ATL, BTL, outdoor, banner, print, spot. Insight, target, slogan, icon, teaser. Creştere exponenţială obţinută viral? Hau. Bun venit in fascinanta lume … a advertisingului.

Postul de azi e pentru toti „devoratorii de publicitate”, simpatizantii Olimpiadelor Comunicarii, cei care fac ratinguri la emisiunea lui Andi Moisescu, uitandu-se cu fascinatie în gura expertilor care comentează spoturi, trenduri si branduri. Pentru toti urbanii trendy care comenteaza reclamele de la televizor ori de cate ori ies la o bere, si stiu intotdeauna cum sa le faca mai bine decat aia care le-au creat.

Daca pana mai ieri exista proverbul „la fotbal, politica si femei se pricepe toata lumea”, eu astazi l-as extinde…se pare ca absolut toata lumea se pricepe si la advertising si PR. Bravo.

E un lucru excelent, dar eu va indemn pe toti cei care lucrati in domeniu sa faceti un experiment. Sa sariti pentru cateva minute din acvariu si sa va uitati din exterior la el. Apoi sa realizati cum se vede povestea din afara. Un scurt reality check, cu alte cuvinte. Cum e sintagma aia cu „think out of the box”, asa si experimentul: think out of the fucking aquarium. Just for a few minutes. Then you can jump back and pretend you didn’t see anything…and carry on with your stuff, alright?

Pe aceasta cale am onoarea sa vi-l prezint pe John Carlton. Daca vreti sa auziti ce are de spus una dintre putinele voci de pe planeta Pamant care „indrazneste” sa se ia de advertisingul corporatist si sa stearga pe jos cu creativii, ascultati-l pe Carlton.

Eu sunt unul dintre norocosii care au pus mana pe cartea lui, Kickass Copywriting Secrets of a Marketing Rebel. Nu se gaseste in biblioteci si librarii, e alta mancare de peste. Tipul a recurs la self-publishing si o vinde prin internet, la un pret exorbitant, chiar nesimtit as putea zice ($299). Eu am tras-o la xerox ieftin in Regie, ma rog. Cat despre povestea cu pretul, el spune frumos: nu vinde o carte, ci vinde o solutie clara la o problema serioasa a multor business-uri din ziua de astazi. Iar daca respectiva carte nu-ti rezolva problema, Carlton iti da toti banisorii inapoi — pana la ultimul cent.

Dar sa revenim la subiect. Tipul mi se pare sclipitor de inteligent si cat se poate de „deconectat de la matrice”, cum imi place mie sa spun. He’s not taking any shit from anyone. E un pic nebun, ce-i drept, pentru ca numai un nebun ar fi indraznit sa comita hybris-ul suprem de-asi sufla mucii pe advertiseri, acesti „creativi”, artisti superiori ai postmodernismului, despre care toata lumea vorbeste si care mai au putin pana la a fi sanctificati si canonizati de religia consumerista.

Care e ideea lui centrala? El spune clar si raspicat: advertising-ul trebuie sa *vanda*. De-aia investeste un businessman banii si asta e scopul unui business – sa vanda. Nu e vorba de sloganuri inteligente, de jocuri haioase de cuvinte sau de a te face cu orice pret simpatic si trendy-cool.

Bun venit in realitate.

Most people – and shamefully, most so-called experts in advertising – wouldn’t know a good ad if it bit them on the ass. The fact is, there is more incompetence in advertising than any other field except, perhaps, psychology. – John Carlton

Iata alte cateva mici perle de-ale lui, selectate in graba:

The vast majority of commercials and ads you come in contact with today are put out by fancy Madison-Avenue-type advertising agencies. By aloof and unconnected writers and designers and other “creative” types who know nothing of salesmanship, and who do not understand the psychology of the average man or woman.

…and remember:

• People do not buy because they like your cutesy slogan.
• People do not buy because you’re funny, or clever, or a good artist
• People do not buy because you brag that you’re simply the best in the universe
• And…people do not buy because you have a truly good product.

Then how, you ask, can all these highfalutin agencies stay in business if they’re so clueless about true salesmanship? Well, it’s simple, really: our culture is awash in advertising. There’s so darn much of it, you start to *think* you understand it. And no one will disagree with your opinion… since everyone “agrees” that ads are there to entertain you. :>

Preferata mea: People rate ads by how entertained were by them.

And, of course, the only thing that really counts – at least for the business involved…is whether the ad sold the product or not.

This is why the big advertising agencies are scared to death of direct response advertising. They figured out long ago that as long as they’re never asked for measurable action in the ads they created, no one could ever accuse their ads of failing. The success of their work, they claim, is in the mystery of “brand awareness”, which they try to prove in focus groups.

It’s a scandal much worse than those $800 toilet seats the Pentagon got busted for. The culture of big city agencies is incestuous – writers who do not know how to sell teach the new “art” of corporate advertising. Be funny. Entertain. Use lots of expensive special effects, and spend a lot of time finding the right music. Make ads that amuse, and maybe people will say your product is cool. Come up with clever slogans. If a pun is involved, so much better!

At the end of the fiscal year, if sales spike at all, you’re a hero.

Ma rog, mi-e lene sa mai bag acuma. Intrebati-ma cand iesim la o bere si pot sa va rezum in cateva minute cam care e pozitia lui. Daca va intereseaza sa cititi cartea, v-o dau si voua s-o xeroxati, ca am suflet mare.

And remember one thing:

„People rate ads by how entertained were by them”. And this, in my opinion, is downright retarded from a business standpoint if you think of it. Again, if you think of it. Alright, now it’s time to go back to the aquarium.

Micii „creativi” sunt corupţi inca din stadiul embrional al evolutiei lor. Tin minte cursul de PR facut la CSRP (Universitatea Bucuresti), cu Cezar Tabarcea (fie-i tarana usoara) + o seminarista al carui nume l-am uitat. Sa spun despre seminarista, sa nu ne luam de morti. Seminarista care ne aducea reviste americanesti cu reclame fancy-funky-hip-trendy-cool si ne punea sa realizam cat de bune sunt…pentru ca au sloganuri criptate, pentru ca-ti trebuie doctorat in semiotica si semiologie ca sa le dezlegi gluma, pentru ca au grafica deosebita si jocuri ingenioase de iluzie a perceptiei, de cuvinte si asa mai departe. In primul rand ca era seminar de PR si noi analizam reclame ca-n emisiunea lui Moisescu. In al doilea rand, sunt convins ca multi studenti au aderat la mindset-ul general conform caruia cu cat o reclama se joaca mai mult cu simturile, sinestezia si catharsis-ul, cu atat e mai buna. Cativa din generatia mea lucreaza deja in domeniu. Ceilalti urmeaza sa intre si ei, incet dar sigur, in industrie. Pregatiti-va de glume bune si de copycats care sa perpetueze spiritul Madison Avenue, oameni care n-ar fi in stare sa vanda o sticla de apa minerala drumetilor din desert sau heroina unor narcomani in sevraj cu buzunarele pline. Salesmanship-ul e pentru prosti, noi suntem artisti creativi, stim muult mai bine cum sta treaba.

Probabil o sa va intrebati „cine naiba e Carlton, de-si permite sa faca pe desteptul”?. O sa fiti probabil surprinsi cand o sa va spun ca este omul din spatele multor infomercial-uri grele din istoria recenta a Americii si al altor campanii de direct marketing. Infomercial-uri? Stiti voi, reclamele alea lungi de 30 de minute stil teleshopping, difuzate dupa 1 noaptea pe canalele americanesti. Adica reclamele alea pe care si eu si voi le consideram proaste. Reclamele alea vand de rup – si asta se vede si masoara in direct response marketing in cifre clare, fara virgule si aproximari, si mai ales fara obscuritati mistice gen „brand awareness”.

PS: Care e povestea cu Mozart din titlu? Mozart a afirmat la un moment dat ca nu a compus niciodata o piesa originala.

P.P.S.: Oferta cu imprumutul cartii lui Carlton expira in 3 zile.

De vreo 2-3 ori pe an mi se pune asa o pata pe creier si nu mai am chef de nimic. Imi vine sa stau toata ziua in casa (in pat) ca un porc si nu fac nimic…

Asta este a patra zi de cand nu am mai facut nimic…

Ma uit in jururl meu si vad o camera pe care nu o mai recunosc..

Pe jos e plin de haine aruncate peste tot, bluze, tricouri, pantaloni, ciorapi, 2 pachete de servetele in care mi-am suflat nasul sunt aruncate prin toata camera, printre haine, pe birou, pe televizor, pe mobila… de ieri am terminat servetelele si am trecut pe hartie igienica…

Perdeaua sta agatata de coltul patului de azi dimineata de cand am deschis geamul. Patul e ravasit, cerasaful atarna pe jos, o perna e la picioare si una sta sa cada din pat. Doua paturi incalcite stau in mijlocul lui.

In pat si pe noptiera stau de vreo 2-3 zile 2 farfurii pline cu firimituri, iar in una din ele mai este si acum o jumate de coaja de sandwich. Langa pat stau 2 cani si 3 pahare in care mai este si acum suc, ceai, lapte cu cereale si apa (minerala…)

Pe birou este cel mai curat. In afara de un start de foi imprastiate peste tot mai sunt vreo 10-15 CD-uri aruncate, vreo 15-20 de plicuri si carcase de CD-uri, 3 farfurii si 2 prosoape de bucatarie, 2 pahare si o cana in care habar n-am ce este (cred ca o fi cafea dupa miros…), cateva pixuri, creioane, o vaza rasturnata, 5 baterii pentru aparatu foto pe care nu-l gasesc de vreo 2 zile, un cd-writer, o cutie de plastic cu capac arsa toata si plina de scrum si de chistoace de tigara.. si o boxa rasturnata pe care tocmai am pus-o in picioare

Langa birou stau 2 sticle de suc, una de bere si prafuitul meu calculator pe care l-am deschis de acum patru zile cand am vrut sa montez cd-writer-ul de pe birou. Langa calculator este un papuc de casa si hardisk-ul pe care l-am scos sa fac loc cd-writer-ului.

De ieri nu mai am baterie la telefon, dar mi-a fost lene sa caut incarcatorul prin mormanu asta, oricum imi amintesc sigur ca aseara am dat cu piciorul in ceva ce avea un fir negru.

Azi a fost nunta pe scara… habar n-am cine s-a insurat sau maritat… plm.

Cel mai greu e dimineata… ma trezesc, dau drumu’ la TV si apoi mai dorm vreo 2-3 ore cu el deschis. Asta nu e o problema, dar dupa un timp ma ia foamea si mi-e lene sa ma duc pana in bucatarie. Este cel mai mare chin.. de fiecare data ma gadesc sa nu uit deseara sa fac un sandwich sau ceva, si sa-l las langa pat ca sa am dimineata ce manca. Mai sorb cate-o gura de ceai sau apa din canile de pe langa pat si incerc sa ma concentrez la ce se intampla la TV. (spre exemplu: azi dimineata sau pe la amiaz… nu mai stiu.. am aflat ca deja e sambata.) Pana la urma ma duc si mananc, apoi ma intind pe coltar in bucatarie si adorm… Cand ma trezesc mi-e foame iar, dar bine macar ca acum sunt in bucatarie… In fine… trece timpul asa de repede ca nici nu stiu cand se face seara. Inchid geamurile, mai intru pe net, mai ma uit la TV, mai o tigara… si pe la 3-4 ma ia somnu.

In fiecare zi bate cineva la usa de vreo 4-5 ori pe zi, dar nush cine este ca mi-a fost lene sa merg sa deschid. Totusi ieri sau alaltaieri, in drum spre bucatarie, eram langa usa cand a batut si am deschis. Era o tipa (vecina)… m-a intrebat ca ce mai fac… ca ea acum a venit din Anglia si ca a fost plecata de vreo 6 luni… M-am uitat putin mirat la ea, mi-am dat cu mana prin parul incalcit de vreo 2 ori si i-am zis sa intre ca imi da laptele in foc.. A inceput sa rada si a zis ca tot glumet am ramas , dar am lasat-o in usa si m-am dus repede in bucatarie. Am scos laptele de la microunde si m-am asezat la masa. Intre timp auzeam pe gresia de pe hol cum a intrat, s-a descaltat si a intrat in bucatarie. I-am spus sa i-a loc la masa ca eu imi iau portia de lapte cu cereale. Apoi a fost liniste un timp.. Nu a mai zis nimic si se uita in jur de parca astepta sa mai apara cineva..?!?!? Dupa ce am terminat de mancat m-am asezat confortabil pe coltarul din bucatarie, am aprins o tigara si am intrebat-o: Ei.. si cum a fost in Anglia? Apoi a inceput sa vorbeasca.. la inceput a zis ceva de o prietena, dar in scurt timp am pierdut firul vorbelor ei. Stateam si ma uitam doar la BL-ul ei… parca era un film mut, parca intre noi era un geam din ala ca la studiouri prin care nu se aude nimic.
Cand am terminat tigara m-am ridicat, si dintr-o data parca am inceput din nou sa-i aud vocea.. zicea ceva de niste haine ca le-a pus in balcon la uscat. M-am dus inspre geam si a tacut. M-am uitat in spate, la ea, si intr-adevar tacea. Apoi am deschis geamul si am zis:
eu: mama ce ploaie vine… e negru cerul..
ea: serios?
eu: vino si vezi…
ea: vai.. ma duc acasa sa iau hainele de pe balcon..
Ma mai uit odata la cerul senin cat vedeai cu ochii si inchid geamul. Apoi ma duc pe hol unde ea satea sa iasa langa usa. Cand ma vede deschide usa, ma saluta si imi spune ca o sa mai treaca pe la mine, apoi pleaca grabita pe scari.

Acum ma bag in pat, ma scrpin pe burta ca am mancat bine, ma scobesc printre dinti, apoi bag o mana in pantaloni cum am invatat de la Al Bundy si iar adorm cu televizorul deschis. Nu-i problema… ca se stinge singur dupa o ora…

Viata de porc… asta e… dar imi place la nebunie.
Macar odata sau de doua ori pe an.

Cum sa va explic, de cand toata pulimea are acces la tot felul de softuri rudimentare de editare video, s-a nascut un nou gen de creatii artistice. Un fel de amalgam de GIF-uri pixelate cu texte scrise pe genunchi si o melodie de pe DC++ pe fundal. Unele mai inspirate, altele mai putin. Dar mai bine va arat decat sa va descriu.

V-a facut fratili vostru aici platouash cu piese alese pe spranceana, la crême de la crême, nu orice. Pentru ca eu am respect fata de vizitatorii mei si nu le ofer decat calitate.

Incepem cu un clip care e atat de sublim incat imi tresalta inima de bucurie ori de cate ori il vad. Imi face viata mai roz si zilele mai bune. Si ma face sa meditez, cateodata, la ideea de perfectiune din teoria artei: niciun element nu trebuie adaugat, nimic nu trebuie inlaturat; opera este desavarsita. Vi-i prezint pe…

Alin Gigolo din Slobozia si Nikki

Asta-i ca-n bancurile alea absurde, gen Mos Craciun, Alba ca Zapada, Nelson Mandela si Cristi Minculescu intr-un lift. Altfel spus, care-i legatura dintre o japonezoaica cute vedeta pe internet, un cocalar gelat din Slobozia cu tatuaj cu litera chinezeasca si … Fuego? Click mai jos ca sa va elucidati.

Ah, catharsis-ul! Deci tipul a gasit pe internet niste poze cu o japonezoaica cu chip de hentai animé si i-a facut una dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste? Alin Gigolo, you’re my personal hero, bro!  =D>

A fost o data…shi team pierdut acum

“Esti asa de frumosa…incat nici dumz nu te poate loa” treceti asta in carnetelul cu expresii frumoase.

“Privirea ta cnd te uiti la mine ma face atat de fericit incat nimeni nu ne poate despartii” -- a bit of fuzzy logic right here, but hey, when did love ever make sense?

Daca iubesti, esti capabil de orice…story by DJCici

Una tragica RAU. Heartbreaking. O salut pe aceasta cale pe amica Nutty, care e vedeta in clipul asta! Ce mica-i lumea, domnule .

V-a placut. Acum va rog sa pastram un moment de reculegere pentru cei 2.

.

.

.

.

Gata? Next >

Din dragoste pt. toti

Pentru curva ce-am iubit-o

Coloana sonora e faimoasa lautareasca penala de birt “Pe Sinesti pa magistrala“. Extrag cateva versuri sublime: “Au purta blugi, purta raiati / Sa ia ochii la barbati” “Au, femeie fara valoare / Mi-a pus la inima sare“. Inima profund ma doare.

Si altele

• Clipul asta pare la prima vedere un inocent slideshow de fotografii. Cu toate astea, uitati-va cu atentie la primele 15 secunde. Un marketer foarte ingenios a facut in primele cateva secunde ale clipului un product placement la Frutti Fresh! Subliminal. Data viitoare cand o sa va treziti prin Carrefour atrasi de raionul de Tutti Fresh si nu va explicati de ce…
• Te yuby Valy

Sper ca v-a placut programul.

In curand, comunitatea CS va primi in randurile ei al 1.000.000-lea membru (da, milionu, frate), asa ca m-am gandit sa fac un articol frumos, sa citeasca si prietenii mei despre una dintre bucuriile vietii mele. Nu stiti despre ce vorbesc?   Nu-i nimic, tocmai de-asta m-am gandit sa scriu azi. Va fac o introducere, un platouash, frumos.

E un articol despre calatorii, nomazi si globetrotteri, despre tari, oameni fascinanti si filozofii de viata sau ceva de genul asta, cum s-ar zice.

Povestea incepe cu mine sictirit, in biroul de la radio, prin iulie anul trecut. Era prima mea vara in care nu aveam parte de o vacanta de 3 luni cum se cuvine, ba chiar trebuia sa si lucrez de la 10 la 18! Au. Frustrare maxima. Ma holbam in monitor, n-aveam chef de nimic, mi-era cald si ma gandeam cum altii acuma se arunca in mare, fac amor discret in larg, sau se leagana intr-un hamac la umbra a 2 palmieri, cu o piña colada si 2 gagici cu sutien din flori, care fac vant cu frunze d-alea mari…chestii d-astea, ce face lumea in vacanta, cum ar veni.

Iar eu eram intr-un Bucuresti mizerabil, plin de praf si claxoane pe Splai, naduseala si sictir, intr-un birou unde plutea stresul in aer si canta Jay Sean sau ce alt Smiley mai baga astia la radioul de mare bun gust…si-mi venea sa zbor.

Si cum stateam eu acolo si fantezam la lumi mai bune, imi veneau tot felul de destinatii in cap, idei, imagini, fantasme anamnesis d-astea sau cum sa zice in psihologie.

Dintre care ce ma gandesc eu sa fac? Iau pauza de masa, cobor la Carrefour Orihdeea, merg la raionul cu carti si rechizite si-mi iau o harta a Europei. Intors in colivie, ma apuc sa pun X-ulete cu markerul albastru, sa trag linii pe unde vreau io sa globetrott-uiesc (s-a stricat limba romana, ce-a ajuns tineretu sa vorbeasca cu neobarbarisme d-astea importate, ca cuvintele noastre n-or fi bune), si gandul meu iarasi zboara aiurea (din frantuzescul “ailleurs”).

Dup-amiaza asta a fost THE turning point pentru mine. Atunci s-a aprins mai tare ca niciodata tărâţa calatoritului in sufletul meu de nomad reprimat. Motiv pentru care m-am pus sa fac un plan concret cu ce si cum. Un proiect de calatorie, sa-i zicem. Asta am facut toata dup-amiaza, pana la terminarea programului cand a sunat uzina (si ei care ma plateau cu 4.5€ pe ora sa fiu eficient…uneori parca mi-e dor de jobul meu de online marketer, dar parca nu prea).

REVENIND…oricine si-a facut planuri de calatorie stie foarte bine ca partea in care iti intocmesti bugetul doare. Oricat de multi bani ai reusit sa strangi, tot e cu sange, sudoare, lacrimi si suspine. Daca vrei sa umbli teleleu o luna intreaga prin Europa, te costa de te-ndoaie, stiti bine asta. Dar pai o vara intreaga, cat te duce la buget? Deranj. Asadar…ce-i de facut daca n-ai chef sa cheltui mii de euro si totusi vrei sa vezi o gramada de tari?

Si zic: “hai sa mai tai de la transport, mai bag autostop, ca am experienta si prieteni care au ajuns departe”. De unde sa mai tai… “hai ca la mancare o mai scot, mai mananc din supermarketuri si o tin moderata cu restaurantele, incerc sa reprim gurmandul hedonist din mine”.

Dar cazarea, frate?

Ei, aici ajungem la povestea pe care vreau eu sa v-o povestesc azi. Cazarea e super scumpa in orasele turistice in sezon. Chiar si-n youth hostel-uri, sa-mi fie cu iertare. Va dau un ezemplu: pe Coasta de Azur, la Nisa si Cannes nu scapi sub 24 EUR/persoana/noapte – am incercat eu toate pistele din lume sa gasesc mai ieftin. Deci intr-un cuplu dai aproape 50 € (asta-i pret de camera dubla de hotel in alte locuri!). Si ii dai ca sa stai cu alti 4 necunoscuti intr-o camera, sa le mirosi flatulatiile si sosetele, sa le asculti ragaielile cand se intorc de la discoteca in inima noptii, sa-ti schimbi chilotii pe sub patura, discret, ca un domn care esti. Romantic, nu? Nu. Ia inmultiti 24 cu 30 de zile. 720 de Euroi pe luna doar ca sa ai un acoperis deasupra capului fara mic dejun si conditii?! Eee dracie. In cuplu ar insemna 720×2=1440 Euro. Pune-l la loc.

Apoi mai e solutia cu cortul. La mine pica din start, pentru ca pur si simplu nu-mi surade. Dar de dragul teoriei chibritului: campingurile sunt de multe ori situate in afara oraselor, unde poate ca nici nu ajunge transportul in comun. Iar la Nisa si Cannes, ca tot vorbeam, un amplasament de cort de 2 persoane, cu un loc de parcare si acces la dusuri e intre 18-22 euro/noapte in sezon. Caaat? Manca-v-as galagia voastra, nu face.

Care sa fie solutia, atunci?

Si cum vorbeam cu Felix pe messenger in acea dup-amiaza memorabila din iulie, imi zice fata…

“De ce nu incerci CouchSurfing?”

Couch ce? Dau eu search pe Google, vizitez, imi mai explica si ea, povesteste de experientele unor prieteni de-ai ei, incep sa inteleg…

I was mesmerized!

Descoperisem unul dintre cele mai fascinante lucruri din viata mea de la spray-ul antiperspirant incoace. Gasisem un univers care era in perfecta concordanta cu mai toate valorile mele…gata sa ma primeasca! “I’m in”, am zis atunci cu sufletul curat si inima deschisa.

Ce e CS?

E o comunitate online/offline, in care membrii isi pun la dispozitie “canapeaua” din casa, si deci primesc alti globetrotteri sa traga peste noapte la ei. Gratis. Te inscrii, primesti si tu lume pe la tine, te duci pe la altii, faci social networking, iti largesti orizonturile, chestii d-astea.

Iar dupa cum multi de acolo ti-o spun “CS NU este un hotel gratuit”. E vorba despre socializare, despre cunoscut lume noua, schimburi culturale, prietenii, discutii, exchange-uri… Asadar, e vorba in primul si-n primul rand un fenomen social.

And the adventure begins…

Si uite asa, a doua zi profilul meu de pe CS era gata. La vreo saptamana am primit deja prima mea musafira, o canadianca de vreo 20 si ceva de ani, pripasita prin Spania, unde a predat engleza vreo 2 ani unor copii – timp in catre a si vizitat o gramada de tari. Care canadianca intr-o zi si-a strans tot ce avea (nu multe) si a venit in Europa de Est, a trecut prin Romania si Bulgaria sa se plimbe o saptamana, urmand sa se opreasca taman in Turcia, unde voia sa-si gaseasca iar de lucru si sa mai arda gazul o vreme. A stat 2 zile la mine, am dus-o sus pe Motoare cu niste prieteni, am mancat la La Mama, si-a cautat couch in Istanbul, a primit OK-ul de la un tip, i-am urat succes, a plecat mai departe.

Dupa Steph (caci asa o chema), a mai urmat un cuplu de germani montaniarzi, cuminti si de bun simt. Au stat o noapte la mine, le-am imprimat niste harti de pe net si le-am spus unde sa se duca in Bucegi sa campeze – ei la munte voiau sa ajunga.

Iar dupa ei au venit doua frantuzoaice, studente la regie film. Interesante…chiar aveai ce discuta cu ele. Din pacate, n-am stat decat vreo 3-4 ore la vorba seara tarziu, le-am dus pe Lipscani la o cafenea, iar a doua zi de dimineata eu am plecat la birou si ele mai departe, spre Vama Veche. Cand am trecut acum cateva luni prin Paris le-am cautat, a fost vorba sa ne vedem, dar apoi m-am sucit eu. Oricum, interesante. Mi-au lasat pe dulap un post-it cu niste recomandari de filme de nu le-am gasit nici pe torrenti de cat de obscure sunt.

Iar dupa ele mi-a venit un englezoi diliu, cu vreo 2 ani mai mic, care reusise sa cutreiere un sfert de planeta si sa surfeze cateva zeci de canapele pana sa ajunga la Bucuresti. Cand am primit request de la el, m-am uitat prin profilul lui la poze…ceva incredibil. Omul avea poze din Japonia, fusese in Zambia (unde se pozase vopsit pe fata intr-un dans tribal cu niste pusti), prin munti, prin vai si dealuri…globetrotterul absolut, ce sa mai. A zis ca vine joi dup-amiaza, m-a sunat la un moment dat sa-mi spuna ca s-a oprit la Arad (?) si nu mai vine; apoi, in seara cu pricina pe la un 9 (!) imi da mesaj ca nu mai are credit la telefon … dar ca a ajuns in Bucuresti…in Obor (of all places) si ca n-are unde sa stea peste noapte. Cum eram iesit in oras, l-am recuperat cu un taxi si l-am adus la noi la masa, i-am dat de mancare cum se cuvine, ca romanul ospitalier. Omul era pe treaba lui. Un ghiozdanel minuscul era tot bagajul cu care facuse autostopul din Anglia pana-n Obor. Avea 5 tricouri pe care le spala ori de cate ori avea ocazia, uneori prin chiuvete din benzinarii, ca doar era vara si se uscau repede. Va dati seama ce poti sa conversezi cu un om ca asta… Mi-a vandut niste ponturi despre cum poti sa bei si sa dormi in Tokio cu 5 euro intr-un internet café pe un scaun rabatabil, mi-a povestit despre cum a cunoscut o poloneza in Arad facand autostopul, si despre cum urmeaza sa se reintalneasca cu ea peste cateva saptamani ca sa calatoreasca impreuna pana la sfarsitul verii. L-am condus la troleu intr-o seara ploioasa…mergea la Gara de Nord. Next stop? Chisinau. Iar dupa asta? TIRASPOL! Nici mai mult nici mai putin! Ce pula lui…omului i-a sclipit ideea sa viziteze Transnistria, de ce nu? ( ) Erau vreo doi couchsurferi disponibili acolo la momentul respectiv… Unul dintre ei i-a raspuns la cerere, si uite asa a ajuns englezoiul nostru din Suffolk pana la Tiraspol. Dupa cateva luni bune, am primit un mail de la el (prin noiembrie): “Ba, esti in Franta?? Ce dracu faci aici? De ce nu mi-ai zis?”. Alex (caci asa il cheama) se intalnise cu poloneza lui, se combinasera, au plecat teleleu si s-au oprit in Franta, in Vosges, la Epinal (of all places), unde gagica-sa a gasit un loc de munca la o gradinita…iar el si-a gasit de predat engleza la o scoala de seara. A ramas ca vine pe la mine prin sud luna viitoare. Abia l-astept. O sa-i fac cunostinta cu englezoii cu care locuiesc acum, colegii mei de apartament. Bag mana-n foc ca-s pe aceeasi lungime de unda.

Iar aici se incheie experienta mea ca gazda, pentru ca venise randul meu sa plec din tara la inceputul lui August. Urma sa fiu eu cel care surfeaza canapele.

Surfing …couch surfing

La putin timp dupa revelatia din birou si scurta experienta cu cei 6 surferi care au poposit pe la mine la Foisorul de Foc, mi-am dat demisia de la radio si am inceput sa-mi fac bagajele. Urma un an de studiat in Franta, precedat de o excursie de aproape o luna cu me girlfriend pe Coasta de Azur, un pic prin nordul Italiei, ma rog, aveam un traseu foarte alambicat, pe care numai noi il intelegeam si pe care l-am planificat in vreo 6 nopti nedormite.

Urma, asadar, sa trec de cealalta parte a baricadei, de la gazda la oaspete. Oamenii pe care i-am cunoscut ca surfer au fost si ei …relativ interesanti:

Mai intai am stat la un burlac 30+ care ne-a facut in prima seara un gratar iar noi l-am scos a doua seara la un restaurant chinezesc. Ne-a invatat despre cum se acorda vinurile cu branzeturile (invatati si voi aici sau aici). Francez, frate. Cu o saptamana in urma organizase un “ice cream party”, unde invitase toti couchsurferii din oras. Isi umpluse 2 etaje de la congelator cu inghetata. Cand am plecat de la el i-am ciordit si noi 2 inghetate, ca-i mai ramasesera . Si nu pentru ca suntem ciorditori, ci pentru ca omul era la serviciu si n-aveam cum sa-l contactez sa-i cer permisiunea, am mers pe ideea ca nu se supara. I-am lasat cheia in cutia postala (cum ne intelesesem) si am plecat mai departe, muscand dintr-un Magnum de capsuni cu ciocolata alba.

Am poposit la alt frantuzoi, un om mare, plin de viata si … americanofil. Avea un apartement mare si super misto amenajat, cu un bar in mijloc, un wide screen TV si cateva sute de DVD-uri de jur imprejur. Un fel de Cartman, om caruia ii placea viata pe genu chill. In prima seara ne-a adus sa mancam niste chestii orientale foarte exquisite, facute de un bucatar asiatic foarte faimos, care luase nush ce premii pe la concursuri culinare. Ne-a povestit despre excursiile lui anuale in State, noi i-am zis despre noi…ne-am imprietenit si am ras. Ne-a aratat ce inseamna stand-up comedy la francezi (eram convinsi ca nu exista asa ceva), de-atunci stiu eu cine e Florence Foresti. Iar pentru ca venisem sa-mi caut apartament de inchiriat, m-a dus cu masina la vizionari, a dat telefoane pentru mine, mi-a vandut ponturi…ce sa mai, a fost un om de milioane, pe care daca nu-l intalneam mi-ar fi fost viata mult mai complicata. Cand mi-au spart apartamentul in decemvrie, el a fost omul care a venit cu mine la politie sa ma ajute cu formalitatile si declaratiile…si mai ales cu o vorba buna. Am ramas prieteni pana in ziua de azi, si ne vedem aproape o data pe luna de cand stam in acelasi oras. Saptamana viitoare ne strangem mai multi la el sa serbam Saint Patrick’s, sa bem Guinness si sa ne simtem bine.

Iar dupa el am fost la Grasse, (orasul parfumierilor) unde am stat la un american intr-un mobile home. A venit sa ne ia de la autogara cu o masina obosita (pe moarte, actually), si curand aveam sa aflam ca nu sta de fapt chiar in Grasse, ci la vreo 25 Km, intr-un sat. De fapt nu era nici sat, omul statea intr-un trailer park. Era sarac, somer, deprimat, divortat, cu probleme, gambling addict si semi-alcoolic. Avea un caine mare si batran, care mirosea urat. Statea cu mama lui, o batranica ciudata. E clar ca asta a fost una dintre experientele mai putin stralucitoare, DAR mi s-a parut super interesanta oricum (i.e. daca m-as intoarce in timp, tot la Richard – caci asa il chema – as fi stat).

Dupa excursia asta de o luna m-am stabilit in Franta, si prietena mi-a plecat inapoi in Romania. In octombrie m-a vizitat sora-mea, pe care am plimbat-o pe ici si pe colo. Am fost la Avignon, unde ne-am vazut cu un couchsurfer frantuzoi care statuse in Romania 2 ani si vorbea aproape perfect romaneste. Iar de dormit am dormit la un cuplu de globetrotteri din aia autentici. Din nou, cand ma dau sa ma uit in profilul lor la poze…ii vad pe ei doi calare pe un elefant in Thailanda:

Ne-a placut la nebunie – si mie, si lu sor-mea – de tanarul cuplu. Ea lucra printr-un restaurant armean, el intr-un bar; “futeau vantul” cum se zice pe romanesti. Iar cand isi luau concediu se duceau pana la capatul pamantului si inapoi. Le placea Asia. O sa va mai povestesc alta data ce am vorbit cu ei si ce am invatat de la ei. Asta e canapeaua pe care am dormit la ei – super confortabila, cu pernite luate de ei de prin India cu 1 dolar:

Iar aici se incheie si experienta mea ca surfer. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus prin ce-am trecut eu pana acuma.

Concluzii?

Am zis sa va dau un pic de flavour din ce-a insemnat Couchsurfing-ul pentru mine.

Totul a inceput cu mine cautand cazare ieftina (nici nu visam sa gasesc gratis)…si sfarsind prin a gasi mult mai mult decat atat. Prieteni, povesti super interesante, lume de soi, oameni cu care poti sa te imprietenesti in 2 minute (120 secunde), lectii de viata, o mana de ajutor, mancare buna, idei, distractie…si un dram de spirit de aventura! Toate astea intr-un univers pe care sunt mai mult decat fericit ca l-am descoperit, si pe care am de gand sa-l explorez si mai mult in anii care vor sa vie.

Vi-l recomand si voua?

Dupa ce m-ati vazut atat de entuziast si energic si dupa ce-am turnat atatea vorbe de lauda despre CS…ce credeti, vi l-as recomanda si voua?

NU.

Eu am devenit mai precaut cand vine vorba de recomandat altora lucruri care-mi plac mie – m-am invatat minte. Mi-a luat ceva timp sa inteleg cu adevarat ca nu toti suntem claditi pe aceeasi structura, ca nu toti vibram la aceleasi note. Cu alte cuvinte, ce ma entuziasmeaza pe mine s-ar putea sa te lase complet rece pe tine, draga cetitorul meu. Asadar, mi se rupe de ce faceti voi, daca va inscrieti sau nu. Eu nu va recomand nimic. Recomandati-vi-l voi singuri daca vreti.

E suficient sa se inscrie vreo tuta, sa surfeze pe la casa vreunui ciudat, sa aiba o experienta nasoala si apoi sa zica “da, uite, maphler mi-a recomandat o mizerie de sait, de oameni nenorociti”. Asa ca eu nu ma leg la cap, iar voi, ca niste adulti responsabili, faceti ce vrea pulica voastra, nu ce va spune unu care scrie baliverne pe internet.

Cu astea fiind spuse, o ultima mentiune: la vara o sa ma intorc in tara, si, cel mai probabil, o sa-mi reiau activitatea de gazda imediat ce-mi gasesc unde sa stau in Bucuresti. Adica carevasazica, usa mea e deschisa pentru prietenii si cetitorii mei din provincie, care n-au unde sa doarma o noapte sau doua cand trec prin capitala. Daca sunteti la fel de interesanti ca oamenii pe care vi i-am enumerat mai sus si credeti ca avem ce vorbi, ce bea (asta dau eu) si ce rade, atunci cu atat mai bine!
PS: As fi pus mai multe poze, mai ales alea din vara, dar nu le mai am (laptop furat, poveste lunga…). Sorry.

PS2: Bagati un vot in urna de mai jos, pls. Cu un simplu click:

Note: There is a poll embedded within this post, please visit the site to participate in this post's poll.

Ma intereseaza impresia voastra despre Couchsurfing ca fenomen, nu despre articol si lipsa mea de talent scriitoricesc. Vreau sa stiu daca merita sa mai scriu in viitor pe tema asta – cause that was just the tip of the iceberg. Mai am si povesti, si explicatii si ponturi, ehe..

E, sa nu-mi ziceti ca n-ati ras.

Tanaa here we go…

19 motive sa nu o faci

Imi şi închipui un camionagiu slinos într-un maiou jegos răpănos, cu o burtă de-aia de i se revarsă peste cureaua cu centură în formă de vultur. Iar pe tipă cu bucle şi breton, intr-o fustă roşie ţipătoare, cu machiaj întins cu mistria.

Să vezi ce reflexe am
Ce ulei iţi bag în cardan
Să vezi cum te trag în ştangă
Cum te dau din vale-n pantă

Din păcate, eu am darul vizualizării, şi întreg filmul mi se derulează prin minte când ascult melodia.

Ce poate fi mai frumos de atat? I’m mesmerized!

Eram la un curs, unde o doamna psiholog ne povestea despre un caz interesant cu care a avut ea de-a face. Lucrurile stateau in felul urmatoriu… O distinsa domnisoara avea o problema: de cate ori tusea mai tare sau avea alte spasme musculare de genul asta…ii scapau cativa stropi de urina! Nasol. Motiv pentru care s-a dus la doctori si vraci ca sa mi-o trateze. E, ideea e ca unul dintre doctori i-a zis la un moment dat “Draga mosului, eu am suspiciunea ca tu faci chestia asta pe fond psihic. Ia de du-te tu la psiholog si te cauta“. Dintre care fata se duce la pisaloaga noastra pe care v-o mentionam mai sus.

Pisaloaga se gandeste sa faca un soi de hipnoterapie, mi-o baga pe femeie intr-o transa, ii exploreaza emotiile si trairile, o sondeaza adanc, incearca sa ajunga la sursa … si chipurile da de ea! Explicatia era urmatoarea (tineti-va bine!): se facea ca domnisoara incontinenta era o fire foarte dura, barbatoasa, rigida, ma-ntelegeti. Se straduia mereu sa isi arate latura strong a personalitatii si sa si-o ascunda pe aia mai moale. DAR, ca orice om, avea si suisuri si coborasuri in viata. Faza e ca ea nu isi dadea niciodata voie sa planga. Refuza. Tinea in ea, cum s-ar zice.

Ta-na-na-na, acuma explicatia: acei stropi de urina care ii scapau accidental…reprezentau modul ei de a plange! Da da, m-ati auzit bine! Metaforic vorbind, pisatul care se prelingea usor pe-acolo jos era de fapt lacrima ei cristalina.

In momentul in care pisaloaga a rostit – plina de solemnitate – cuvintele astea … pe mine m-a palit un ras din ala de cu greu il stapanesti. Toata lumea din sala, care ascultase cu gravitate povestea, m-a sagetat cu privirea. Pe sistemul “Cum indraznesti sa batjocoresti o chestie atat de serioasa?“. Aidibre, mai radem si noi, asa e-n viata. Ma rog, le-am explicat treaba asta, pana la urma au ras si ei cu mine.

Ideea e ca, adevarat sau nu, trebuie sa recunosti ca e funny ipoteza: sa plangi cu lacrimi de pisat! Hahahaha. Ce-o fi zis organismul ei?  “Lasa, daca nu vrea sa dea drumul la robinetul de sus, evacuam pe la canalizare, jos acolo“. Saraca … plangea pisandu-se si se pisa plangand? Da.

Mi-o si inchipui cum zicea “am fost atat de emotionata incat mi-a dat o lacrima in coltul oc pe marginea labiei“.

Ce ti-e si cu psihologii astia…