Legenda urbana din Bucuresti

Povestita de un taximetrist:

Cica nevasta unui taximetrist s-a angajat ca dispecerita la aceeasi firma ca barba-su. Fara stirea lui. De ce? Pentru ca banuia ca o inseala. Si voia sa vada daca o inseala. In vremea cat a fost incognito p-acolo, ii dadea astuia cele mai bune comenzi, nu-l penaliza, etc.

Dupa o vreme, femeia s-a cam lamurit ca barbatul nu o insela. Si tot atunci a aflat si barbatu ca ea lucreaza de-o vreme ca dispecerita la taxi pe tura lui. Moment in care s-au privit reciproc in ochi si si-au zis: „Pai hai sa facem combinatii )” Si da-i lu barbatu’ curse de Baneasa, de Otopeni, de bastani, etc. Pana cand conducerea s-a prins, combinatia s-a slabit si nevasta a fost concediata. A ramas doar sotul, taximetristul, angajat vechi vorb-aia.

Ce e funny e ca au decis s-o concedieze pe ea, si nu pe el sau pe amandoi, sa zicem. Au taiat monstrul de la cap. Ca daca ramanea ea, barba-su tot mai facea combinatii cu colegii lui pt un comision, un ciubuc, vorb-aia.

O legenda urbana din Targoviste…

Femeia afla ca sotul o inseala. In fiecare saptamana, el pretinde ca are treaba noaptea, dar de fapt se duce cu masina si o parcheaza in fata unui bloc, unde sta la o gagica vreo ora maxim, apoi se urca in masina si revine acasa.

Si ce face femeia? Gaseste prin casa a doua pereche de chei de la masina, se duce la adresa exacta unde parcase sotul in seara cu pricina (ii vanduse o colega de serviciu pontul) si…descuie masina si se aseaza pe bancheta din dreapta. In intuneric. Linistita. Si asteapta… Si asteapta… Si in scurt timp sotul iese din bloc, vine, descuie, se pune la volan, regleaza oglinda…si o da cu ochii de ea! Imbufnata. Il strapunge cu privirea.

Si ce se gandeste omul? (Cel care mi-a povestit-o a zis „si stai sa vezi ce revelatie de moment a avut omul!”). Foarte calm, pe un ton autoritar, ii zice: „Fa: Taci din gura, nu zice nimic. Vorbim acasa: vreau sa conduc linistit…”. Si s-a apucat sa conduca. Si femeia l-a ascultat si a tacut. N-a scos niciun cuvant. Doar pana acasa…

In prezent sunt divortati, daca nu ma insel. :>

Si ne mai miram de ce emisiunea “Tradati in dragoste” si piesa “O scrisoare pierduta” si barfele de la coltul blocului au atata priza la public.

Fa un experiment… Pentru 5 minute…gandeste ca un OTEvist. Fii empatic. Fii Doctorul Cristian Andrei.

Facebook e cea mai buna telenovela pana acum pentru gusturile noastre.

Semnat,
#Vatra

ATL, BTL, outdoor, banner, print, spot. Insight, target, slogan, icon, teaser. Creştere exponenţială obţinută viral? Hau. Bun venit in fascinanta lume … a advertisingului.

Postul de azi e pentru toti „devoratorii de publicitate”, simpatizantii Olimpiadelor Comunicarii, cei care fac ratinguri la emisiunea lui Andi Moisescu, uitandu-se cu fascinatie în gura expertilor care comentează spoturi, trenduri si branduri. Pentru toti urbanii trendy care comenteaza reclamele de la televizor ori de cate ori ies la o bere, si stiu intotdeauna cum sa le faca mai bine decat aia care le-au creat.

Daca pana mai ieri exista proverbul „la fotbal, politica si femei se pricepe toata lumea”, eu astazi l-as extinde…se pare ca absolut toata lumea se pricepe si la advertising si PR. Bravo.

E un lucru excelent, dar eu va indemn pe toti cei care lucrati in domeniu sa faceti un experiment. Sa sariti pentru cateva minute din acvariu si sa va uitati din exterior la el. Apoi sa realizati cum se vede povestea din afara. Un scurt reality check, cu alte cuvinte. Cum e sintagma aia cu „think out of the box”, asa si experimentul: think out of the fucking aquarium. Just for a few minutes. Then you can jump back and pretend you didn’t see anything…and carry on with your stuff, alright?

Pe aceasta cale am onoarea sa vi-l prezint pe John Carlton. Daca vreti sa auziti ce are de spus una dintre putinele voci de pe planeta Pamant care „indrazneste” sa se ia de advertisingul corporatist si sa stearga pe jos cu creativii, ascultati-l pe Carlton.

Eu sunt unul dintre norocosii care au pus mana pe cartea lui, Kickass Copywriting Secrets of a Marketing Rebel. Nu se gaseste in biblioteci si librarii, e alta mancare de peste. Tipul a recurs la self-publishing si o vinde prin internet, la un pret exorbitant, chiar nesimtit as putea zice ($299). Eu am tras-o la xerox ieftin in Regie, ma rog. Cat despre povestea cu pretul, el spune frumos: nu vinde o carte, ci vinde o solutie clara la o problema serioasa a multor business-uri din ziua de astazi. Iar daca respectiva carte nu-ti rezolva problema, Carlton iti da toti banisorii inapoi — pana la ultimul cent.

Dar sa revenim la subiect. Tipul mi se pare sclipitor de inteligent si cat se poate de „deconectat de la matrice”, cum imi place mie sa spun. He’s not taking any shit from anyone. E un pic nebun, ce-i drept, pentru ca numai un nebun ar fi indraznit sa comita hybris-ul suprem de-asi sufla mucii pe advertiseri, acesti „creativi”, artisti superiori ai postmodernismului, despre care toata lumea vorbeste si care mai au putin pana la a fi sanctificati si canonizati de religia consumerista.

Care e ideea lui centrala? El spune clar si raspicat: advertising-ul trebuie sa *vanda*. De-aia investeste un businessman banii si asta e scopul unui business – sa vanda. Nu e vorba de sloganuri inteligente, de jocuri haioase de cuvinte sau de a te face cu orice pret simpatic si trendy-cool.

Bun venit in realitate.

Most people – and shamefully, most so-called experts in advertising – wouldn’t know a good ad if it bit them on the ass. The fact is, there is more incompetence in advertising than any other field except, perhaps, psychology. – John Carlton

Iata alte cateva mici perle de-ale lui, selectate in graba:

The vast majority of commercials and ads you come in contact with today are put out by fancy Madison-Avenue-type advertising agencies. By aloof and unconnected writers and designers and other “creative” types who know nothing of salesmanship, and who do not understand the psychology of the average man or woman.

…and remember:

• People do not buy because they like your cutesy slogan.
• People do not buy because you’re funny, or clever, or a good artist
• People do not buy because you brag that you’re simply the best in the universe
• And…people do not buy because you have a truly good product.

Then how, you ask, can all these highfalutin agencies stay in business if they’re so clueless about true salesmanship? Well, it’s simple, really: our culture is awash in advertising. There’s so darn much of it, you start to *think* you understand it. And no one will disagree with your opinion… since everyone “agrees” that ads are there to entertain you. :>

Preferata mea: People rate ads by how entertained were by them.

And, of course, the only thing that really counts – at least for the business involved…is whether the ad sold the product or not.

This is why the big advertising agencies are scared to death of direct response advertising. They figured out long ago that as long as they’re never asked for measurable action in the ads they created, no one could ever accuse their ads of failing. The success of their work, they claim, is in the mystery of “brand awareness”, which they try to prove in focus groups.

It’s a scandal much worse than those $800 toilet seats the Pentagon got busted for. The culture of big city agencies is incestuous – writers who do not know how to sell teach the new “art” of corporate advertising. Be funny. Entertain. Use lots of expensive special effects, and spend a lot of time finding the right music. Make ads that amuse, and maybe people will say your product is cool. Come up with clever slogans. If a pun is involved, so much better!

At the end of the fiscal year, if sales spike at all, you’re a hero.

Ma rog, mi-e lene sa mai bag acuma. Intrebati-ma cand iesim la o bere si pot sa va rezum in cateva minute cam care e pozitia lui. Daca va intereseaza sa cititi cartea, v-o dau si voua s-o xeroxati, ca am suflet mare.

And remember one thing:

„People rate ads by how entertained were by them”. And this, in my opinion, is downright retarded from a business standpoint if you think of it. Again, if you think of it. Alright, now it’s time to go back to the aquarium.

Micii „creativi” sunt corupţi inca din stadiul embrional al evolutiei lor. Tin minte cursul de PR facut la CSRP (Universitatea Bucuresti), cu Cezar Tabarcea (fie-i tarana usoara) + o seminarista al carui nume l-am uitat. Sa spun despre seminarista, sa nu ne luam de morti. Seminarista care ne aducea reviste americanesti cu reclame fancy-funky-hip-trendy-cool si ne punea sa realizam cat de bune sunt…pentru ca au sloganuri criptate, pentru ca-ti trebuie doctorat in semiotica si semiologie ca sa le dezlegi gluma, pentru ca au grafica deosebita si jocuri ingenioase de iluzie a perceptiei, de cuvinte si asa mai departe. In primul rand ca era seminar de PR si noi analizam reclame ca-n emisiunea lui Moisescu. In al doilea rand, sunt convins ca multi studenti au aderat la mindset-ul general conform caruia cu cat o reclama se joaca mai mult cu simturile, sinestezia si catharsis-ul, cu atat e mai buna. Cativa din generatia mea lucreaza deja in domeniu. Ceilalti urmeaza sa intre si ei, incet dar sigur, in industrie. Pregatiti-va de glume bune si de copycats care sa perpetueze spiritul Madison Avenue, oameni care n-ar fi in stare sa vanda o sticla de apa minerala drumetilor din desert sau heroina unor narcomani in sevraj cu buzunarele pline. Salesmanship-ul e pentru prosti, noi suntem artisti creativi, stim muult mai bine cum sta treaba.

Probabil o sa va intrebati „cine naiba e Carlton, de-si permite sa faca pe desteptul”?. O sa fiti probabil surprinsi cand o sa va spun ca este omul din spatele multor infomercial-uri grele din istoria recenta a Americii si al altor campanii de direct marketing. Infomercial-uri? Stiti voi, reclamele alea lungi de 30 de minute stil teleshopping, difuzate dupa 1 noaptea pe canalele americanesti. Adica reclamele alea pe care si eu si voi le consideram proaste. Reclamele alea vand de rup – si asta se vede si masoara in direct response marketing in cifre clare, fara virgule si aproximari, si mai ales fara obscuritati mistice gen „brand awareness”.

PS: Care e povestea cu Mozart din titlu? Mozart a afirmat la un moment dat ca nu a compus niciodata o piesa originala.

P.P.S.: Oferta cu imprumutul cartii lui Carlton expira in 3 zile.

• Ideea #1: Biblia e o compilatie mai mult sau mai putin eterogena si eclectica de texte scrise de diversi oameni in diferite momente. La fel ca majoritatea coplesitoare a cartilor, ea a trecut si prin procese de editare, in care s-a hotarat ce sa se includa si ce sa nu se includa.
• Ideea #2: Foarte multe dintre afirmatiile din biblie sunt formulate ambiguu, echivoc, iar crestinii pretind ca detin cheia interpretarii lor. Nu e de mirare, fiecare denominatie are propriile interpretari asupra multor aspecte.
• Ideea #3: “Biblia e ca un om – daca o chinui suficient de mult, o poti face sa afirme ce vrei tu“
• Ideea #4: ” Î: Când poate spune cineva că un citat din Biblie este “scos din context”? // R: Atunci când contrazice interpretarea lui despre ce scrie acolo.” (via TLP)
• Ideea #5, un pic mai indrazneata: Interpretarile biblice – fie ca sunt facute in scoli inalte de teologie sau de predicatori dubiosi autoproclamati peste noapte – sunt de multe ori acte de spinning.

Prin urmare, o interpretare parodica si, intr-adevar, simplista a ideilor de mai sus ar arata asa:

Si daca aveti vreo observatie de facut…let the spinning begin.

Watch this:

Deja povestile din 2006 cu spargatorii de case (care-si ‘filau’ victimele prin Facebook si dadeau lovitura cand statusul lor anunta ca pleaca in vacanta) sunt mici copii.

Facebook e astazi site-ul nr. 2 al internetului, dupa Google.com (conform rankingurilor Alexa). Facebook-ul de azi se pisa pe Walmart si profilarea lor avansata a consumatorilor, pe Oyster card-urile si CCTV-ul din Londra si alte mizilicuri. De ce?

Pai ceea ce e e interesant, si remarca si un amic de-al meu, e ca noi categorii de profilare se dezvolta si se propaga open-source. Adica, dincolo de categoriile clasice (sex, varsta, venit, orientari sexuale, etc.) mai dezvolta si userii propriile categorii: jucator de Farmville, fan Fight Club sau Michael Moore, sau, cum bine surprindea amicul meu, fan al restaurantului Caru’ cu Bere! Si ce e ironic e ca userii se reped sa se bage in cat mai multe grupuri, sa-si slefuiasca imaginea despre ei (profilul) in cat mai mici detalii, ca pe un diamant.

Altfel spus, Facebook ajunge sa te cunoasca inside-out, prin incurajarea profilarii pe micro-domenii. Eu, Carul cu Bere, pot face advertising si promotii exclusiv pe indivizii care sunt fani ai restaurantului meu, pot face virale…cate si mai cate.

Cireasa de pe tort, daca pe Youtube ma cheama ‘maphler’, pe Facebook ma cheama Petre Birlea. FB stie cine-i sor-mea, ca doar are si ea cont, si prietenii cu care interactionez cel mai des.

Microprofilarea si reorientarea dinspre keyword-uri si keyphrase-uri (vezi Google Search/Adwords/Adsense) catre indici mai subtili si complecsi ai profilului (’fan Farmville’, ‘anarhist’ etc.) e noul 2.0. E 2.0 aplicat la 2.0, ca sa ma exprim asa.

Asadar, consumerism + surveillance society = love, in the least platonic way.

Cat despre conspiratia cu CIA, nu stiu ce sa spun. Voi cum va simtiti pe Facebook? Va e drag sa va updatati statusul in fiecare zi?

Va mai amintiti cum era prin anii ‘90, cand abia aparusera, timid, calculatoarele? Nu stiu cati dintre distinsii mei cetitori aveau unul acasa. Probabil multi. Ei, va mai amintiti voi una dintre vorbele de duh de pe vremea aia, pe care o auzeam aproape zi de zi pe buzele parintilor nostri?

“Nu mai sta atata la calculator, ca-ti strici ochii!”

Mi-am adus aminte zilele astea de ea si mi-am zis in gand…

Ironia soartei…

Astazi, vorba asta s-a perimat; nu stiu daca ati observat si voi, dar se aude din ce in ce mai rar spre deloc.

Cat despre parintii mei, au fiecare cate un calculator, si petrec niste zeci de ore saptamanal in fata lor. Tata a ajuns, fara voia lui, dependent de e-mail: trebuie sa-l verifice in fiecare zi si sa dea reply-uri la toti prostii. Omul care pana mai ieri nu stia sa manuiasca bine nici telecomanda de la TV a ajuns astazi sa forwardeze pe niste YahooGroup-uri niste linkuri la niste discutii pe niste forumuri gasite de el pe Google.

Vorba cu ochii care se strica atunci cand stai la calculator isi traieste ultimele momente de viata. Era si normal. In jurul nostru, toata lumea tasteaza. Vecinul de sus, copilul lui, si doamna administrator, care de cativa ani a inceput sa scrie anunturile din scara blocului numai in Word, cu Times Roman 14 bold. Si dupa cum bine prevazuse un amic in urma cu 10 ani, internetul a ajuns mai banal ca televiziunea prin cablu si o sa ajunga si mai banal decat ce-a fost telefonia fixa la un moment dat.

Era si normal. La un deceniu si ceva, iata-ne ajunsi pe deplin la gloria “tertializarii economiei”. Toata lumea s-a mutat in sectorul serviciilor, si, “muncitorii” de azi, cu mic cu mare, s-au asezat si ei, cuminti, in fata calculatoarelor.

Opriti-va pentru un moment si ganditi-va la toti prietenii vostri: unde lucreaza? Cati dintre ei lucreaza la PC, cati dintre ei nu? Presimtiti incotro se inclina balanta? De la toti corporatistii de la banci, firme de audit, PR, advertising si biblioteci, pana la ingineri si chiar si farmacisti, da, ati ghicit, stau zi de zi si-si fac talentul la calculator.

Cat despre mine, mi-am dat seama ca in ultimele 3 zile am stat mai putin de 2 ore la calculator, puse cap la cap! Mi-e lene, cateodata nici Facebook-ul nu mai imi zambeste, la blog mi-e sila sa scriu (probabil ati observat), iar task-urile “importante” pe care le aveam ori le-am delegat, ori le-am organizat mult mai eficient, ori le-am aruncat pur si simplu la gunoi. Imi stabilesc propriul program, altfel spus. The machine doesn’t really own me, at least not in the strictest sense of the word.

Asa ca a venit si momentul meu de glorie. M-am dus la ai batrani si i-am avertizat parinteste: “Aveti grija cu calculatorul asta, va stricati ochii daca mai stati atata la el.“ Mai am sa le confisc maine cablul de alimentare si tastatura, cum faceau ei cu mine cand eram mic.

Ironia soartei…

Am facut un experiment colectiv cu cativa amici. Le-am spus parintilor nostri sa stea mai putin la calculator, sa nu-si strice ochii. Dar ce sa vezi.

Se pare ca ei s-au mutat acum de cealalta parte a baricadei. Parintii nostri sunt nu numai toleranti fata de numarul de ore petrecute de noi la PC, ci acum chiar ei sunt cei care ne aduc argumente pro-calculator: “Da, dar monitoarele astea nu mai iradiaza ca pe vremuri!“; “Da, dar am treaba de facut pe pentru maine“. Si, bomboana de pe coliva: “As sta mai putin, dar nu pot“. Astea-s 3 dintre replicile pe care le-am primit de la ei. Masinaria asta a atins astazi un segment mare si din randul lor. Si, pana la urma…

Era si normal.

Au inteles si ei, intr-un tarziu, ce insemna pentru noi activitatea aia misterioasa pe care o faceam zi de zi, fara sa ne clintim din fata unui patrat luminos in care ei nu vedeau nimic altceva decat o mare enigma inexplicabila.

Au inteles si ei ca universul asta in care noi plonjam zi de zi nu era atat de fioros si de alienant cum parea initial: nu ne rupe chiar atat de mult de “viata reala”, ba chiar ne mai si ajuta in ea de atatea si atatea ori.

Si nu, jucaria asta nu ne absoarbe printr-un vortex intr-o lume complet paralela – cum se spunea in vechea teorie cu “cyberworld” vs. “actual world”. Cele doua lumi sunt din ce in ce mai complementare si se apropie din ce in ce mai mult.

Eheei, mai stiti cum ne ziceau? “Nu poti sa stai atatea ore la calculator, mai trebuie sa lucrezi si la alte lucruri“. Adica, presupozitia era ca “statul la calculator” ar reprezenta o singura si unica actiune, desfasurata pe un singur fir, cat se poate de unidimensionala si rudimentara.

Astazi, au inteles si ei ce inseamna multitasking-ul, si ca, de fapt, “statul la calculator” reprezinta o mie de posibile actiuni intr-un mediu cu mii si mii de posibilitati. Au inteles si ei – in sfarsit – ca “a sta la calculator” inseamna lucruri diferite pentru persoane diferite: a verifica stocurile de marfuri dintr-o hala gri din Voluntari, a transfera bani in Spania, a te uita la pornache, a agata o gagica, a pirata ultimul film de oscar, a compune o piesa rave…iar cu exemplele pot merge inca 10 ecrane de aici incolo (si nu, nu exagerez, chiar atata e de diversificata utilitatea calculatoarelor in ziua de azi).

Asadar, ia uite cum s-a intors roata .

Cat despre voi…cum e cu statul la calculator?

]]> http://www.maphler.com/iti-strici-ochii-la-calculator/feed/ 3 http://www.maphler.com/72-virgins/ http://www.maphler.com/72-virgins/#comments Tue, 15 Dec 2009 20:12:10 +0000 admin http://www.maphler.com/?p=325 Hey, and even if there were like 72 virgins and all…who wants to have sex with a virgin? Nevermind 72!

I don’t know ’bout you guys, but it doesn’t sound that tempting to me. I’ve had my fair share, and I’m pretty sure I don’t need any more of that stuff, whatever it’s called. Oh yes, a hymen. Oh, and a mountain of insecurity, a nexus of contradictory thoughts and feelings and the occasional “morning after” syndrome. If you are into that kind of stuff, ok.

I would give you all the virgins in the world if I could. I would put them under your Christmas tree if I were Santa, heheh. “Help yourself, buddy, it’s Christmas time!” Anyway, I don’t have that kind power (and even if I did…what you just read was just rhetorics at work).

Long story short, I don’t like virgins. What about you?

De vreo 2-3 ori pe an mi se pune asa o pata pe creier si nu mai am chef de nimic. Imi vine sa stau toata ziua in casa (in pat) ca un porc si nu fac nimic…

Asta este a patra zi de cand nu am mai facut nimic…

Ma uit in jururl meu si vad o camera pe care nu o mai recunosc..

Pe jos e plin de haine aruncate peste tot, bluze, tricouri, pantaloni, ciorapi, 2 pachete de servetele in care mi-am suflat nasul sunt aruncate prin toata camera, printre haine, pe birou, pe televizor, pe mobila… de ieri am terminat servetelele si am trecut pe hartie igienica…

Perdeaua sta agatata de coltul patului de azi dimineata de cand am deschis geamul. Patul e ravasit, cerasaful atarna pe jos, o perna e la picioare si una sta sa cada din pat. Doua paturi incalcite stau in mijlocul lui.

In pat si pe noptiera stau de vreo 2-3 zile 2 farfurii pline cu firimituri, iar in una din ele mai este si acum o jumate de coaja de sandwich. Langa pat stau 2 cani si 3 pahare in care mai este si acum suc, ceai, lapte cu cereale si apa (minerala…)

Pe birou este cel mai curat. In afara de un start de foi imprastiate peste tot mai sunt vreo 10-15 CD-uri aruncate, vreo 15-20 de plicuri si carcase de CD-uri, 3 farfurii si 2 prosoape de bucatarie, 2 pahare si o cana in care habar n-am ce este (cred ca o fi cafea dupa miros…), cateva pixuri, creioane, o vaza rasturnata, 5 baterii pentru aparatu foto pe care nu-l gasesc de vreo 2 zile, un cd-writer, o cutie de plastic cu capac arsa toata si plina de scrum si de chistoace de tigara.. si o boxa rasturnata pe care tocmai am pus-o in picioare

Langa birou stau 2 sticle de suc, una de bere si prafuitul meu calculator pe care l-am deschis de acum patru zile cand am vrut sa montez cd-writer-ul de pe birou. Langa calculator este un papuc de casa si hardisk-ul pe care l-am scos sa fac loc cd-writer-ului.

De ieri nu mai am baterie la telefon, dar mi-a fost lene sa caut incarcatorul prin mormanu asta, oricum imi amintesc sigur ca aseara am dat cu piciorul in ceva ce avea un fir negru.

Azi a fost nunta pe scara… habar n-am cine s-a insurat sau maritat… plm.

Cel mai greu e dimineata… ma trezesc, dau drumu’ la TV si apoi mai dorm vreo 2-3 ore cu el deschis. Asta nu e o problema, dar dupa un timp ma ia foamea si mi-e lene sa ma duc pana in bucatarie. Este cel mai mare chin.. de fiecare data ma gadesc sa nu uit deseara sa fac un sandwich sau ceva, si sa-l las langa pat ca sa am dimineata ce manca. Mai sorb cate-o gura de ceai sau apa din canile de pe langa pat si incerc sa ma concentrez la ce se intampla la TV. (spre exemplu: azi dimineata sau pe la amiaz… nu mai stiu.. am aflat ca deja e sambata.) Pana la urma ma duc si mananc, apoi ma intind pe coltar in bucatarie si adorm… Cand ma trezesc mi-e foame iar, dar bine macar ca acum sunt in bucatarie… In fine… trece timpul asa de repede ca nici nu stiu cand se face seara. Inchid geamurile, mai intru pe net, mai ma uit la TV, mai o tigara… si pe la 3-4 ma ia somnu.

In fiecare zi bate cineva la usa de vreo 4-5 ori pe zi, dar nush cine este ca mi-a fost lene sa merg sa deschid. Totusi ieri sau alaltaieri, in drum spre bucatarie, eram langa usa cand a batut si am deschis. Era o tipa (vecina)… m-a intrebat ca ce mai fac… ca ea acum a venit din Anglia si ca a fost plecata de vreo 6 luni… M-am uitat putin mirat la ea, mi-am dat cu mana prin parul incalcit de vreo 2 ori si i-am zis sa intre ca imi da laptele in foc.. A inceput sa rada si a zis ca tot glumet am ramas , dar am lasat-o in usa si m-am dus repede in bucatarie. Am scos laptele de la microunde si m-am asezat la masa. Intre timp auzeam pe gresia de pe hol cum a intrat, s-a descaltat si a intrat in bucatarie. I-am spus sa i-a loc la masa ca eu imi iau portia de lapte cu cereale. Apoi a fost liniste un timp.. Nu a mai zis nimic si se uita in jur de parca astepta sa mai apara cineva..?!?!? Dupa ce am terminat de mancat m-am asezat confortabil pe coltarul din bucatarie, am aprins o tigara si am intrebat-o: Ei.. si cum a fost in Anglia? Apoi a inceput sa vorbeasca.. la inceput a zis ceva de o prietena, dar in scurt timp am pierdut firul vorbelor ei. Stateam si ma uitam doar la BL-ul ei… parca era un film mut, parca intre noi era un geam din ala ca la studiouri prin care nu se aude nimic.
Cand am terminat tigara m-am ridicat, si dintr-o data parca am inceput din nou sa-i aud vocea.. zicea ceva de niste haine ca le-a pus in balcon la uscat. M-am dus inspre geam si a tacut. M-am uitat in spate, la ea, si intr-adevar tacea. Apoi am deschis geamul si am zis:
eu: mama ce ploaie vine… e negru cerul..
ea: serios?
eu: vino si vezi…
ea: vai.. ma duc acasa sa iau hainele de pe balcon..
Ma mai uit odata la cerul senin cat vedeai cu ochii si inchid geamul. Apoi ma duc pe hol unde ea satea sa iasa langa usa. Cand ma vede deschide usa, ma saluta si imi spune ca o sa mai treaca pe la mine, apoi pleaca grabita pe scari.

Acum ma bag in pat, ma scrpin pe burta ca am mancat bine, ma scobesc printre dinti, apoi bag o mana in pantaloni cum am invatat de la Al Bundy si iar adorm cu televizorul deschis. Nu-i problema… ca se stinge singur dupa o ora…

Viata de porc… asta e… dar imi place la nebunie.
Macar odata sau de doua ori pe an.

Din pacate, are doar 25,000 views pe Youtube, si ramane un fenomen marginal, de underground; un link pasat intre colegii de birou din nu stiu ce departamente creative. Sau intre prieteni buni.

Iar in tot lantul asta viral, pe masura ce linkul inainteaza de la un om la altul, in mod inevitabil, apare la un moment dat cate o veriga slaba in lant. Si viralul se opreste din raspandire. Ce vreau sa zic? Simplu: mereu va aparea cate un cretin care se gaseste sa intrebe: “Bai, dar asta chiar e pe bune? Adica astia sunt manelisti?“. Sau, fenomenul al doilea, cand se gaseste cate un dobitoc puritan sa declame “Au, sacrilegiu, sariti lume, lesin! Aduceti sarurile. Ai dracu manelisti, au stricat frumusete de piesa! Se duce de rapa tarisoara asta etc.” That’s what I call “missing the point”.

Asadar si prin urmare, cred ca motivul pentru care sketch-ul de mai sus nu se bucura de atat de mult succes pe cat ar merita -- si viralul a inaintat atat de anevoios si a intalnit atat de multe obstacole -- este tocmai ca se apropie mult prea mult de perfectiune…l-au facut mult prea credibil

Dar de fapt, pana la urma, vorb-aia. Daca stam sa ne gandim, multi n-au gustat nici jingle-urile cu Tamango sau alte chestii mult mai “light”… Petronel Parizer nu e pentru publicul larg in niciun caz. Iata motiv pentru care vi-l ofer voua, celor care-mi cititi blogul (da, am facut un dublu compliment implicit -- pe de o parte ma umflu eu in pene cum c-as fi mare destept, pe de alta parte va laud pe voi, dupa principiul “cititorii nostri sunt mai inteligenti decat…“). Stiu ca e vechi, si mai stiu si ca probabil acum il revedeti pentru a 10-a oara… Dar merita.

Bun. Sa ridice mana cine are nelamuriri in legatura cu piesa. La fel, cine are de injurat, o poate face. Eu nu sterg comentarii, doar va mai iau peste picior din cand in cand.

Mihai imi explica diferenta dintre cele doua voci feminine de pe scena: “daca te concentrezi putin, o sa auzi cum cea din stanga suna limpede, ca un pahar curat de cristal, ca o apa lina…auzi? [...] Iar cealalta, daca asculti atent, este putin mai tulbure, si parca are mai putina armonie, ca un pahar mai degraba mat… Daca prima este ascutita perfect, cealalta parca e putin tocita, nu ti se pare?“.

Eu ascultam cu fascinatie si vizualizam tot ce-mi spunea omul. Concluzia a fost savuroasa: “Petre, observi cum folosim vizualul si kinestezicul ca sa explicam ceea ce intra pe auditiv?“.

Curata sinestezie.

Ei bine, capacitatea asta de a face corelatii intre ceea ce vezi, auzi, mirosi si simti, si, in plus, cu ceea ce ai vazut, simtit, mirosit in trecut si acum iti amintesti, dar mai mult, cu ceea ce ai vazut si simtit doar in imaginatia ta si nicaieri altundeva, este ceea ce ii face pe multi dintre artisti sa fie atat de geniali. Cu cat abilitatea asta e mai putin ingradita, si lasata sa se dezvolte mai mult, cu atat rezultatele sunt mai spectaculoase.

Pentru toti cei care impart aceeasi fascinatie fata de serialul Twin Peaks al lui Lynch, va invit sa urmariti secventa de mai jos. Pe mine, personal, ma baga intr-o mini-transa povestea spusa de compozitorul Angelo Badalamenti despre cum s-a nascut piesa Love Theme din Twin Peaks. Observati cum omul asta are extraordinara abilitate de “a se conecta” la universul interior al unei alte persoane (David Lynch, in cazul asta). Ba mai mult, el poate converti imagini si sentimente primare in note muzicale si in pasaje melodice coerente. Mi se pare absolut spectaculos:

Va dati seama, fara doar si poate, ca un astfel de transfer este imposibil de realizat fara sa transcenzi granitele comunicarii traditionale.

Iata si rezultatul final:

Si, pentru a incheia maiestuos, va recomand documentarul The Boy With The Incredible Brain. S-ar putea sa fiti surprinsi de cum reuseste un individ sa retina nu mai putin de 20,000 de zecimale din Pi, folosindu-si imaginatia vizuala si intuitia.

Cum sa va explic, de cand toata pulimea are acces la tot felul de softuri rudimentare de editare video, s-a nascut un nou gen de creatii artistice. Un fel de amalgam de GIF-uri pixelate cu texte scrise pe genunchi si o melodie de pe DC++ pe fundal. Unele mai inspirate, altele mai putin. Dar mai bine va arat decat sa va descriu.

V-a facut fratili vostru aici platouash cu piese alese pe spranceana, la crême de la crême, nu orice. Pentru ca eu am respect fata de vizitatorii mei si nu le ofer decat calitate.

Incepem cu un clip care e atat de sublim incat imi tresalta inima de bucurie ori de cate ori il vad. Imi face viata mai roz si zilele mai bune. Si ma face sa meditez, cateodata, la ideea de perfectiune din teoria artei: niciun element nu trebuie adaugat, nimic nu trebuie inlaturat; opera este desavarsita. Vi-i prezint pe…

Alin Gigolo din Slobozia si Nikki

Asta-i ca-n bancurile alea absurde, gen Mos Craciun, Alba ca Zapada, Nelson Mandela si Cristi Minculescu intr-un lift. Altfel spus, care-i legatura dintre o japonezoaica cute vedeta pe internet, un cocalar gelat din Slobozia cu tatuaj cu litera chinezeasca si … Fuego? Click mai jos ca sa va elucidati.

Ah, catharsis-ul! Deci tipul a gasit pe internet niste poze cu o japonezoaica cu chip de hentai animé si i-a facut una dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste? Alin Gigolo, you’re my personal hero, bro!  =D>

A fost o data…shi team pierdut acum

“Esti asa de frumosa…incat nici dumz nu te poate loa” treceti asta in carnetelul cu expresii frumoase.

“Privirea ta cnd te uiti la mine ma face atat de fericit incat nimeni nu ne poate despartii” -- a bit of fuzzy logic right here, but hey, when did love ever make sense?

Daca iubesti, esti capabil de orice…story by DJCici

Una tragica RAU. Heartbreaking. O salut pe aceasta cale pe amica Nutty, care e vedeta in clipul asta! Ce mica-i lumea, domnule .

V-a placut. Acum va rog sa pastram un moment de reculegere pentru cei 2.

.

.

.

.

Gata? Next >

Din dragoste pt. toti

Pentru curva ce-am iubit-o

Coloana sonora e faimoasa lautareasca penala de birt “Pe Sinesti pa magistrala“. Extrag cateva versuri sublime: “Au purta blugi, purta raiati / Sa ia ochii la barbati” “Au, femeie fara valoare / Mi-a pus la inima sare“. Inima profund ma doare.

Si altele

• Clipul asta pare la prima vedere un inocent slideshow de fotografii. Cu toate astea, uitati-va cu atentie la primele 15 secunde. Un marketer foarte ingenios a facut in primele cateva secunde ale clipului un product placement la Frutti Fresh! Subliminal. Data viitoare cand o sa va treziti prin Carrefour atrasi de raionul de Tutti Fresh si nu va explicati de ce…
• Te yuby Valy

Sper ca v-a placut programul.