Iti strici ochii la calculator
Va mai amintiti cum era prin anii ‘90, cand abia aparusera, timid, calculatoarele? Nu stiu cati dintre distinsii mei cetitori aveau unul acasa. Probabil multi. Ei, va mai amintiti voi una dintre vorbele de duh de pe vremea aia, pe care o auzeam aproape zi de zi pe buzele parintilor nostri?
“Nu mai sta atata la calculator, ca-ti strici ochii!”
Mi-am adus aminte zilele astea de ea si mi-am zis in gand…
Ironia soartei…
Astazi, vorba asta s-a perimat; nu stiu daca ati observat si voi, dar se aude din ce in ce mai rar spre deloc.
Cat despre parintii mei, au fiecare cate un calculator, si petrec niste zeci de ore saptamanal in fata lor. Tata a ajuns, fara voia lui, dependent de e-mail: trebuie sa-l verifice in fiecare zi si sa dea reply-uri la toti prostii. Omul care pana mai ieri nu stia sa manuiasca bine nici telecomanda de la TV a ajuns astazi sa forwardeze pe niste YahooGroup-uri niste linkuri la niste discutii pe niste forumuri gasite de el pe Google.
Vorba cu ochii care se strica atunci cand stai la calculator isi traieste ultimele momente de viata. Era si normal. In jurul nostru, toata lumea tasteaza. Vecinul de sus, copilul lui, si doamna administrator, care de cativa ani a inceput sa scrie anunturile din scara blocului numai in Word, cu Times Roman 14 bold. Si dupa cum bine prevazuse un amic in urma cu 10 ani, internetul a ajuns mai banal ca televiziunea prin cablu si o sa ajunga si mai banal decat ce-a fost telefonia fixa la un moment dat.
Era si normal. La un deceniu si ceva, iata-ne ajunsi pe deplin la gloria “tertializarii economiei”. Toata lumea s-a mutat in sectorul serviciilor, si, “muncitorii” de azi, cu mic cu mare, s-au asezat si ei, cuminti, in fata calculatoarelor.
Opriti-va pentru un moment si ganditi-va la toti prietenii vostri: unde lucreaza? Cati dintre ei lucreaza la PC, cati dintre ei nu? Presimtiti incotro se inclina balanta? De la toti corporatistii de la banci, firme de audit, PR, advertising si biblioteci, pana la ingineri si chiar si farmacisti, da, ati ghicit, stau zi de zi si-si fac talentul la calculator.
Cat despre mine, mi-am dat seama ca in ultimele 3 zile am stat mai putin de 2 ore la calculator, puse cap la cap! Mi-e lene, cateodata nici Facebook-ul nu mai imi zambeste, la blog mi-e sila sa scriu (probabil ati observat), iar task-urile “importante” pe care le aveam ori le-am delegat, ori le-am organizat mult mai eficient, ori le-am aruncat pur si simplu la gunoi. Imi stabilesc propriul program, altfel spus. The machine doesn’t really own me, at least not in the strictest sense of the word.
Asa ca a venit si momentul meu de glorie. M-am dus la ai batrani si i-am avertizat parinteste: “Aveti grija cu calculatorul asta, va stricati ochii daca mai stati atata la el.“ Mai am sa le confisc maine cablul de alimentare si tastatura, cum faceau ei cu mine cand eram mic.
Ironia soartei…
Am facut un experiment colectiv cu cativa amici. Le-am spus parintilor nostri sa stea mai putin la calculator, sa nu-si strice ochii. Dar ce sa vezi.
Se pare ca ei s-au mutat acum de cealalta parte a baricadei. Parintii nostri sunt nu numai toleranti fata de numarul de ore petrecute de noi la PC, ci acum chiar ei sunt cei care ne aduc argumente pro-calculator: “Da, dar monitoarele astea nu mai iradiaza ca pe vremuri!“; “Da, dar am treaba de facut pe pentru maine“. Si, bomboana de pe coliva: “As sta mai putin, dar nu pot“. Astea-s 3 dintre replicile pe care le-am primit de la ei. Masinaria asta a atins astazi un segment mare si din randul lor. Si, pana la urma…
Era si normal.
Au inteles si ei, intr-un tarziu, ce insemna pentru noi activitatea aia misterioasa pe care o faceam zi de zi, fara sa ne clintim din fata unui patrat luminos in care ei nu vedeau nimic altceva decat o mare enigma inexplicabila.
Au inteles si ei ca universul asta in care noi plonjam zi de zi nu era atat de fioros si de alienant cum parea initial: nu ne rupe chiar atat de mult de “viata reala”, ba chiar ne mai si ajuta in ea de atatea si atatea ori.
Si nu, jucaria asta nu ne absoarbe printr-un vortex intr-o lume complet paralela – cum se spunea in vechea teorie cu “cyberworld” vs. “actual world”. Cele doua lumi sunt din ce in ce mai complementare si se apropie din ce in ce mai mult.
Eheei, mai stiti cum ne ziceau? “Nu poti sa stai atatea ore la calculator, mai trebuie sa lucrezi si la alte lucruri“. Adica, presupozitia era ca “statul la calculator” ar reprezenta o singura si unica actiune, desfasurata pe un singur fir, cat se poate de unidimensionala si rudimentara.
Astazi, au inteles si ei ce inseamna multitasking-ul, si ca, de fapt, “statul la calculator” reprezinta o mie de posibile actiuni intr-un mediu cu mii si mii de posibilitati. Au inteles si ei – in sfarsit – ca “a sta la calculator” inseamna lucruri diferite pentru persoane diferite: a verifica stocurile de marfuri dintr-o hala gri din Voluntari, a transfera bani in Spania, a te uita la pornache, a agata o gagica, a pirata ultimul film de oscar, a compune o piesa rave…iar cu exemplele pot merge inca 10 ecrane de aici incolo (si nu, nu exagerez, chiar atata e de diversificata utilitatea calculatoarelor in ziua de azi).
Asadar, ia uite cum s-a intors roata 
.
Cat despre voi…cum e cu statul la calculator?
Voteaza: 
(0 votes, average: 0.00 out of 5, rated)
Loading ...
Despre oameni creativi, despre sinestezie si emisfera dreapta a creierului…
Povestea incepe in vara lui 2007. Piata Operei din Bucuresti. Am ajuns, din pura intamplare, la un spectacol gratuit de opera, in aer liber. Carmen de Bizet, clasic. Eram cu unul dintre trainerii mei de NLP, Mihai, care, intamplator sau nu, este muzician -- mai precis violonist in Orchestra Filarmonica de la Wurzburg.
Mihai imi explica diferenta dintre cele doua voci feminine de pe scena: “daca te concentrezi putin, o sa auzi cum cea din stanga suna limpede, ca un pahar curat de cristal, ca o apa lina…auzi? [...] Iar cealalta, daca asculti atent, este putin mai tulbure, si parca are mai putina armonie, ca un pahar mai degraba mat… Daca prima este ascutita perfect, cealalta parca e putin tocita, nu ti se pare?“.
Eu ascultam cu fascinatie si vizualizam tot ce-mi spunea omul. Concluzia a fost savuroasa: “Petre, observi cum folosim vizualul si kinestezicul ca sa explicam ceea ce intra pe auditiv?“.
Curata sinestezie.
Ei bine, capacitatea asta de a face corelatii intre ceea ce vezi, auzi, mirosi si simti, si, in plus, cu ceea ce ai vazut, simtit, mirosit in trecut si acum iti amintesti, dar mai mult, cu ceea ce ai vazut si simtit doar in imaginatia ta si nicaieri altundeva, este ceea ce ii face pe multi dintre artisti sa fie atat de geniali. Cu cat abilitatea asta e mai putin ingradita, si lasata sa se dezvolte mai mult, cu atat rezultatele sunt mai spectaculoase.
Pentru toti cei care impart aceeasi fascinatie fata de serialul Twin Peaks al lui Lynch, va invit sa urmariti secventa de mai jos. Pe mine, personal, ma baga intr-o mini-transa povestea spusa de compozitorul Angelo Badalamenti despre cum s-a nascut piesa Love Theme din Twin Peaks. Observati cum omul asta are extraordinara abilitate de “a se conecta” la universul interior al unei alte persoane (David Lynch, in cazul asta). Ba mai mult, el poate converti imagini si sentimente primare in note muzicale si in pasaje melodice coerente. Mi se pare absolut spectaculos:
Va dati seama, fara doar si poate, ca un astfel de transfer este imposibil de realizat fara sa transcenzi granitele comunicarii traditionale.
Iata si rezultatul final:
Si, pentru a incheia maiestuos, va recomand documentarul The Boy With The Incredible Brain. S-ar putea sa fiti surprinsi de cum reuseste un individ sa retina nu mai putin de 20,000 de zecimale din Pi, folosindu-si imaginatia vizuala si intuitia.
Voteaza: (0 votes, average: 0.00 out of 5, rated) Loading ...Limbi
Daca citesti CV-urile oamenilor cu care ai de-a face in viata de zi cu zi, intotdeauna o sa vezi la limbi straine “English” si dup-aia ceva gen ‘Advanced’ / ‘Very Good’, de (prea) multe ori ‘Excellent’ … sau conaisseur-ii care au auzit cuvinte mai pompoase baga d-astea gen ‘Proficient’ sau struto-camile gen ‘Upper-Advanced’. Dintre toate astea, eu personal n-as folosi niciodata ‘excellent’, nici daca as fi laureat Nobel in lingvistica si coleg de pagina cu Shakespeare intr-o enciclopedie a literaturii de la inceputuri pana azi. Dar asta e doar alegerea mea, si fiecare e liber sa scrie ce vrea in CV.
(0 votes, average: 0.00 out of 5, rated) Loading ...Programarea sociala – Cultura Corporatista
Motto: „Fata mea e manager, urca firma pan’ la cer” – Partizan
Motivatie
Cred ca nu exista zi mai buna decat ziua de astazi sa scriu pe tema asta. E o pledoarie pe care o aveam de foarte mult timp in minte, dar mi-a fost lene s-o astern, ca deh. Astazi ma simt motivat s-o fac. Banuiesc ca o sa-i irit pe cativa cititori, dar asta e…
Cand au inceput colegii si prietenii mei sa lucreze, unul cate unul, vedeam si simteam cum ii pierd. Ne intalneam din ce in ce mai rar; cand se aratau, totusi, veneau cu fraze de gen: „stau doar o ora maxim…am un proiect pe care trebuie sa-l termin in noaptea asta, maine ma scol la 7…sorry.”; cateodata, cand ii sunam imi ziceau „Hai ca te sun eu peste vreo juma’ de ora, nu pot sa vorbesc acum..”; pe doi dintre ei i-am vazut venind seara in Pub la costum: „vin direct de la serviciu, abia acuma am scapat, n-am mai trecut pe-acasa sa ma schimb, ce sa fac…”; in obisnuitele noastre conversatii, ei veneau cu povesti noi: „Mama ce faza am avut azi la birou. Sa vezi ce m-am enervat…”. Am o lista intreaga cu prieteni pe care i-am pierdut in felul asta. „I-am pierdut” e folosit la figurat, bineinteles. Inca mai suntem foarte buni prieteni, si inca ne mai vedem…ocazional, cand ne distram super bine. Si totusi, nu mai e ca inainte. Ceva din oamenii astia s-a dus naibii o data cu noua lor viata.
In afara de asta, mai e o chestie care ma enerveaza azi, de care mi-am amintit spontan. E vorba despre sfatul ala, pe care probabil l-ati primit si voi de la atatia binevoitori: „Distreaza-te acum, nu fii fraier. Dup-aia o sa incepi serviciul, apoi iti faci familie…o sa vezi tu cum e…”. Multumesc, n-o sa vad eu cum e. Ma distrez si acuma si promit cu mana pe inima in fata tuturor ca o sa ma distrez si in viitor. V-am dat scris. Partea asta a vietii mele n-o negociez cu nimeni – nici un patron sau responsabil de la Human Resources n-are dreptul sa-mi ia dimensiunea asta a vietii, cu un zambet pe buze si cu intrebarea „Esti dispus sa lucrezi dupa un program flexibil?”. Mori.
(5 votes, average: 5.00 out of 5, rated) Loading ...Şcoala Vieţii
Ati observat tendinta oamenilor fara prea multa carte sa se justifice in fata celorlalti? Stiti replicile gen “Mie nu-mi trebuie facultate …” sau “ La mine sa curga banu’, aia cu scoala mor de foame ” sau consacrata “ Eu am scoala vietii “. O auzim de la mecanici auto, de la sefu’ Ocolului Silvic, de la primarii de la tara, de la Marean Vanghelie, de la Gigi Becali, am auzit-o chiar si de la Sica de la Strehaia intr-o melodie.
Motivul pentru care eu leg chestia asta de un complex de inferioritate este ca de cele mai multe ori replica vine singura, cand nimeni nu le cere sa se justifice, nu-i trage nimeni la raspundere pentru cata carte au s.a.m.d. Pica, asa, dintr-o data: “Ehee…am facut multe la viata mea…n-oi avea eu carte multa, dar am scoala vietii .” (aruncata intr-un context unde nu adusese nimeni vorba de scoala sau de ce-am facut in viata).
(0 votes, average: 0.00 out of 5, rated) Loading ...
