…auzi? [...] Iar cealalta, daca asculti atent, este putin mai tulbure, si parca are mai putina armonie, ca un pahar mai degraba mat… Daca prima este ascutita perfect, cealalta parca e putin tocita, nu ti se pare?“.

Eu ascultam cu fascinatie si vizualizam tot ce-mi spunea omul. Concluzia a fost savuroasa: “Petre, observi cum folosim vizualul si kinestezicul ca sa explicam ceea ce intra pe auditiv?“.

Curata sinestezie.

Ei bine, capacitatea asta de a face corelatii intre ceea ce vezi, auzi, mirosi si simti, si, in plus, cu ceea ce ai vazut, simtit, mirosit in trecut si acum iti amintesti, dar mai mult, cu ceea ce ai vazut si simtit doar in imaginatia ta si nicaieri altundeva, este ceea ce ii face pe multi dintre artisti sa fie atat de geniali. Cu cat abilitatea asta e mai putin ingradita, si lasata sa se dezvolte mai mult, cu atat rezultatele sunt mai spectaculoase.

Pentru toti cei care impart aceeasi fascinatie fata de serialul Twin Peaks al lui Lynch, va invit sa urmariti secventa de mai jos. Pe mine, personal, ma baga intr-o mini-transa povestea spusa de compozitorul Angelo Badalamenti despre cum s-a nascut piesa Love Theme din Twin Peaks. Observati cum omul asta are extraordinara abilitate de “a se conecta” la universul interior al unei alte persoane (David Lynch, in cazul asta). Ba mai mult, el poate converti imagini si sentimente primare in note muzicale si in pasaje melodice coerente. Mi se pare absolut spectaculos:

Va dati seama, fara doar si poate, ca un astfel de transfer este imposibil de realizat fara sa transcenzi granitele comunicarii traditionale.

Iata si rezultatul final:

Si, pentru a incheia maiestuos, va recomand documentarul The Boy With The Incredible Brain. S-ar putea sa fiti surprinsi de cum reuseste un individ sa retina nu mai putin de 20,000 de zecimale din Pi, folosindu-si imaginatia vizuala si intuitia.

Voteaza:

(No Ratings Yet)

 Loading ...