• Ideea #1: Biblia e o compilatie mai mult sau mai putin eterogena si eclectica de texte scrise de diversi oameni in diferite momente. La fel ca majoritatea coplesitoare a cartilor, ea a trecut si prin procese de editare, in care s-a hotarat ce sa se includa si ce sa nu se includa.
• Ideea #2: Foarte multe dintre afirmatiile din biblie sunt formulate ambiguu, echivoc, iar crestinii pretind ca detin cheia interpretarii lor. Nu e de mirare, fiecare denominatie are propriile interpretari asupra multor aspecte.
• Ideea #3: “Biblia e ca un om – daca o chinui suficient de mult, o poti face sa afirme ce vrei tu“
• Ideea #4: ” Î: Când poate spune cineva că un citat din Biblie este “scos din context”? // R: Atunci când contrazice interpretarea lui despre ce scrie acolo.” (via TLP)
• Ideea #5, un pic mai indrazneata: Interpretarile biblice – fie ca sunt facute in scoli inalte de teologie sau de predicatori dubiosi autoproclamati peste noapte – sunt de multe ori acte de spinning.

Prin urmare, o interpretare parodica si, intr-adevar, simplista a ideilor de mai sus ar arata asa:

Si daca aveti vreo observatie de facut…let the spinning begin.

Watch this:

Deja povestile din 2006 cu spargatorii de case (care-si ‘filau’ victimele prin Facebook si dadeau lovitura cand statusul lor anunta ca pleaca in vacanta) sunt mici copii.

Facebook e astazi site-ul nr. 2 al internetului, dupa Google.com (conform rankingurilor Alexa). Facebook-ul de azi se pisa pe Walmart si profilarea lor avansata a consumatorilor, pe Oyster card-urile si CCTV-ul din Londra si alte mizilicuri. De ce?

Pai ceea ce e e interesant, si remarca si un amic de-al meu, e ca noi categorii de profilare se dezvolta si se propaga open-source. Adica, dincolo de categoriile clasice (sex, varsta, venit, orientari sexuale, etc.) mai dezvolta si userii propriile categorii: jucator de Farmville, fan Fight Club sau Michael Moore, sau, cum bine surprindea amicul meu, fan al restaurantului Caru’ cu Bere! Si ce e ironic e ca userii se reped sa se bage in cat mai multe grupuri, sa-si slefuiasca imaginea despre ei (profilul) in cat mai mici detalii, ca pe un diamant.

Altfel spus, Facebook ajunge sa te cunoasca inside-out, prin incurajarea profilarii pe micro-domenii. Eu, Carul cu Bere, pot face advertising si promotii exclusiv pe indivizii care sunt fani ai restaurantului meu, pot face virale…cate si mai cate.

Cireasa de pe tort, daca pe Youtube ma cheama ‘maphler’, pe Facebook ma cheama Petre Birlea. FB stie cine-i sor-mea, ca doar are si ea cont, si prietenii cu care interactionez cel mai des.

Microprofilarea si reorientarea dinspre keyword-uri si keyphrase-uri (vezi Google Search/Adwords/Adsense) catre indici mai subtili si complecsi ai profilului (’fan Farmville’, ‘anarhist’ etc.) e noul 2.0. E 2.0 aplicat la 2.0, ca sa ma exprim asa.

Asadar, consumerism + surveillance society = love, in the least platonic way.

Cat despre conspiratia cu CIA, nu stiu ce sa spun. Voi cum va simtiti pe Facebook? Va e drag sa va updatati statusul in fiecare zi?

Va mai amintiti cum era prin anii ‘90, cand abia aparusera, timid, calculatoarele? Nu stiu cati dintre distinsii mei cetitori aveau unul acasa. Probabil multi. Ei, va mai amintiti voi una dintre vorbele de duh de pe vremea aia, pe care o auzeam aproape zi de zi pe buzele parintilor nostri?

“Nu mai sta atata la calculator, ca-ti strici ochii!”

Mi-am adus aminte zilele astea de ea si mi-am zis in gand…

Ironia soartei…

Astazi, vorba asta s-a perimat; nu stiu daca ati observat si voi, dar se aude din ce in ce mai rar spre deloc.

Cat despre parintii mei, au fiecare cate un calculator, si petrec niste zeci de ore saptamanal in fata lor. Tata a ajuns, fara voia lui, dependent de e-mail: trebuie sa-l verifice in fiecare zi si sa dea reply-uri la toti prostii. Omul care pana mai ieri nu stia sa manuiasca bine nici telecomanda de la TV a ajuns astazi sa forwardeze pe niste YahooGroup-uri niste linkuri la niste discutii pe niste forumuri gasite de el pe Google.

Vorba cu ochii care se strica atunci cand stai la calculator isi traieste ultimele momente de viata. Era si normal. In jurul nostru, toata lumea tasteaza. Vecinul de sus, copilul lui, si doamna administrator, care de cativa ani a inceput sa scrie anunturile din scara blocului numai in Word, cu Times Roman 14 bold. Si dupa cum bine prevazuse un amic in urma cu 10 ani, internetul a ajuns mai banal ca televiziunea prin cablu si o sa ajunga si mai banal decat ce-a fost telefonia fixa la un moment dat.

Era si normal. La un deceniu si ceva, iata-ne ajunsi pe deplin la gloria “tertializarii economiei”. Toata lumea s-a mutat in sectorul serviciilor, si, “muncitorii” de azi, cu mic cu mare, s-au asezat si ei, cuminti, in fata calculatoarelor.

Opriti-va pentru un moment si ganditi-va la toti prietenii vostri: unde lucreaza? Cati dintre ei lucreaza la PC, cati dintre ei nu? Presimtiti incotro se inclina balanta? De la toti corporatistii de la banci, firme de audit, PR, advertising si biblioteci, pana la ingineri si chiar si farmacisti, da, ati ghicit, stau zi de zi si-si fac talentul la calculator.

Cat despre mine, mi-am dat seama ca in ultimele 3 zile am stat mai putin de 2 ore la calculator, puse cap la cap! Mi-e lene, cateodata nici Facebook-ul nu mai imi zambeste, la blog mi-e sila sa scriu (probabil ati observat), iar task-urile “importante” pe care le aveam ori le-am delegat, ori le-am organizat mult mai eficient, ori le-am aruncat pur si simplu la gunoi. Imi stabilesc propriul program, altfel spus. The machine doesn’t really own me, at least not in the strictest sense of the word.

Asa ca a venit si momentul meu de glorie. M-am dus la ai batrani si i-am avertizat parinteste: “Aveti grija cu calculatorul asta, va stricati ochii daca mai stati atata la el.“ Mai am sa le confisc maine cablul de alimentare si tastatura, cum faceau ei cu mine cand eram mic.

Ironia soartei…

Am facut un experiment colectiv cu cativa amici. Le-am spus parintilor nostri sa stea mai putin la calculator, sa nu-si strice ochii. Dar ce sa vezi.

Se pare ca ei s-au mutat acum de cealalta parte a baricadei. Parintii nostri sunt nu numai toleranti fata de numarul de ore petrecute de noi la PC, ci acum chiar ei sunt cei care ne aduc argumente pro-calculator: “Da, dar monitoarele astea nu mai iradiaza ca pe vremuri!“; “Da, dar am treaba de facut pe pentru maine“. Si, bomboana de pe coliva: “As sta mai putin, dar nu pot“. Astea-s 3 dintre replicile pe care le-am primit de la ei. Masinaria asta a atins astazi un segment mare si din randul lor. Si, pana la urma…

Era si normal.

Au inteles si ei, intr-un tarziu, ce insemna pentru noi activitatea aia misterioasa pe care o faceam zi de zi, fara sa ne clintim din fata unui patrat luminos in care ei nu vedeau nimic altceva decat o mare enigma inexplicabila.

Au inteles si ei ca universul asta in care noi plonjam zi de zi nu era atat de fioros si de alienant cum parea initial: nu ne rupe chiar atat de mult de “viata reala”, ba chiar ne mai si ajuta in ea de atatea si atatea ori.

Si nu, jucaria asta nu ne absoarbe printr-un vortex intr-o lume complet paralela – cum se spunea in vechea teorie cu “cyberworld” vs. “actual world”. Cele doua lumi sunt din ce in ce mai complementare si se apropie din ce in ce mai mult.

Eheei, mai stiti cum ne ziceau? “Nu poti sa stai atatea ore la calculator, mai trebuie sa lucrezi si la alte lucruri“. Adica, presupozitia era ca “statul la calculator” ar reprezenta o singura si unica actiune, desfasurata pe un singur fir, cat se poate de unidimensionala si rudimentara.

Astazi, au inteles si ei ce inseamna multitasking-ul, si ca, de fapt, “statul la calculator” reprezinta o mie de posibile actiuni intr-un mediu cu mii si mii de posibilitati. Au inteles si ei – in sfarsit – ca “a sta la calculator” inseamna lucruri diferite pentru persoane diferite: a verifica stocurile de marfuri dintr-o hala gri din Voluntari, a transfera bani in Spania, a te uita la pornache, a agata o gagica, a pirata ultimul film de oscar, a compune o piesa rave…iar cu exemplele pot merge inca 10 ecrane de aici incolo (si nu, nu exagerez, chiar atata e de diversificata utilitatea calculatoarelor in ziua de azi).

Asadar, ia uite cum s-a intors roata .

Cat despre voi…cum e cu statul la calculator?

]]> http://www.maphler.com/iti-strici-ochii-la-calculator/feed/ 3 http://www.maphler.com/72-virgins/ http://www.maphler.com/72-virgins/#comments Tue, 15 Dec 2009 20:12:10 +0000 admin http://www.maphler.com/?p=325 Hey, and even if there were like 72 virgins and all…who wants to have sex with a virgin? Nevermind 72!

I don’t know ’bout you guys, but it doesn’t sound that tempting to me. I’ve had my fair share, and I’m pretty sure I don’t need any more of that stuff, whatever it’s called. Oh yes, a hymen. Oh, and a mountain of insecurity, a nexus of contradictory thoughts and feelings and the occasional “morning after” syndrome. If you are into that kind of stuff, ok.

I would give you all the virgins in the world if I could. I would put them under your Christmas tree if I were Santa, heheh. “Help yourself, buddy, it’s Christmas time!” Anyway, I don’t have that kind power (and even if I did…what you just read was just rhetorics at work).

Long story short, I don’t like virgins. What about you?

De vreo 2-3 ori pe an mi se pune asa o pata pe creier si nu mai am chef de nimic. Imi vine sa stau toata ziua in casa (in pat) ca un porc si nu fac nimic…

Asta este a patra zi de cand nu am mai facut nimic…

Ma uit in jururl meu si vad o camera pe care nu o mai recunosc..

Pe jos e plin de haine aruncate peste tot, bluze, tricouri, pantaloni, ciorapi, 2 pachete de servetele in care mi-am suflat nasul sunt aruncate prin toata camera, printre haine, pe birou, pe televizor, pe mobila… de ieri am terminat servetelele si am trecut pe hartie igienica…

Perdeaua sta agatata de coltul patului de azi dimineata de cand am deschis geamul. Patul e ravasit, cerasaful atarna pe jos, o perna e la picioare si una sta sa cada din pat. Doua paturi incalcite stau in mijlocul lui.

In pat si pe noptiera stau de vreo 2-3 zile 2 farfurii pline cu firimituri, iar in una din ele mai este si acum o jumate de coaja de sandwich. Langa pat stau 2 cani si 3 pahare in care mai este si acum suc, ceai, lapte cu cereale si apa (minerala…)

Pe birou este cel mai curat. In afara de un start de foi imprastiate peste tot mai sunt vreo 10-15 CD-uri aruncate, vreo 15-20 de plicuri si carcase de CD-uri, 3 farfurii si 2 prosoape de bucatarie, 2 pahare si o cana in care habar n-am ce este (cred ca o fi cafea dupa miros…), cateva pixuri, creioane, o vaza rasturnata, 5 baterii pentru aparatu foto pe care nu-l gasesc de vreo 2 zile, un cd-writer, o cutie de plastic cu capac arsa toata si plina de scrum si de chistoace de tigara.. si o boxa rasturnata pe care tocmai am pus-o in picioare

Langa birou stau 2 sticle de suc, una de bere si prafuitul meu calculator pe care l-am deschis de acum patru zile cand am vrut sa montez cd-writer-ul de pe birou. Langa calculator este un papuc de casa si hardisk-ul pe care l-am scos sa fac loc cd-writer-ului.

De ieri nu mai am baterie la telefon, dar mi-a fost lene sa caut incarcatorul prin mormanu asta, oricum imi amintesc sigur ca aseara am dat cu piciorul in ceva ce avea un fir negru.

Azi a fost nunta pe scara… habar n-am cine s-a insurat sau maritat… plm.

Cel mai greu e dimineata… ma trezesc, dau drumu’ la TV si apoi mai dorm vreo 2-3 ore cu el deschis. Asta nu e o problema, dar dupa un timp ma ia foamea si mi-e lene sa ma duc pana in bucatarie. Este cel mai mare chin.. de fiecare data ma gadesc sa nu uit deseara sa fac un sandwich sau ceva, si sa-l las langa pat ca sa am dimineata ce manca. Mai sorb cate-o gura de ceai sau apa din canile de pe langa pat si incerc sa ma concentrez la ce se intampla la TV. (spre exemplu: azi dimineata sau pe la amiaz… nu mai stiu.. am aflat ca deja e sambata.) Pana la urma ma duc si mananc, apoi ma intind pe coltar in bucatarie si adorm… Cand ma trezesc mi-e foame iar, dar bine macar ca acum sunt in bucatarie… In fine… trece timpul asa de repede ca nici nu stiu cand se face seara. Inchid geamurile, mai intru pe net, mai ma uit la TV, mai o tigara… si pe la 3-4 ma ia somnu.

In fiecare zi bate cineva la usa de vreo 4-5 ori pe zi, dar nush cine este ca mi-a fost lene sa merg sa deschid. Totusi ieri sau alaltaieri, in drum spre bucatarie, eram langa usa cand a batut si am deschis. Era o tipa (vecina)… m-a intrebat ca ce mai fac… ca ea acum a venit din Anglia si ca a fost plecata de vreo 6 luni… M-am uitat putin mirat la ea, mi-am dat cu mana prin parul incalcit de vreo 2 ori si i-am zis sa intre ca imi da laptele in foc.. A inceput sa rada si a zis ca tot glumet am ramas , dar am lasat-o in usa si m-am dus repede in bucatarie. Am scos laptele de la microunde si m-am asezat la masa. Intre timp auzeam pe gresia de pe hol cum a intrat, s-a descaltat si a intrat in bucatarie. I-am spus sa i-a loc la masa ca eu imi iau portia de lapte cu cereale. Apoi a fost liniste un timp.. Nu a mai zis nimic si se uita in jur de parca astepta sa mai apara cineva..?!?!? Dupa ce am terminat de mancat m-am asezat confortabil pe coltarul din bucatarie, am aprins o tigara si am intrebat-o: Ei.. si cum a fost in Anglia? Apoi a inceput sa vorbeasca.. la inceput a zis ceva de o prietena, dar in scurt timp am pierdut firul vorbelor ei. Stateam si ma uitam doar la BL-ul ei… parca era un film mut, parca intre noi era un geam din ala ca la studiouri prin care nu se aude nimic.
Cand am terminat tigara m-am ridicat, si dintr-o data parca am inceput din nou sa-i aud vocea.. zicea ceva de niste haine ca le-a pus in balcon la uscat. M-am dus inspre geam si a tacut. M-am uitat in spate, la ea, si intr-adevar tacea. Apoi am deschis geamul si am zis:
eu: mama ce ploaie vine… e negru cerul..
ea: serios?
eu: vino si vezi…
ea: vai.. ma duc acasa sa iau hainele de pe balcon..
Ma mai uit odata la cerul senin cat vedeai cu ochii si inchid geamul. Apoi ma duc pe hol unde ea satea sa iasa langa usa. Cand ma vede deschide usa, ma saluta si imi spune ca o sa mai treaca pe la mine, apoi pleaca grabita pe scari.

Acum ma bag in pat, ma scrpin pe burta ca am mancat bine, ma scobesc printre dinti, apoi bag o mana in pantaloni cum am invatat de la Al Bundy si iar adorm cu televizorul deschis. Nu-i problema… ca se stinge singur dupa o ora…

Viata de porc… asta e… dar imi place la nebunie.
Macar odata sau de doua ori pe an.

Din pacate, are doar 25,000 views pe Youtube, si ramane un fenomen marginal, de underground; un link pasat intre colegii de birou din nu stiu ce departamente creative. Sau intre prieteni buni.

Iar in tot lantul asta viral, pe masura ce linkul inainteaza de la un om la altul, in mod inevitabil, apare la un moment dat cate o veriga slaba in lant. Si viralul se opreste din raspandire. Ce vreau sa zic? Simplu: mereu va aparea cate un cretin care se gaseste sa intrebe: “Bai, dar asta chiar e pe bune? Adica astia sunt manelisti?“. Sau, fenomenul al doilea, cand se gaseste cate un dobitoc puritan sa declame “Au, sacrilegiu, sariti lume, lesin! Aduceti sarurile. Ai dracu manelisti, au stricat frumusete de piesa! Se duce de rapa tarisoara asta etc.” That’s what I call “missing the point”.

Asadar si prin urmare, cred ca motivul pentru care sketch-ul de mai sus nu se bucura de atat de mult succes pe cat ar merita -- si viralul a inaintat atat de anevoios si a intalnit atat de multe obstacole -- este tocmai ca se apropie mult prea mult de perfectiune…l-au facut mult prea credibil

Dar de fapt, pana la urma, vorb-aia. Daca stam sa ne gandim, multi n-au gustat nici jingle-urile cu Tamango sau alte chestii mult mai “light”… Petronel Parizer nu e pentru publicul larg in niciun caz. Iata motiv pentru care vi-l ofer voua, celor care-mi cititi blogul (da, am facut un dublu compliment implicit -- pe de o parte ma umflu eu in pene cum c-as fi mare destept, pe de alta parte va laud pe voi, dupa principiul “cititorii nostri sunt mai inteligenti decat…“). Stiu ca e vechi, si mai stiu si ca probabil acum il revedeti pentru a 10-a oara… Dar merita.

Bun. Sa ridice mana cine are nelamuriri in legatura cu piesa. La fel, cine are de injurat, o poate face. Eu nu sterg comentarii, doar va mai iau peste picior din cand in cand.

Mihai imi explica diferenta dintre cele doua voci feminine de pe scena: “daca te concentrezi putin, o sa auzi cum cea din stanga suna limpede, ca un pahar curat de cristal, ca o apa lina…auzi? [...] Iar cealalta, daca asculti atent, este putin mai tulbure, si parca are mai putina armonie, ca un pahar mai degraba mat… Daca prima este ascutita perfect, cealalta parca e putin tocita, nu ti se pare?“.

Eu ascultam cu fascinatie si vizualizam tot ce-mi spunea omul. Concluzia a fost savuroasa: “Petre, observi cum folosim vizualul si kinestezicul ca sa explicam ceea ce intra pe auditiv?“.

Curata sinestezie.

Ei bine, capacitatea asta de a face corelatii intre ceea ce vezi, auzi, mirosi si simti, si, in plus, cu ceea ce ai vazut, simtit, mirosit in trecut si acum iti amintesti, dar mai mult, cu ceea ce ai vazut si simtit doar in imaginatia ta si nicaieri altundeva, este ceea ce ii face pe multi dintre artisti sa fie atat de geniali. Cu cat abilitatea asta e mai putin ingradita, si lasata sa se dezvolte mai mult, cu atat rezultatele sunt mai spectaculoase.

Pentru toti cei care impart aceeasi fascinatie fata de serialul Twin Peaks al lui Lynch, va invit sa urmariti secventa de mai jos. Pe mine, personal, ma baga intr-o mini-transa povestea spusa de compozitorul Angelo Badalamenti despre cum s-a nascut piesa Love Theme din Twin Peaks. Observati cum omul asta are extraordinara abilitate de “a se conecta” la universul interior al unei alte persoane (David Lynch, in cazul asta). Ba mai mult, el poate converti imagini si sentimente primare in note muzicale si in pasaje melodice coerente. Mi se pare absolut spectaculos:

Va dati seama, fara doar si poate, ca un astfel de transfer este imposibil de realizat fara sa transcenzi granitele comunicarii traditionale.

Iata si rezultatul final:

Si, pentru a incheia maiestuos, va recomand documentarul The Boy With The Incredible Brain. S-ar putea sa fiti surprinsi de cum reuseste un individ sa retina nu mai putin de 20,000 de zecimale din Pi, folosindu-si imaginatia vizuala si intuitia.

Cum sa va explic, de cand toata pulimea are acces la tot felul de softuri rudimentare de editare video, s-a nascut un nou gen de creatii artistice. Un fel de amalgam de GIF-uri pixelate cu texte scrise pe genunchi si o melodie de pe DC++ pe fundal. Unele mai inspirate, altele mai putin. Dar mai bine va arat decat sa va descriu.

V-a facut fratili vostru aici platouash cu piese alese pe spranceana, la crême de la crême, nu orice. Pentru ca eu am respect fata de vizitatorii mei si nu le ofer decat calitate.

Incepem cu un clip care e atat de sublim incat imi tresalta inima de bucurie ori de cate ori il vad. Imi face viata mai roz si zilele mai bune. Si ma face sa meditez, cateodata, la ideea de perfectiune din teoria artei: niciun element nu trebuie adaugat, nimic nu trebuie inlaturat; opera este desavarsita. Vi-i prezint pe…

Alin Gigolo din Slobozia si Nikki

Asta-i ca-n bancurile alea absurde, gen Mos Craciun, Alba ca Zapada, Nelson Mandela si Cristi Minculescu intr-un lift. Altfel spus, care-i legatura dintre o japonezoaica cute vedeta pe internet, un cocalar gelat din Slobozia cu tatuaj cu litera chinezeasca si … Fuego? Click mai jos ca sa va elucidati.

Ah, catharsis-ul! Deci tipul a gasit pe internet niste poze cu o japonezoaica cu chip de hentai animé si i-a facut una dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste? Alin Gigolo, you’re my personal hero, bro!  =D>

A fost o data…shi team pierdut acum

“Esti asa de frumosa…incat nici dumz nu te poate loa” treceti asta in carnetelul cu expresii frumoase.

“Privirea ta cnd te uiti la mine ma face atat de fericit incat nimeni nu ne poate despartii” -- a bit of fuzzy logic right here, but hey, when did love ever make sense?

Daca iubesti, esti capabil de orice…story by DJCici

Una tragica RAU. Heartbreaking. O salut pe aceasta cale pe amica Nutty, care e vedeta in clipul asta! Ce mica-i lumea, domnule .

V-a placut. Acum va rog sa pastram un moment de reculegere pentru cei 2.

.

.

.

.

Gata? Next >

Din dragoste pt. toti

Pentru curva ce-am iubit-o

Coloana sonora e faimoasa lautareasca penala de birt “Pe Sinesti pa magistrala“. Extrag cateva versuri sublime: “Au purta blugi, purta raiati / Sa ia ochii la barbati” “Au, femeie fara valoare / Mi-a pus la inima sare“. Inima profund ma doare.

Si altele

• Clipul asta pare la prima vedere un inocent slideshow de fotografii. Cu toate astea, uitati-va cu atentie la primele 15 secunde. Un marketer foarte ingenios a facut in primele cateva secunde ale clipului un product placement la Frutti Fresh! Subliminal. Data viitoare cand o sa va treziti prin Carrefour atrasi de raionul de Tutti Fresh si nu va explicati de ce…
• Te yuby Valy

Sper ca v-a placut programul.

Ideea e simpla: vorbele pe care le-a zis mi s-au parut de-un bun simt si de-o pertinenta extraordinara. Needless to say, e printre primii presedinti care, in loc sa plece capul si sa intoarca obrazul celalalt, a avut cojones sa spuna o chestie care se lasa de mult asteptata, si care ar trebui auzita pe toate drumurile, in toate salile de parlament, ale oricarei tari care se vrea laica, unde se vrea o reala separare intre religie si stat. Enjoy, si spuneti ce credeti voi insiva despre discurs:

In curand, comunitatea CS va primi in randurile ei al 1.000.000-lea membru (da, milionu, frate), asa ca m-am gandit sa fac un articol frumos, sa citeasca si prietenii mei despre una dintre bucuriile vietii mele. Nu stiti despre ce vorbesc?   Nu-i nimic, tocmai de-asta m-am gandit sa scriu azi. Va fac o introducere, un platouash, frumos.

E un articol despre calatorii, nomazi si globetrotteri, despre tari, oameni fascinanti si filozofii de viata sau ceva de genul asta, cum s-ar zice.

Povestea incepe cu mine sictirit, in biroul de la radio, prin iulie anul trecut. Era prima mea vara in care nu aveam parte de o vacanta de 3 luni cum se cuvine, ba chiar trebuia sa si lucrez de la 10 la 18! Au. Frustrare maxima. Ma holbam in monitor, n-aveam chef de nimic, mi-era cald si ma gandeam cum altii acuma se arunca in mare, fac amor discret in larg, sau se leagana intr-un hamac la umbra a 2 palmieri, cu o piña colada si 2 gagici cu sutien din flori, care fac vant cu frunze d-alea mari…chestii d-astea, ce face lumea in vacanta, cum ar veni.

Iar eu eram intr-un Bucuresti mizerabil, plin de praf si claxoane pe Splai, naduseala si sictir, intr-un birou unde plutea stresul in aer si canta Jay Sean sau ce alt Smiley mai baga astia la radioul de mare bun gust…si-mi venea sa zbor.

Si cum stateam eu acolo si fantezam la lumi mai bune, imi veneau tot felul de destinatii in cap, idei, imagini, fantasme anamnesis d-astea sau cum sa zice in psihologie.

Dintre care ce ma gandesc eu sa fac? Iau pauza de masa, cobor la Carrefour Orihdeea, merg la raionul cu carti si rechizite si-mi iau o harta a Europei. Intors in colivie, ma apuc sa pun X-ulete cu markerul albastru, sa trag linii pe unde vreau io sa globetrott-uiesc (s-a stricat limba romana, ce-a ajuns tineretu sa vorbeasca cu neobarbarisme d-astea importate, ca cuvintele noastre n-or fi bune), si gandul meu iarasi zboara aiurea (din frantuzescul “ailleurs”).

Dup-amiaza asta a fost THE turning point pentru mine. Atunci s-a aprins mai tare ca niciodata tărâţa calatoritului in sufletul meu de nomad reprimat. Motiv pentru care m-am pus sa fac un plan concret cu ce si cum. Un proiect de calatorie, sa-i zicem. Asta am facut toata dup-amiaza, pana la terminarea programului cand a sunat uzina (si ei care ma plateau cu 4.5€ pe ora sa fiu eficient…uneori parca mi-e dor de jobul meu de online marketer, dar parca nu prea).

REVENIND…oricine si-a facut planuri de calatorie stie foarte bine ca partea in care iti intocmesti bugetul doare. Oricat de multi bani ai reusit sa strangi, tot e cu sange, sudoare, lacrimi si suspine. Daca vrei sa umbli teleleu o luna intreaga prin Europa, te costa de te-ndoaie, stiti bine asta. Dar pai o vara intreaga, cat te duce la buget? Deranj. Asadar…ce-i de facut daca n-ai chef sa cheltui mii de euro si totusi vrei sa vezi o gramada de tari?

Si zic: “hai sa mai tai de la transport, mai bag autostop, ca am experienta si prieteni care au ajuns departe”. De unde sa mai tai… “hai ca la mancare o mai scot, mai mananc din supermarketuri si o tin moderata cu restaurantele, incerc sa reprim gurmandul hedonist din mine”.

Dar cazarea, frate?

Ei, aici ajungem la povestea pe care vreau eu sa v-o povestesc azi. Cazarea e super scumpa in orasele turistice in sezon. Chiar si-n youth hostel-uri, sa-mi fie cu iertare. Va dau un ezemplu: pe Coasta de Azur, la Nisa si Cannes nu scapi sub 24 EUR/persoana/noapte – am incercat eu toate pistele din lume sa gasesc mai ieftin. Deci intr-un cuplu dai aproape 50 € (asta-i pret de camera dubla de hotel in alte locuri!). Si ii dai ca sa stai cu alti 4 necunoscuti intr-o camera, sa le mirosi flatulatiile si sosetele, sa le asculti ragaielile cand se intorc de la discoteca in inima noptii, sa-ti schimbi chilotii pe sub patura, discret, ca un domn care esti. Romantic, nu? Nu. Ia inmultiti 24 cu 30 de zile. 720 de Euroi pe luna doar ca sa ai un acoperis deasupra capului fara mic dejun si conditii?! Eee dracie. In cuplu ar insemna 720×2=1440 Euro. Pune-l la loc.

Apoi mai e solutia cu cortul. La mine pica din start, pentru ca pur si simplu nu-mi surade. Dar de dragul teoriei chibritului: campingurile sunt de multe ori situate in afara oraselor, unde poate ca nici nu ajunge transportul in comun. Iar la Nisa si Cannes, ca tot vorbeam, un amplasament de cort de 2 persoane, cu un loc de parcare si acces la dusuri e intre 18-22 euro/noapte in sezon. Caaat? Manca-v-as galagia voastra, nu face.

Care sa fie solutia, atunci?

Si cum vorbeam cu Felix pe messenger in acea dup-amiaza memorabila din iulie, imi zice fata…

“De ce nu incerci CouchSurfing?”

Couch ce? Dau eu search pe Google, vizitez, imi mai explica si ea, povesteste de experientele unor prieteni de-ai ei, incep sa inteleg…

I was mesmerized!

Descoperisem unul dintre cele mai fascinante lucruri din viata mea de la spray-ul antiperspirant incoace. Gasisem un univers care era in perfecta concordanta cu mai toate valorile mele…gata sa ma primeasca! “I’m in”, am zis atunci cu sufletul curat si inima deschisa.

Ce e CS?

E o comunitate online/offline, in care membrii isi pun la dispozitie “canapeaua” din casa, si deci primesc alti globetrotteri sa traga peste noapte la ei. Gratis. Te inscrii, primesti si tu lume pe la tine, te duci pe la altii, faci social networking, iti largesti orizonturile, chestii d-astea.

Iar dupa cum multi de acolo ti-o spun “CS NU este un hotel gratuit”. E vorba despre socializare, despre cunoscut lume noua, schimburi culturale, prietenii, discutii, exchange-uri… Asadar, e vorba in primul si-n primul rand un fenomen social.

And the adventure begins…

Si uite asa, a doua zi profilul meu de pe CS era gata. La vreo saptamana am primit deja prima mea musafira, o canadianca de vreo 20 si ceva de ani, pripasita prin Spania, unde a predat engleza vreo 2 ani unor copii – timp in catre a si vizitat o gramada de tari. Care canadianca intr-o zi si-a strans tot ce avea (nu multe) si a venit in Europa de Est, a trecut prin Romania si Bulgaria sa se plimbe o saptamana, urmand sa se opreasca taman in Turcia, unde voia sa-si gaseasca iar de lucru si sa mai arda gazul o vreme. A stat 2 zile la mine, am dus-o sus pe Motoare cu niste prieteni, am mancat la La Mama, si-a cautat couch in Istanbul, a primit OK-ul de la un tip, i-am urat succes, a plecat mai departe.

Dupa Steph (caci asa o chema), a mai urmat un cuplu de germani montaniarzi, cuminti si de bun simt. Au stat o noapte la mine, le-am imprimat niste harti de pe net si le-am spus unde sa se duca in Bucegi sa campeze – ei la munte voiau sa ajunga.

Iar dupa ei au venit doua frantuzoaice, studente la regie film. Interesante…chiar aveai ce discuta cu ele. Din pacate, n-am stat decat vreo 3-4 ore la vorba seara tarziu, le-am dus pe Lipscani la o cafenea, iar a doua zi de dimineata eu am plecat la birou si ele mai departe, spre Vama Veche. Cand am trecut acum cateva luni prin Paris le-am cautat, a fost vorba sa ne vedem, dar apoi m-am sucit eu. Oricum, interesante. Mi-au lasat pe dulap un post-it cu niste recomandari de filme de nu le-am gasit nici pe torrenti de cat de obscure sunt.

Iar dupa ele mi-a venit un englezoi diliu, cu vreo 2 ani mai mic, care reusise sa cutreiere un sfert de planeta si sa surfeze cateva zeci de canapele pana sa ajunga la Bucuresti. Cand am primit request de la el, m-am uitat prin profilul lui la poze…ceva incredibil. Omul avea poze din Japonia, fusese in Zambia (unde se pozase vopsit pe fata intr-un dans tribal cu niste pusti), prin munti, prin vai si dealuri…globetrotterul absolut, ce sa mai. A zis ca vine joi dup-amiaza, m-a sunat la un moment dat sa-mi spuna ca s-a oprit la Arad (?) si nu mai vine; apoi, in seara cu pricina pe la un 9 (!) imi da mesaj ca nu mai are credit la telefon … dar ca a ajuns in Bucuresti…in Obor (of all places) si ca n-are unde sa stea peste noapte. Cum eram iesit in oras, l-am recuperat cu un taxi si l-am adus la noi la masa, i-am dat de mancare cum se cuvine, ca romanul ospitalier. Omul era pe treaba lui. Un ghiozdanel minuscul era tot bagajul cu care facuse autostopul din Anglia pana-n Obor. Avea 5 tricouri pe care le spala ori de cate ori avea ocazia, uneori prin chiuvete din benzinarii, ca doar era vara si se uscau repede. Va dati seama ce poti sa conversezi cu un om ca asta… Mi-a vandut niste ponturi despre cum poti sa bei si sa dormi in Tokio cu 5 euro intr-un internet café pe un scaun rabatabil, mi-a povestit despre cum a cunoscut o poloneza in Arad facand autostopul, si despre cum urmeaza sa se reintalneasca cu ea peste cateva saptamani ca sa calatoreasca impreuna pana la sfarsitul verii. L-am condus la troleu intr-o seara ploioasa…mergea la Gara de Nord. Next stop? Chisinau. Iar dupa asta? TIRASPOL! Nici mai mult nici mai putin! Ce pula lui…omului i-a sclipit ideea sa viziteze Transnistria, de ce nu? ( ) Erau vreo doi couchsurferi disponibili acolo la momentul respectiv… Unul dintre ei i-a raspuns la cerere, si uite asa a ajuns englezoiul nostru din Suffolk pana la Tiraspol. Dupa cateva luni bune, am primit un mail de la el (prin noiembrie): “Ba, esti in Franta?? Ce dracu faci aici? De ce nu mi-ai zis?”. Alex (caci asa il cheama) se intalnise cu poloneza lui, se combinasera, au plecat teleleu si s-au oprit in Franta, in Vosges, la Epinal (of all places), unde gagica-sa a gasit un loc de munca la o gradinita…iar el si-a gasit de predat engleza la o scoala de seara. A ramas ca vine pe la mine prin sud luna viitoare. Abia l-astept. O sa-i fac cunostinta cu englezoii cu care locuiesc acum, colegii mei de apartament. Bag mana-n foc ca-s pe aceeasi lungime de unda.

Iar aici se incheie experienta mea ca gazda, pentru ca venise randul meu sa plec din tara la inceputul lui August. Urma sa fiu eu cel care surfeaza canapele.

Surfing …couch surfing

La putin timp dupa revelatia din birou si scurta experienta cu cei 6 surferi care au poposit pe la mine la Foisorul de Foc, mi-am dat demisia de la radio si am inceput sa-mi fac bagajele. Urma un an de studiat in Franta, precedat de o excursie de aproape o luna cu me girlfriend pe Coasta de Azur, un pic prin nordul Italiei, ma rog, aveam un traseu foarte alambicat, pe care numai noi il intelegeam si pe care l-am planificat in vreo 6 nopti nedormite.

Urma, asadar, sa trec de cealalta parte a baricadei, de la gazda la oaspete. Oamenii pe care i-am cunoscut ca surfer au fost si ei …relativ interesanti:

Mai intai am stat la un burlac 30+ care ne-a facut in prima seara un gratar iar noi l-am scos a doua seara la un restaurant chinezesc. Ne-a invatat despre cum se acorda vinurile cu branzeturile (invatati si voi aici sau aici). Francez, frate. Cu o saptamana in urma organizase un “ice cream party”, unde invitase toti couchsurferii din oras. Isi umpluse 2 etaje de la congelator cu inghetata. Cand am plecat de la el i-am ciordit si noi 2 inghetate, ca-i mai ramasesera . Si nu pentru ca suntem ciorditori, ci pentru ca omul era la serviciu si n-aveam cum sa-l contactez sa-i cer permisiunea, am mers pe ideea ca nu se supara. I-am lasat cheia in cutia postala (cum ne intelesesem) si am plecat mai departe, muscand dintr-un Magnum de capsuni cu ciocolata alba.

Am poposit la alt frantuzoi, un om mare, plin de viata si … americanofil. Avea un apartement mare si super misto amenajat, cu un bar in mijloc, un wide screen TV si cateva sute de DVD-uri de jur imprejur. Un fel de Cartman, om caruia ii placea viata pe genu chill. In prima seara ne-a adus sa mancam niste chestii orientale foarte exquisite, facute de un bucatar asiatic foarte faimos, care luase nush ce premii pe la concursuri culinare. Ne-a povestit despre excursiile lui anuale in State, noi i-am zis despre noi…ne-am imprietenit si am ras. Ne-a aratat ce inseamna stand-up comedy la francezi (eram convinsi ca nu exista asa ceva), de-atunci stiu eu cine e Florence Foresti. Iar pentru ca venisem sa-mi caut apartament de inchiriat, m-a dus cu masina la vizionari, a dat telefoane pentru mine, mi-a vandut ponturi…ce sa mai, a fost un om de milioane, pe care daca nu-l intalneam mi-ar fi fost viata mult mai complicata. Cand mi-au spart apartamentul in decemvrie, el a fost omul care a venit cu mine la politie sa ma ajute cu formalitatile si declaratiile…si mai ales cu o vorba buna. Am ramas prieteni pana in ziua de azi, si ne vedem aproape o data pe luna de cand stam in acelasi oras. Saptamana viitoare ne strangem mai multi la el sa serbam Saint Patrick’s, sa bem Guinness si sa ne simtem bine.

Iar dupa el am fost la Grasse, (orasul parfumierilor) unde am stat la un american intr-un mobile home. A venit sa ne ia de la autogara cu o masina obosita (pe moarte, actually), si curand aveam sa aflam ca nu sta de fapt chiar in Grasse, ci la vreo 25 Km, intr-un sat. De fapt nu era nici sat, omul statea intr-un trailer park. Era sarac, somer, deprimat, divortat, cu probleme, gambling addict si semi-alcoolic. Avea un caine mare si batran, care mirosea urat. Statea cu mama lui, o batranica ciudata. E clar ca asta a fost una dintre experientele mai putin stralucitoare, DAR mi s-a parut super interesanta oricum (i.e. daca m-as intoarce in timp, tot la Richard – caci asa il chema – as fi stat).

Dupa excursia asta de o luna m-am stabilit in Franta, si prietena mi-a plecat inapoi in Romania. In octombrie m-a vizitat sora-mea, pe care am plimbat-o pe ici si pe colo. Am fost la Avignon, unde ne-am vazut cu un couchsurfer frantuzoi care statuse in Romania 2 ani si vorbea aproape perfect romaneste. Iar de dormit am dormit la un cuplu de globetrotteri din aia autentici. Din nou, cand ma dau sa ma uit in profilul lor la poze…ii vad pe ei doi calare pe un elefant in Thailanda:

Ne-a placut la nebunie – si mie, si lu sor-mea – de tanarul cuplu. Ea lucra printr-un restaurant armean, el intr-un bar; “futeau vantul” cum se zice pe romanesti. Iar cand isi luau concediu se duceau pana la capatul pamantului si inapoi. Le placea Asia. O sa va mai povestesc alta data ce am vorbit cu ei si ce am invatat de la ei. Asta e canapeaua pe care am dormit la ei – super confortabila, cu pernite luate de ei de prin India cu 1 dolar:

Iar aici se incheie si experienta mea ca surfer. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus prin ce-am trecut eu pana acuma.

Concluzii?

Am zis sa va dau un pic de flavour din ce-a insemnat Couchsurfing-ul pentru mine.

Totul a inceput cu mine cautand cazare ieftina (nici nu visam sa gasesc gratis)…si sfarsind prin a gasi mult mai mult decat atat. Prieteni, povesti super interesante, lume de soi, oameni cu care poti sa te imprietenesti in 2 minute (120 secunde), lectii de viata, o mana de ajutor, mancare buna, idei, distractie…si un dram de spirit de aventura! Toate astea intr-un univers pe care sunt mai mult decat fericit ca l-am descoperit, si pe care am de gand sa-l explorez si mai mult in anii care vor sa vie.

Vi-l recomand si voua?

Dupa ce m-ati vazut atat de entuziast si energic si dupa ce-am turnat atatea vorbe de lauda despre CS…ce credeti, vi l-as recomanda si voua?

NU.

Eu am devenit mai precaut cand vine vorba de recomandat altora lucruri care-mi plac mie – m-am invatat minte. Mi-a luat ceva timp sa inteleg cu adevarat ca nu toti suntem claditi pe aceeasi structura, ca nu toti vibram la aceleasi note. Cu alte cuvinte, ce ma entuziasmeaza pe mine s-ar putea sa te lase complet rece pe tine, draga cetitorul meu. Asadar, mi se rupe de ce faceti voi, daca va inscrieti sau nu. Eu nu va recomand nimic. Recomandati-vi-l voi singuri daca vreti.

E suficient sa se inscrie vreo tuta, sa surfeze pe la casa vreunui ciudat, sa aiba o experienta nasoala si apoi sa zica “da, uite, maphler mi-a recomandat o mizerie de sait, de oameni nenorociti”. Asa ca eu nu ma leg la cap, iar voi, ca niste adulti responsabili, faceti ce vrea pulica voastra, nu ce va spune unu care scrie baliverne pe internet.

Cu astea fiind spuse, o ultima mentiune: la vara o sa ma intorc in tara, si, cel mai probabil, o sa-mi reiau activitatea de gazda imediat ce-mi gasesc unde sa stau in Bucuresti. Adica carevasazica, usa mea e deschisa pentru prietenii si cetitorii mei din provincie, care n-au unde sa doarma o noapte sau doua cand trec prin capitala. Daca sunteti la fel de interesanti ca oamenii pe care vi i-am enumerat mai sus si credeti ca avem ce vorbi, ce bea (asta dau eu) si ce rade, atunci cu atat mai bine!
PS: As fi pus mai multe poze, mai ales alea din vara, dar nu le mai am (laptop furat, poveste lunga…). Sorry.

PS2: Bagati un vot in urna de mai jos, pls. Cu un simplu click:

Note: There is a poll embedded within this post, please visit the site to participate in this post's poll.

Ma intereseaza impresia voastra despre Couchsurfing ca fenomen, nu despre articol si lipsa mea de talent scriitoricesc. Vreau sa stiu daca merita sa mai scriu in viitor pe tema asta – cause that was just the tip of the iceberg. Mai am si povesti, si explicatii si ponturi, ehe..