Intalnire cu un psihopat
Cei care mă cunosc ştiu că am curiosul obicei să intru în tot felul de contexte sociale colorate, de la banale conversaţii cu cerşetori şi beţivi cirotici din cârciumile de la ţară până la autostop prin Europa, Couchsurfing şi diverse întruniri ale sectanţilor (am bifat 4 secte religioase, 2 de marketing/MLM şi o întrunire Alcoholics Anonymous din Anglia). Cu alte cuvinte – pentru cei care nu mă cunosc – sunt şi eu extrem de ciudat în felul meu .
Însă ce am trăit astăzi le întrece pe multe dintre enumerate mai sus.
Pasionaţii de psiho şi fanii serialelor CSI/Lie to Me vor rezona, probabil, mai bine cu povestea de azi.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine psihopatia e un fenomen care m-a fascinat de prima oară când am înţeles cu adevărat ce presupune ea. Personal, mi se pare mai minunată decât orice altă formă de tulburare psihică, de la schizo până la borderline şi alte acareturi d-astea.
Totul a început când am cunoscut un individ (dealer de heroină de meserie, în prezent la închisoare) cu o personalitate absolut fabuloasă – pe care am vrut cu tot dinadinsul s-o înţeleg şi s-o descifrez. Nu am vorbit de multe ori cu el, o dată l-am împrumutat cu nişte bani şi am ales să-l evit de-atunci. A continuat apoi cu un al doilea caz, când am fost “amic” cu un tip – de data asta pe o perioadă mai lungă de timp, în care l-am observat cu absolută uimire şi fascinaţie, dându-mi seama într-un târziu că şi el se încadrează tot acolo.
Simţeam că oamenii ăştia au ceva extraordinar în lumea lor interioară, însă lipsa de cunoştinţe mă împiedica pe-atunci să înţeleg ce naiba se petrece cu ei. Astăzi, după o perioadă de documentare şi observaţii, am avut ocazia să petrec câteva ore în compania unui al treilea individ, despre care vreau să vă povestesc aici.
Dar mai întâi să vedem…
(No Ratings Yet)
Loading ...Facebook – THE new Big Brother
Pentru cine credea ca Google si pasapoartele biometrice sau cartelele de metrou si alea de la farmacii sunt expresia Big Brother-ului modern, think again…
Watch this:
Deja povestile din 2006 cu spargatorii de case (care-si ‘filau’ victimele prin Facebook si dadeau lovitura cand statusul lor anunta ca pleaca in vacanta) sunt mici copii.
Facebook e astazi site-ul nr. 2 al internetului, dupa Google.com (conform rankingurilor Alexa). Facebook-ul de azi se pisa pe Walmart si profilarea lor avansata a consumatorilor, pe Oyster card-urile si CCTV-ul din Londra si alte mizilicuri. De ce?
Pai ceea ce e e interesant, si remarca si un amic de-al meu, e ca noi categorii de profilare se dezvolta si se propaga open-source. Adica, dincolo de categoriile clasice (sex, varsta, venit, orientari sexuale, etc.) mai dezvolta si userii propriile categorii: jucator de Farmville, fan Fight Club sau Michael Moore, sau, cum bine surprindea amicul meu, fan al restaurantului Caru’ cu Bere! Si ce e ironic e ca userii se reped sa se bage in cat mai multe grupuri, sa-si slefuiasca imaginea despre ei (profilul) in cat mai mici detalii, ca pe un diamant.
Altfel spus, Facebook ajunge sa te cunoasca inside-out, prin incurajarea profilarii pe micro-domenii. Eu, Carul cu Bere, pot face advertising si promotii exclusiv pe indivizii care sunt fani ai restaurantului meu, pot face virale…cate si mai cate.
Cireasa de pe tort, daca pe Youtube ma cheama ‘maphler’, pe Facebook ma cheama Petre Birlea. FB stie cine-i sor-mea, ca doar are si ea cont, si prietenii cu care interactionez cel mai des.
Microprofilarea si reorientarea dinspre keyword-uri si keyphrase-uri (vezi Google Search/Adwords/Adsense) catre indici mai subtili si complecsi ai profilului (’fan Farmville’, ‘anarhist’ etc.) e noul 2.0. E 2.0 aplicat la 2.0, ca sa ma exprim asa.
Asadar, consumerism + surveillance society = love, in the least platonic way.
Cat despre conspiratia cu CIA, nu stiu ce sa spun. Voi cum va simtiti pe Facebook? Va e drag sa va updatati statusul in fiecare zi?
Voteaza: (No Ratings Yet) Loading ...Freedom of speech, fratele meu
Fotografia de mai sus e facuta la cateva sute de metri de casa mea din Targoviste.
Nu stiu daca sunteti la curent cu marele scandal mediatic de ieri. In a nutshell: un tip a facut o fotografie unei masini de politie (parcata ilegal) si a fost saltat abuziv si dus la sectie pentru anchete. Cititi aici, sau in orice alta publicatie, mare sau mica, fie tabloid, fie ziar serios.
Sa va dau si video, ca sa va enervati si voi. Mie mi s-a umflat o vena la cap cand am vazut:
Cand aud ce s-a intamplat, multi dintre prietenii mei pesimisti si know-it-all se scandalizeaza si imi zic : “Da domne, uite, vezi ? Nu s-a schimbat nimic de pe vremea comunistilor incoace. Asta numai democratie nu e!”
Asa zici? Well, I would beg to differ.
Clipul de pe Youtube filmat de tanar cu mobilul a adunat in doar cateva ore 14 000 de vizionari. Paispe mii! La ora la care scriu randurile astea, a ajuns la 24 500. Cu 10 mii mai mult, ma intelegeti? Ziarele au vuit, blogosfera a luat foc. Aseara a fost emisiune la Realitatea cu dezbatere pe tema asta. Eu le-am scris un e-mail, pe care mi l-au citit pe post. In el spuneam ca am hotarat cu cativa amici de la un club foto ca de-acum incolo sa fotografiem si cateva masini de politie ori de cate ori iesim “in teren” – un gest simbolic, non-agresiv, prin care le subcomunicam ceva: “avem drepturi, ni le cunoastem, mersi ca ni le respectati”.
Piesele de domino n-au terminat de cazut: astazi, cineva mi-a spus ca o sa propuna miscarea asta la asociatia foto “Bucurestiul meu drag” – una dintre cele mai mari si mai in voga la ora asta. Oamenii aia cand ies la fotografiat, ies in numar de 70 
. O armata. Si daca tot cutreiera Bucurestiul in lung si-n lat, de ce sa nu faca si 2-3 fotografii cu masini de politie, ca un gest simbolic? In plus, au conexiuni in media si fotografiile lor ajung publicate prin ziare si reviste.
Atunci vs. acum
Pentru toti idiotii care se dau de ceasul mortii si spun ca nu avem libertati si ca nu am evoluat de la comunism incoace, ii invit sa citeasca urmatoarele randuri, pe care vi le-am scris din suflet si cu patima:
Ceea ce difera intre comunism si regimul de acum – democratie, call it what you want – este nu neaparat atitudinea politistului sau calitatea institutiilor. E altceva. E vorba despre libertatea de exprimare. O chestie E.X.T.R.E.M. de importanta. Sa te vad eu cum obtii atata media coverage intr-un sistem totalitar! Nici n-ar exista atat de multe reviste si ziare – pentru ca nu exista piata libera, concurentiala, si bataie pe audiente si rating. Intr-un sistem totalitar – fie el comunistoid sau fascistoid NU vei avea ocazia sa faci asa ceva. Punct. Aseara am vazut Lives of others (film excelent) si inca mai sunt sub influenta atmosferei din film. In plus, mi-am adus aminte de doar cateva povesti despre ce necazuri au avut oameni din familia mea, fie pentru articole scrise, fie pentru bancuri cu Ceausescu spuse la birou…si asa mai departe. Pe vremea aia nu miscai in front.
Concret…
Hai sa va dau un exemplu concret, sa ma inetlegeti. Inainte de revolutie cu doar cativa ani, taica-miu facea un documentar despre cele 47 de biserici din Targoviste. A vrut sa-si ilustreze cartea cu cateva fotografii. Doar ca una dintre bisericile pe care le-a fotografiat era in apropierea militiei. A fost vazut, si bineinteles ca a fost saltat – si luat la bani marunti mult mai rau decat tanarul din clipul de pe Youtube. Era de imaginat.
Care-i diferenta intre atunci si acum? In primul rand, ia spuneti-mi, cam ce credeti voi…ar fi indraznit sa se ratoiasca la politisti in acelasi fel si pe acelasi ton ca omul de ieri? Sa te vad eu cum le spui politistilor “este un abuz, imi cunosc drepturile”. Care drepturi, amice ?! Intr-un sistem totalitar, libera exprimare nu exista nici macar pe hartie! Bun. Dar articole in ziar credeti ca au aparut cand tata a fost hartuit de politie? Daca n-ati ghicit, va zic eu – n-au aparut. Nici emisiuni la televizor?! Nici emisiuni la televizor. Si nici clipuri pe Youtube. Si nici miscari de solidaritate din partea fotografilor amatori sau profesionisti. Nimic. A trebuit sa taca, sa inghita, sa stranga din dinti, sa-si stapaneasca orice potentiala iesire nervoasa (care i-ar fi putut aduce puscaria) si sa se roage sa scape cu bine de interogatoriu, sa-i dea drumul mai devreme sau mai tarziu acasa, sa se intoarca la mine si la mama.
Ok?
Nu-mi place sa fiu moralist, dar trebuie: fratii mei intru Domnul, invatati sa apreciati ceea ce aveti – in cazul asta, libertatea. Mai mult decat atat, invatati-va sa va folositi de ceea ce aveti la dispozitie. Degeaba ai libertate de exprimare si multe alte libertati, daca esti un popor de vitei blanzi, apatici, care se lasa sodomizat de guvern, institutii s.a.m.d.
Sunt mai mult decat scandalizat cand vad, de exemplu, ca astia se joaca cu taxa auto in cele mai abuzive moduri – iar poporul se multumeste sa injure televizorul, sa dea o basina, sa se intoarca pe partea ailalta si sa se culce frustrat. “Eee, ce putem sa facem noi?” iti vor spune viteii resemnati. “Nu reusim noi, tot aia o sa fie”. Si uite asa, cand a fost vorba sa se faca o demonstratie impotriva taxei auto a venit un numar derizoriu de soferi, nici nu mai stiu cati…cateva zeci? I mean, come on. Macar taximetristii si soferii profesionisti daca se mobilizau ar fi putut iesi ceva semnificativ. Dar pai daca veneau oamenii de rand, aia care chiar ar trebui sa faca ceva.
Problema e ca oamenii nu cred in puterea asta. Asta e nivelul 0, inainte sa te apuci sa faci orice, e nevoie sa ai determinare si credinta in ceea ce faci.
Dar se pare ca viteilor le e mai confortabil sa-si repete mantra: “mi-e sila de tara in care traim” si sa puna punct dupa asta.
Stiti citatul lui Edmond Burke, cu care Orwell isi incepe cartea, 1984:
“All that is necessary for the triumph of evil is that good men do nothing.”
Daca nu exista niciun fel de contrapondere, atunci e clar ca orice masura abuziva poate merge pana departe. Pana foarte departe.
Acuzati-ma de idealism. Ideea e urmatoarea: cand reactionam impotriva unui lucru care nu ne convine nu avem garantia ca vom reusi sa combatem respectivul lucru. Altfel spus, “poate nu ne iese nimic”. DAR daca nu facem absolut nimic, atunci putem avea ferma convingere ca sigur nu se va intampla nimic.
Asadar, pentru toti aia care injurati televizorul si apoi va treziti de la 7 dimineata sa puneti primii stampila pe Iliescu – nu va mai vaicariti atata. Shut up already. O democratie are nevoie de voi la propriu. “Dar suntem in Romania, aici e altfel, frate”, imi veti spune. Well, daca traiti cu convingerea asta, atunci nu va mai stresati degeaba si invatati sa traiti cu sfincterul traumatizat de sodomia pe care o suferiti zilnic. Dati cu alifie si trece, ce sa zic. N-aveti decat sa injurati televizorul de cand incepe programul si pana cand se termina – nu veti face altceva decat sa va faceti sange rau. Veti rezolva ZERO cu asta.
Sper ca am fost suficient de clar in exprimare. Iar daca mananc rahat sau nu imi veti spune voi mai jos, la comentarii.
PS: Au mai scris si altii… 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10…si mai sunt foarte multe, din fericire.
Update
Tipul a scapat. Politistul a primit “mustrare scrisa” 
. Yay. Mai multe cititi aici.
(8 votes, average: 5.00 out of 5) Loading ...
