“Mi-a ajutat Dumnezeu de mi-am luat leptop”
Exista niste forme de ipocrizie si de incuiere mentala pe care pur si simplu nu pot sa le suport la semenii mei credinciosi – si refuz sa le tolerez. Sa va dau o mostra…
Sunt sigur ca toti am auzit afirmatia urmatoare, intr-una dintre formele ei: “M-a ajutat Dumnezeu si mi-am luat masina asta in leasing.”. “M-a ajutat Dumnezeu si am terminat de zugravit si camera ailalta.”. “M-a ajutat Dumnezeu si am luat bacalaureatul.”
“Ce face ma?!?”
Dumnezeul tau are timp, rabdare s.a.m.d. si poate sa-si investeasca energia ca sa…te ajute pe tine sa-ti zugravesti peretii sau sa-ti faci imprumut la banca?!? Toate astea in timp ce pe lume se intampla niste atrocitati ingrozitoare si alti si alti semeni de-ai tai gasesc noi definitii pentru suferinta si disperare?
Imi pare rau, dar imi este absolut imposibil sa venerez si sa respect in vreun fel o zeitate care isi petrece timpul ajutand enoriasi sa faca cele mai marunte treburi prin gospodaria lor mica, dar in acelasi timp n-are vreme/dispozitie si/sau nu poate sa se ocupe, de exemplu, de urmatoarea problema:
Iar ceea ce ati vazut mai sus este doar un exemplu de situatie care ar avea nevoie disperata de interventie divina. M-am limitat la o singura problema si la un singur spatiu geografic (Etiopia). Sper ca sunteti de acord cu mine ca ceea ce vedeti mai sus este o problema mult mai spinoasa si mai urgenta decat sa-si ia tanti Marioara de pe scara de-alaturi un cuptor cu microunde, in rate, de la Flanco.
Iar problemele unde ar fi nevoie de “divine intervention” sunt nenumarate: boli ingrozitoare, nedreptati crunte, violenta…lista poate continua mult si bine.
Epicur
Inca din antichitate unul dintre filozofii greci a pus problema in felul urmator:
Vrea Dumnezeu sa impiedice raul, dar nu poate? Atunci nu este omnipotent.
Poate, dar nu vrea? Atunci este răuvoitor.
Este el in stare si vrea acest lucru? Atunci de ce exista raul?Nu poate si nu vrea? Atunci de ce il mai numim Dumnezeu?
~ Epicur
Prin urmare…
Asta-i unul dintre cele mai intemeiate motive pentru care nu cred in existenta unei zeitati “care are grija de noi” si mai si intervine – dupa cum voi o spuneti – “sa ne ajute”.
Ia luati-va voi iporcrizia, egoismul, rugaciunile meschine (“da doamne sa-mi iau aspirator”) si orizonturile inguste si propovaduiti-va religia in alta parte. Daca asta va e zeul, real sau fictiv, eu nu am nevoie de el. Multumesc de oferta.
PS: Daca o sa pripaseasca pe-aici cativa apologeti si teologi sofisticati, sunt convins ca imi vor scoate din maneca argumentul “liberului arbitru”. Bring it on, sunteti invitatii mei.
Da o nota:
(15 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading ...29 Responses to ““Mi-a ajutat Dumnezeu de mi-am luat leptop””
Leave a Reply
Dragă Maphler, salut!
De fiecare dată când citesc textele tale, mi se întâmplă ceva genial. Simt că gândeşti atât de asemănător cu mine. Nu, nu este fanfaronadă şi nici măcar celebrul buttkissing and flirting feminin când vezi un băiat deştept şi frumos. Chiar nu. Pur si simplu sunt fericită că ideile mele sunt validate în felul acesta. Şi btw, să nu roşeşti dar ultimele cărţi de marketing şi comunicare cumpărate de la o mare librărie sunt “shite” (vorba scoţiană a filmului Trainspotting) pe lângă ideile clare, deştepte, valoroase şi catchy pe care le ai tu şi încă câţiva bloggeri prieteni de-ai mei (sau nu).
Incheiem lauda, pornim comentariul:
Am să îţi dau 2 citate din ceva bloguri de ale mele pt care am fost acuzată de nihilism şi de lipsă de suflet şi care se leagă de ideea de divinitate şi “Dumnezeu îmi dă” şi “Dumnezeu să îmi deie”…
Primul: Încetează să îţi găseşti explicaţii! Lucrurile nu ţi se întâmplă ca să înveţi tu ceva sau pentru tine, să vezi lumina. Nobody gives a shit about you. Nimeni, de acolo, de sus, nu are timp să îţi dea ţie lecţii. Lucrurile se întâmplă şi gata. Deci încetează să mai spui “Da, am dat-o în bară în situaţia X, însă probabil acest lucru s-a întâmplat ca să învăţ eu ceva”. Nu, lucrul s-a întâmplat independent de tine. Punct. Învaţă să nu mai găsesti explicaţii în ratările tale şi să accepţi că ai ratat. Experience is the name we give to our own mistakes, spunea Oscar Wilde. Acestea fiind zise, acceptă că ai dat-o în bară şi aditional, învaţă ceva din greşeala aia si data viitoare nu o mai repeta! Fii sincer cu tine şi nu găsi în viaţă motive “ca să te simţi tu mai bine”, ci învaţă să urmezi adevărul, chiar dacă e inconfortabil.
Al doilea: Nu există predestinare, decât la culturile mai de jos, gen ţigani nomazi sau oameni de la ţară care explică tot prin Dumnezeu şi destin, pentru că nu au alte unelte. De asemenea, am întâlnit şi oameni inteligenţi “de la oraş” care cred aceste bullshituri pentru că este mult mai comod să le crezi, îţi aduce o linişte divină în suflet şi ai sentimentul că acolo sus, “Cineva” a pregătit pentru tine un un viitor care este întotdeauna bun şi luminos, în nici un caz cu bune şi cu rele şi cu gripă în fiecare primăvară. Dragii mei, dacă asta înseamnă pentru voi “optimism”, faceţi o MARE confuzie!
Asta imi aduce aminte de aforismul leibnizian “traim in cea mai buna lume posibila”. Vorba de duh folosita si de Voltaire, dar la misto
ca sa-si bata joc nitel de papistasi.
In fine, nu trebuie sa fii Voltaire ca sa-ti dai seama de ineptia asta teosofica
A propos la psul tau: ovinele ar mai putea invoca argumentul ontologic si argumentul perfectiunii, astea-s cele mai frecvente subterfugii la care apeleaza
Si ca un al doilea (si ultim a propos), daca ti-a placut Epicur, you’ll love “Poemul naturii” de Lucretiu.
“Piatra in put”, sau: “N-ai fost acolo!”
Pe la 29 de ani, Fer. Augustin se apropia si el de scepticism, caruia-i sesiza insa insuficienta: scepticul îsi face din îndoiala o certitudine si ajunge astfel într-o contradictie unilaterala caci daca îndoiala e certa ea nu mai este sceptica. Asta ar fi cam singurul lucru promitator pe care il observ in “scrierea” de mai sus…
“Convingerea ca prin credinta scapam de boli, ca nu avem nevoie de medici si medicamente, de vreme ce ne putem oricand tamadui prin rugaciuni… e tot una cu ispitirea lui Dumnezeu prin exigenta unei minuni” (Steinhardt)
Asa cum i-am recunoscut si autorului, nu mi-a fost foarte clar ce anume este luat in discutie in post-ul sau: problematica raului si existenta lui Dumnezeu, ignoranta unor crestini, bigotismul, inutilitatea religiei sau a atitudinii religioase… sau anumite erori, decalaje intre adevarul religios si modul in care el ajunge sa fie perceput (sau deloc perceput) de diferiti indivizi cu interese gnoseologice si conceptii diferite. Astfel incat ma voi referi la ceea ce a razbatut pana la mine (si doar in limita timpului, ca maine trebuie sa ajung si la servici)… mai mult sau mai putin o declamatie nietzscheana, neargumentata totusi… decat poate printr-o comparatie de aceeasi factura ca si premisa cu laptop-ul.
Existenţa unei tradiţii în care gândirea sacrului este indisociabilă de o gândire a răului fundamental este poate mai veche decat filosofia insasi, daca luam in considerare anterioritatea gandirii metafizice religioase fata de gandirea metafizica pur speculativa (ceea ce intelegem astazi prin filosofie), cu toate ca niciodata o gandire speculativa nu poate fi exclusiv empirica, materialista. Exista, deci, doua variante: gandirea mitica, biblica in cazul nostru, unde raul si toate deviantele lui (inclusiv suferinta, atrocitatile si foametea, pe care Maphler le aduce in discutie) sunt efecte/lucrari ale unei persoane (Diavolul), prin excelenta metafizic ca si Dumnezeu, deci despre care nu se poate vorbi iesind din sfera revelatiei supranaturale (deci a credintei fundamentate teologic, scripturistic) si simbolismul mitic care se propune ca un posibil fundament pentru o gândire care refuză un concept prestabilit şi absolut al divinităţii, deci si al dualitatii bine/rau.
I. Daca raul face parte integranta a realitatii, atunci el este la fel de firesc ca si realitatea, deci Leibnitz dar si crestinii au dreptate, rezulta de aici doar o incapacitate a unora de a-l accepta ca fiind la fel de rational ca binele… (”Diavolul este rau prin dispozitia sa, nu in sensul ca natura [sa] ar fi opusa binelui” – Sf. Vasile cel Mare), lucru lesne de inteles pt o fiinta relativa, omul are greutate atat in a descoperi misterele binelui, dar si ale raului, pe ambele le savarseste ata voluntar cat si involuntar, iar valoarea calitativa a unei virtuti sau unui viciu, binecuvantare sau nenorocire nu-si va gasi niciodata un acord perfect in analiza a doi indivizi. Este deci si usor de iertat… iertare pe care insa Maphler nu o extinde libertatii de gandire a celuilalt. Poate ca intr-adevar Dumnezeu l-a ajutat sa-si termine de varuit sau sa-si ia laptop, sau poate ca nu, in nici un caz pe acest simplu fapt nu poti nici nega existenta lui Dumnezeu, nici n-o poti afirma. Cert este ca Maphler sigur are aici un dezavantaj: nu-i este un argument, el n-a fost acolo.
Nu stiu cu cat mai mult sufera etiopienii din poze, fata de mine care ma uit la ei, nu stiu cat de mult castiga sau pierd prin experienta lor…obisnuinta e a doua natura, poate ca sunt chiar mai fericiti decat mine, pt ca nu mai au ce pierde, poate experiaza altfel viata dupa sau prin prisma suferintei… poate ei chiar traiesc si eu doar exist…poate este de fapt un dar…”Toate le putem afla, toate le putem cunoaste, toate le putem invata. Numai suferinta nu. Credem ca stim ce e suferinta, ca nu mai putem avea surprize, ca am mers pana la capat. Da’ de unde! Suferinta e vesnic noua, proteica la infinit, orisicand proaspata” (Sf. Clarissa). Poate exacerbez acum functia terapeutica a suferintei doar din comoditate… nu pot sa gandesc cu mintea lor si suferinta lor, doar cu ale mele… cert este ca Maphler are si aici acelasi dezavantaj: nu-i este un argument, el n-a fost acolo. “Daca te supara ceva din afara, durerea nu se datoreaza cauzei in sine, ci dimensiunii la care apreciezi tu situatia” (Marcus Aurelius).
II. Răul face imposibilă explicitarea evenimentelor şi fenomenelor printr-o legătură cauzal – temporală. « Cauza » aparentă a unui « rău » nu explică efectul său şi impactul pe care îl are asupra ansamblului realului şi asupra inteligibilităţii acestuia. Consecinţa teoretică a acestui fapt este tendinţa de a identifica explicaţia cauzală printr-o proiecţie în transcendenţă a unui principium care reprezintă în acelaşi timp o origine, o cauza prima (”E vina lui Dumnezeu!/ Dumnezeu nu exista!”)
Sa enumeram cateva teorii:
1. Concepţia răului ca absentia boni (Fer. Augustin, scolastica)
2. Deus Otiosus, sau Marele Ceasornicar – Dacă legile fizicii guvernează fiecare mişcare, relaţie şi transformare, divinitatea nu este decât cauză eficientă şi nu cauză finală a unui univers desăvârşit unde actiunea ei nu işi mai găseşte locul (Galileo Galilei/ teism)
3. Răul ca element necesar pentru armonia ansamblului (Leibniz si Maimonide)
4. Sufernţei şi răul ca « formator de suflete», ca instrument al unei paideia şi ca element al unei lumi în devenire, orientat spre viitor (Sf. Irineu si John Hick)
5. Banalitatea răului, raul opereaza o bulversare a realitatii, este fara sursa si fara profunzime. Perversitate şi versalitate, el se naşte dintr-o astfel de înlănţuire de cauze, încât nu mai putem vorbi despre o cauzalitate propriu-zisă… mimetic al binelui si deturnandu-i functionalitatea originala (Hanna Arendt)
… toate acestea doar post-crestine si bazate pe premizele moralei iudeo-crestine ( dreptate = bine = voia lui Dumnezeu = Bine), iar istoria gandirii va mai scoate probabil, la iveala si alte teorii. Si nici una nu exclude din analiza elementul divin personal, activ, caci :”Daca Dumnezeu nu exista inseamna nu numai ca insul isi poate face de cap, ci si ca natura si universul nu mai au nici o indatorire fata de om… totul este ingaduit si impotriva fiintei rationale” (Steinhardt) – ceea ce este in sine un nonsens.
Nicio teorie nu are, deci, pretentia sa epuizeze subiectul sau sa descifreze misterul, dintr-un motiv evident: raul si binele (si orice adevar relevant in acest dualism) pot fi cunoscute nu doar teoretic, ci mai ales participativ, prin libertate activa (”Contrariul pacatului nu este virtutea, ci libertatea” – Kierkegaard). Crestinismul vorbeste, de altfel, de “libertatea binelui”, libertatea vointei conferita de binele repetat, cautarea adevarului, dar si de “robia pacatului”, si el repetat, fie el venit si doar din refuzarea apropierii de bine, adevar. “Nu binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, il savarsesc”- recunoaste chiar si cel mai intelept teolog crestin al tuturor timpurilor, Sf. Ap. Pavel. Chiar si lui, (primitor direct al unei revelatii supranaturale, daca esti crestin), fost evreu tortionar al crestinilor, convertit in apostol al crestinismului, ii eludeaza misterul raului… Dar spre deosebire de noi, el si ceilalti apostoli traiesc cautand si mor torturati afland misterul… daca esti credincios. Dar: ”
Poate ca misterul raului, cum si de ce exista in aceeasi lume cu binele… il aflam dupa moarte…, poate nici atunci…, poate nu l-au aflat nici ei… in mod sigur nu l-a aflat nici Maphler, deci: nu-i este un argument, el n-a fost acolo.
Bun, deci ce vreau sa zic: teoretic, problema “Raului” ne scapa tuturor (poate tocmai ca pt ca asa este el: rau, viclean si nashpet), fiind irational e un nonsens sa-l folosesti in argumentari rationale, daca este inerent lumii actuale, materiale (lumii “acesteia”, mai numita si “reala”, adica), teoria trebuie sa fie sustinuta de o practica, de o participare (cu cat mai libera cu atat mai obiectiva), caci orice teorie trebuie sa fie probata pein experiment, pt a fi dovedita! Nu aceasta este metoda stiintifica?
In acest sens, Biserica Crestina (cel putin, dar nu doar ea) are un laborator de 2000 de ani in care isi probeaza “teoriile”. Participativ. Care este laboratorul lui Maphler, unde a descoperit existenta sau neexistenta lui Dumnezeu, a raului obiectiv, a minciunii credintei in Dumnezeu…, a dat sau a luat vreodata viata pt a-i sesiza cat de cat valoarea, sensul… Poate ca sensul vietii sta in credinta in Dumnezeu si in cautarea Lui in orice neinsemnat lucru, sau poate ca nu… poate ca fiecare e liber sa si-l acorde cum vrea. Atunci poate ca drept sau domnos ar fi ca Maphler sa-i lase pe altii sa-l caute unde vor, poate chiar si in Dumnezeu. Stim toti versetul cu batul din ochiul celuilalt… Poate omul respectiv a ajuns sa-l intalneasca pe Dumnezeu intr-o imprejurare concreta de viata (o revelatie naturala), poate doar i s-a parut (Maphler n-are cum sa stie, oricum)… Poate saracul doar cauta sa-l intalneasca prin vorba sa…, sa-l simta aproape, asa cum romanul il picteaza pe Hristos si Maica sa in ie, suba si-ntre munti, cu toate ca stie ca e cald in Palestina… e, oricum, o atitudine mai smerita (vezi Fericirea I), decat a lui Maphler. Iar smerenia este conditie a intelepciunii si efect al ei, astfel incat o poti gasi pe una impropriind-o pe cealalta, chiar daca nu ai multa carte, spre deosebire de speculatia neparticipativa, fara reala motivatie: “O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor” (Petre Tutea). Si plecand de la premisa lui Shakespeare ca “fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai”, inclin sa cred ca respectivii “enoriasi” sunt mai aprope si de intelepciune si de fericire, chiar daca poate ei n-o stiu, decat Maphler.
Si sa nu fiu prost inteles, nu vreau sa fac din bigoti, ignoranti si fatarnici (exista din belsug, i-am observat si eu) intelepti si sfinti. Spun doar ca nu ei sunt exponentii filosofiei sau moralei crestine (si a nici unei alte religii, de altfel), cum un repetent la mate care inca o toceste nu arunca o lumina proasta asupra stiintei in sine. Cunoscandu-l personal si apreciindu-l pe Maphler, ma intreb daca chiar face o asemenea confuzie, daca chiar a acceptat lectii de teologie de la acestia, oare i-a pus vreun asemenea “crestin” arma la cap sau sula-n coaste sa accepte un dumnezeu al varuitului, electronicelor in rate…, dar nu si al Etiopiei si problemelor globale… Oare a aparut cumva, dupa Dan Brown si Zeitgeist, o editie a vreunei Evanghelii dupa Sfantul Cretinicum pe la tarabe… sau e doar bascalie ieftina? Polemica oricum nu e, ci doar exprimare de… ceva… revolta, probabil. Dar de ce? ma intreb, care e buba? Pt ca el se declara a gandi stiintific, vrea o polemica pe argumente, rationala, nu ingustata de propria dogma, atacand orizonturi largi , probabil, nu evenimente de duzina, insignifiante, din viata teologica a “adunarilor de ziua a saptea” proiectate apoi pe istoria gandirii teologico-filosofice… Caci zice chiar si Einstein, despre secolul sau, ce-i drept: “In veacul nostru materialist singurii oameni de stiinta seriosi sunt oamenii profund religiosi”… si nici macar nu era crestin, sau teolog. De ce sa nu-i lasam si pe altii sa creada si sa cerceteze cum vor ei, caci: “Nu pui temelia libertatii cand impusti pe cei ce gandesc altfel decat tine” (Antoine de Saint-Exupery). “Oamenii sunt aici pe pamant spre binele semenilor lor. Deci, ori invata-i, ori rabda-i.” (Marcus Aurelius). Daca tot observi suferinta in care se zbat cei mai loviti si mai prosti decat noi, credulii, desartii, fatarnicii… pune tu ceva in loc! Caci “Doar viata pe care o traim pt altii este o viata ce merita traita” (Einstein), sau: “Fiecare om pe care il intalnesc in drumul meu imi este superior prin ceva. de aceea incerc sa invat cate ceva pe langa fiecare”(Freud). Nu neg ca Maphler nu a invatat pe langa acestia… dar afirm sincer ca as vrea asa ceva sa citesc de la el, ceva ce a dobandit, ce l-a cladit, care l-a facut sa aprecieze mai mult drumul greu decat varful muntelui… un sens, o intelepciune…. in sfarsit, ceva claditor, ca de batjocura si bascalie eu sincer sunt cam satul… poate si altii sunt vor sa fie pretentiosi cu ce-si hranesc creierul si-si ocupa timpul. Daca mai vine si de la un idivid cu reale posibilitati intelectuale si sufletesti, ca sa folosesc iar o expresie crestina: e pacat.
P.S. Am aruncat in mod deliberat cam prea multe citate (am incercat sa fie cat mai eterogene ca provenienta), ca un raspuns la folosirea abuziva si eronata a citatului lui Epicur. O privire mai atenta ne dezvaluie ca el nu era nicidecum ateu, ba chiar afirma ca participarea activa la festivitatile religioase erau calea spre contemplarea divinului si o viata fericita; considera ca zeii sunt nemuritori si binecuvantati, iar cine afirma contrariul era lipsit de pietate. Citatul cu pricina “paradoxul epicurean” a ramas atat de cunoscut in istorie din doua motive: 1. este rezumativ pt varianta lui asupra “problemei raului”: s-ar putea ca, orice zei ar exista, sa nu se preocupe prea mult in a ne pedepsi cu durere si a ne rasplati cu placere, chiar daca ideea general a oamenilor ar fi aceasta.
2. este un exemplu elegant de sofism: este aruncata o propozitie logica, dar neadevarata, intre alte propozitii logice, dar adevarate, respectiv: “Is he able, but not willing/then he is malevolent”
Ati vazut ce usor e sa arunci piatra in put?
Spre deosebire de Maphler, insa, tot Epicur respecta posibilitatea si altor teorii in explicarea aceleasi notiuni :”If several theories are consistent with the observed data, retain them all”
Dar poate asta a inteles Maphler, sau a vrut ca asta sa transmita cititorului, deci sa-l prosteasca, deci este rauvoitor!
Si sa termin tot cu un citat, adresat celor dintre noi care inca, poate doar din nestiinta, cer minuni ca raspuns pt slabiciunea… “credintei”: “Daca s-ar fi coborat de pe cruce nu mai era nevoie sa se creada, ar fi avut loc doar recunoasterea unui fapt” (Steinhardt)
Frumos comentariu. Decelam cateva teme mari din el:
1. Mi-ai marturisit ca nu ai inteles foarte bine palavrageala mea, ce anume vreau sa spun si de ce. Voi incerca sa-mi re-explicitez pozitia.
2. Mi-ai explicat cum nimeni nu poate intelege cu adevarat motivele pentru care exista raul, ai vorbit despre misterele existentei lui si mi-ai citat cateva abordari. Eu iti voi spune ca nu existenta lui ma contrariaza – read on for details.
3. Mi-ai zis ca “n-am fost acolo”, si ca experienta proprie e o conditie sine qua non pentru a vorbi despre suferinta, pentru a o cuantifica si a o condamna.
4. Ai strambat din nas observand lipsa mea de smerenie si refuzul de a imbratisa gandirea mistica. Cu mare placere, iti voi spune unde ma situez fata de ele.
5. + inca niste idei pe care le-am retinut, si simt nevoia sa le abordez.
Voi posta cate un comentariu pentru fiecare dintre temele de mai sus, ca sa nu ne incurcam in fire.
1. Ce-am vrut sa zic
In linii mari, articolul spune urmatoarele:
-unii crestini insista pe ideea “m-a ajutat Dumnezeu sa fac [lucru marunt]”. Plecam, asadar, de la premisa asta, “lucram cu materialul clientului”, cum se zice la croitorie. Lucram in interiorul sistemului lor de gandire.
- Urmarind logica oamenilor astora, acolo sus exista un Dumnezeu care mai intervine pe ici pe colo, mai umbla la butoane, la tabela de mixaj in favoarea unuia sau a altuia, mai da un “click dreapta > delete” la probleme, mai vindeca un reumatism s.a.m.d.
- Ei, problema mea e ca inauntrul sistemului astuia de gandire Pastorul Celest umbla la butoane atunci cand are nevoie Tanti Coca sa-si ia Logan, dar nu face nimic atunci cand vede suferinte si atrocitati mult mai crunte. (“nu ma ocup acuma de copiii din Africa, am leasing-uri de Logan de facilitat”). Ceea ce, judecand cu mintea noastra umana si limitata, e un lucru debil.
- Nu neg neaparat existenta unui Dumnezeu per se, cat a unui dumnezeu interventionist, care chipurile are grija ca lumea asta sa fie una minunata – asa suna ce spun majoritatea credinciosilor.
2. Problema nu e existenta raului…
N-am zis ca mi se pare anormal sa existe rau pe lume (ar fi absolut imposibil, nu?). Nu ma intereseaza, asadar, originile raului, nici ce cauta el pe pamant in the first place, sau o presupusa incompatibilitate a lui cu divinitatea. Insa mi se pare un dublu standard cumplit – in interiorul argumentarii de mai sus – sa fii zeitatea suprema si sa te apuci sa stergi cu buretele pe ici pe colo dupa un algoritm pe care, daca-l judeci dupa standarde eticii umane, e profund stupid si pare extrem de malitios (sa suprimi raul in anumite zone – viata lu Tanti Marioara – si sa-l lasi sa infloreasca in altele – Etiopia).
3. “N-ai fost acolo”
> Pt ca el se declara a gandi stiintific[…]
Nu stiu unde am declarat asta explicit, dar in fine. In orice caz, sa-mi fie cu iertare, la tine intelegerea metodei stiintifice pare sa fie nu doar simplista, ci pur si simplu “clueless”. Iar comparatia cu “laboratorul” Bisericii Crestine e rizibila. Cu cea mai mare placere, intram si in detalii daca vrei. Nici eu nu-s mare expert, insa am pretentia ca pot face o distinctie elementara intre cum emite Biserica teorii/doctrine si cum se nasc si evolueaza ideile in lumea stiintifica…sa fim seriosi.
Bun, tu zici asa: ca ar fi trebuit sa fi fost acolo, sa simt pe propria-mi piele suferinta etiopienilor (=experiment) pentru a o putea folosi in teorie apoi (“Orice teorie trebuie sa fie probata prin experiment, pt a fi dovedita! Nu aceasta este metoda stiintifica?”).
Desigur, orice om de stiinta care scrie despre tumori cerebrale trebuie sa aiba si el o tumoare! Nu-i asa? Orice psihiatru care scrie despre fenomenul retardului trebuie sa fie si el retardat la randul lui (hehe), altfel n-are voie sa insire caracteristici si simptome. Si, bineinteles, orice biolog care are pretentia sa explice fotosinteza sau polenizarea trebuie s-o fi experimentat pe propriile-i frunzulite si petale, altfel ciocu’ mic, n-ai fost acolo.
Revenind pe pamant, sunt de acord cu tine ca suferinta este prin excelenta subiectiva si ca nu-i cea mai buna idee sa vorbesti despre ea “de pe margine”. Cu toate astea, si tu ai putea admite ca o putem “obiectiva” – in mod oarecum speculativ, ce-i drept, ajungand sa spunem ceva de genul asta: pe o scara de la 0 la 100, sper ca toata lumea e de acord ca suferinta celui care se lupta cu inanitia+malaria+diareea e mult mai mare decat a gospodarului care mai are inca o camera de zugravit la apartament. Ce zici? Putem face un sondaj, putem intreba milioane de oameni care “n-au fost acolo” cum evalueaza cele doua cazuri, si sunt convins (…sper ca si tu…) ca balanta se va inclina categoric inspre primul caz. Iata, deci, care a fost materialul meu de lucru – o evaluare obiectiva, superficiala, simplista si vulgara a suferintei – insa una acceptata universal, totusi. Atata timp cat esti in toate mintile, n-o sa spui ca ambele cazuri au acelasi grad de atrocitate. Daca tu vrei sa-mi spui ca lucrurile stau taman invers, esti invitatul meu, by all means.
Voilà. Cu astea fiind spuse, “n-ai fost acolo” nu mi se pare un argument suficient de bun si cu atat mai putin un obstacol atat de mare in calea emiterii unei opinii personale.
PS: Incearca sa-mi evidentiezi valoarea terapeutica a suferintei unui copil de 6 ani violat de doi handralai descreierati intr-un subsol de bloc. Ma gandesc ca micutul traieste cu adevarat, iar noi doar existam.
4. Despre smerenie, gandire mistica VS. gandire
“speculativa”, onestitate intelectuala si metoda stiintifica
>Pe la 29 de ani, Fer. Augustin se apropia si el de
>scepticism, caruia-i sesiza insa insuficienta:
>scepticul îsi face din îndoiala o certitudine si
>ajunge astfel într-o contradictie unilaterala
>caci daca îndoiala e certa ea nu mai este
>sceptica.
Acolo unde tu vezi o intelepciune atat de profunda, eu vad doar exploatarea unui oximoron nefericit (“certitudinea indoielii”…). E perfect normal sa te indoiesti cu tarie in legatura cu un lucru sau altul. Daca-ti zic ca am in debara un dragon roz fermecat, pe spinarea caruia zbor in fiecare noapte pana-n Panama si inapoi, vrei sa-mi spui ca scepticismul tau n-o sa fie chiar asa de puternic? Si ca gandul tau nu se va apropia de certitudinea ca … eu te pacalesc? (Cu atat mai mult cu cat azi e 1 aprilie!). Un crestin, in schimb, e glorificat pentru certitudinea nestramutata cu care crede intr-un zeu a carui existenta pare monstruos de improbabila – in fata atator contradictii si indicii care par sa spuna ca nu-i deloc asa cum crede el. Tu poate numesti asta smerenie, eu as avea alte cuvinte s-o descriu.
Apropo, lucram cu definitia DEX a smereniei, sau ai tu una speciala? Din experienta stiu ca teologii sofisticati au obiceiul de a-si redefini cuvintele in timpul dezbaterii, ca sa-mi arate ca n-am inteles de fapt la ce se refereau ei cu adevarat.
Trecand peste mica mea rautate gratuita… Scepticismul si gandirea speculativa au avut si au castig de cauza in nenumarate cazuri de-a lungul istoriei umanitatii – si par sa contrabalanseze in mod zdrobitor gandirea mistica, inundata de personaje imaginare (ex: Diavlolul) si multe alte produse ale aceleiasi imaginatii umane.
> […]gândirea sacrului […] este poate mai veche decat filosofia insasi
Mi se pare mie, sau asta e un argumentum ad antiquitatem de tip “e veche (mai veche decat muntii si vaile) si longeviva, deci trebuie sa fie ceva de capul ei, nu?”
Gandirea mistica e notorie pentru sindromul “Dumnezeul golurilor” sau “daca nu-ti explici un fenomen, pune-i eticheta cu Dumnezeu si nu-ti mai bate capul”. Click aici ca sa intelegi ce vreau sa zic. E atat de usor si de confortabil sa zici ca tot ce-i rau vine de la Necuratul…nu crezi?
Sa nu uitam ca in trecut oamenii isi explicau rasaritul si apusul soarelui (!) in termeni mistici printr-o “batalie dintre Bine si Rau”, in care Binele invingea dimineata (pe la ora 5 vara, dar un pic mai tarziu iarna) iar Raul invingea seara, si astfel intunericul se asternea peste munti si vai. Dar iata ca au venit niste sceptici speculanti, mama lor de dihori, cu niste erezii ingrate: “sistemul solar”, “heliocentrism” sau “miscarea de rotatie/revolutie”.
Apropo de ultima dintre ele…“E pur si muove” spunea Galilei (pe care si tu il citezi atat de frumos) in fata amenintarilor de tortura ale inchizitiei. Lui Giordano Bruno i-a sfarait carnea pe rug pentru afirmatia (speculativa) conform careia Pamantul se …roteste in jurul Soarelui?! Crestinii, in smerenia lor, hotarasera in laboratorul milenar sa-i elimine pe cei doi (si pe multi altii + scrierile lor), pentru ca indraznisera sa se opuna doctrinei. Asta-i diferenta intre misticismele tale dubioase (adeseori nefondate) si metoda stiintifica, cu scepticismul ei cu tot si cu implicita-i lipsa de smerenie. Asta-i problema cu clericii care-si dau azi cu parerea despre ineficienta prezervativului in combaterea SIDA – cu zero argumente…dar pai despre experienta personala, ce sa mai zicem… Si na belea, cateva veacuri mai tarziu, crestinii aveau sa-i foloseasca vorbele prigonitului Galilei drept proptea pentru propria lor doctrina! Monumental.
Haideti, asadar, sa aruncam la gunoi toate valorile Secolului Luminilor si sa tanjim dupa valorile Evului Mediu, precum o facea Petre Tutea, din care si tu citai cu atata evlavie. Haideti, deci, sa glorificam babele murdare pe picioare care-si petrec jumatate din viata in genunchi rugandu-se la un personaj imaginar, care-ti prescriu ceapa pentru tratarea racelii si rugaciune pentru reumatism…si care au adus atat de putin progres real pentru lumea asta. In acelasi timp, hai sa-i privim cu condescendenta (opa! unde-i smerenia?) si sa aruncam cu rahat in dihorii de Nobelisti si-n oamenii de stiinta care au eradicat cateva epidemii care-ar fi putut decima populatia globului, care ti-au creat vaccinurile si calculatorul de la care tastezi. Pentru ca sunt atei, vezi tu?
Hai sa glorificam o carte veche de mii de ani, care invata ca inlaturarea leprei se face cu “sange de pasare, lemn de cedru, ata rosie rasucita si isop” (Levitic 14:49-54) (Nu, nu e voodoo, e Vechiul Testament!). Si sa-i aplaudam pe sfintii parinti sau diverse alte victime ale delirului mistic (sau nu), care-n infinita lor intelepciune (de inspiratie divina) ne explica cum epilepsia este de fapt cauzata de blestemul mamei asupra copilului pe care-l poarta in pantece – contrar parerii medicilor care vorbesc despre erezii gen “factori genetici”, si care chiar au inventat tratamentele pt. sus-numita epilepsie. Laboratorul Bisericii Crestine e la fel de “genial” cand isi da cu parerea despre atatea lucruri, precum cele de mai sus.
Nu stiu cate foloase ne-a adus smerenia atunci cand era absoluta nevoie ca ideile invechite, preconcepute si mai ales nocive sa fie inlocuite cu unele noi si folositoare – de la povestea cu sistemul solar la medicina moderna si folosirea prezervativului.
Scepticismul si-a dovedit eficienta, si nu reprezinta deloc un gest gratuit la dihori; iar onestitatea intelectuala nu-i doar o expresie aruncata in plesneala. Ele par sa ne fi adus multe foloase pe lumea asta, nu crezi? Problema e ca din pacate ele “se bat cap in cap” cu valorile stupide ale clerului – smerenia, apelul la traditie, lipsa de flexibilitate (pe alocuri acum, universala pana nu demult), frica de Dictatorul Cosmic, autosuficienta si confortul de-a crede baliverne in locul explorarii. Click aici ca sa intelegi la ce ma refer.
5. …si altele
> Daca tot observi suferinta in care
> se zbat cei mai loviti si mai prosti decat
> noi […] pune tu ceva in loc!
Asta-i praf in ochi, sa ma ierti. Caricaturizand un pic, e ca si cum mi-ai zice tu “Mie nu-mi place deloc de Barrack Obama”, iar eu te-as apostrofa: “Da? Si ce faci tu concret ca sa-l inlaturi de la putere si sa conduci mai bine Statele Unite?”. Cu alte cuvinte, sa nu cumva care cumva sa-i iei numele in desert lui Obama sau sa emiti judecati fata de orice politician ale carui neajunsuri n-ai de gand sa le suplinesti tu, personal.
> Daca Dumnezeu nu exista inseamna nu numai ca insul
> isi poate face de cap, …
Da, ma asteptam sa invoci asta, credeam ca o sa zici din Fratii Karamazov. Intr-adevar, suna ca si cum ar fi singura explicatie posibila…in absenta unor cunostinte despre bazele biologice ale altruismului, cooperarii intre indivizi si multe alte comportamente care fac lumea sa fie relativ stabila si organizata, asa cum e ea azi – da, chiar in absenta unui dictator cosmic!
> …ci si ca natura si
> universul nu mai au nici o indatorire fata de om…
Asta arata tendinta spiritului uman de a personifica tot ce concepe in jurul lui si de a-i atribui o “indatorire”, sau alte caracteristici care tin totusi de sfera umanului. Oamenii spun ca viata asta trebuie sa aiba un sens, ca trebuie ca universul (sau mai stiu eu ce) sa aiba o “finalitate” s.a.m.d. Si pentru ca e atat de greu de explicat, pun dopul cu “Goddidit.” si s-au spalat pe maini, au tras apa, sanatate. “Dumnezeul golurilor” vine din nou sa umple lacunele din intelegerea noastra. “Daca nu stii ce e, zi-i Dumnezeu”. “People prefer a bullshit theory rather than no theory at all”, spunea Christopher Hitchens in aroganta lui. Asta e natura noastra – nu avem pace si somn in asternut pana nu ne explicam unele dileme – create tot de noi. Si tot in natura noastra sta sa alegem raspunsul facil cu “god did it”, sa ne intoarcem pe partea cealalta si sa sforaim linistiti. Ca de-aia-i mai vechi modelul asta de gandire. Reformularea ideii de mai sus: “Eu nu-mi explic X si Y, deci Dumnezeu trebuie sa existe. Altfel, cu ce-as putea umple golul asta din intelegerea mea?”
Comportamentul etic al omului ar trebui bazat doar pe simpatie, educaţie şi legături sociale; nu e nevoie de nicio bază religioasă. Omul s-ar afla într-o poziţie proastă dacă ar trebui constrâns de frica pedepsei şi speranţa răsplatei dupa moarte.
— Albert Einstein
Si pentru ca vorbeam de lup…
> Caci zice chiar si Einstein[...]: “In veacul
> nostru materialist singurii oameni de stiinta
> seriosi sunt oamenii profund religiosi”
Cred ca e o idee foarte proasta pentru un apologet crestin sa-i suceasca vorbele lui Einstein in favoarea unei argumentari pro-crestinism. Orice apologet trebuie sa se documenteze si sa descopere exact ce insemna “religie” si “Dumnezeu” in sensul einsteinian al termenilor, si va descoperi – cu stupoare sau nu – ca nu face in niciun caz referire la varianta teista, a unui zeu personal, 3-in-1, care vrea sa tinem posturi si sa ardem tamaie prin casa cu diferite ocazii. Nu aia care picteaza icoane naive sunt oamenii profund religiosi pentru el, iar citatele din Einstein nu sunt cel mai bun aliat al tau in discutia asta.
“Este vorba, desigur, despre o minciuna cand vine vorba de tot ce-ati citit despre convingerile mele religioase – o minciuna repetata sistematic. Nu cred intr-un dumnezeu personal, si nu am negat niciodata asta, ci din contra, am exprimat-o clar. Daca exista ceva in mine care ar putea fi numit religios atunci este vorba despre nesecata admiratie fata de structura lumii, in masura in care stiinta ne-o poate revela.”
– Albert Einstein
There you go, einsteinian religion in a nutshell.
Cred ca trebuia neaparat inclusa si melodia asta (Janis Joplin: Mercedes Benz) http://www.youtube.com/watch?v=lKNq-A-OqNs
Draga Mufler
Au fost tot timpul, de-a lungul istoriei crestinismului, pana in zilele noasatre, persoane care s-au intalnit la propriu cu diavolul, au simtit pe propria piele rezultatele unei astfel de intalniri. Din fericire pe multi acest lucru i-a facut sa-l caute si sa-l cheme pe Dumnezeu in ajutor, ca se lasa chiar cu moarte urata. Toti acestia au vorbit in cunostinta de cauza despre aceste lucruri. Daca vrei iti explic mai multe. Omul cu greu poate deveni cu adevarat religios pana nu traieste cu adevarat propriile experiente mistice (de intalnire cu Dumnezeu)-desigur exista si fals misticism.
Frumoase cuvinte. Si cum facem diferenta intre real si fals misticism?
exact cum faci diferenta dintre un organism sanatos si unul disfunctional si bolnav.
Un om care a fost bolnav si s-a insanatosit face perfect diferenta dintre cum era cand era bolnav si cum e cand e sanatos.
Pe de alta parte si un medic bun, care n-a fost niciodata bolnav de toate bolile care i se infatioseaza, prin mult studiu si cercetare face perfect diferenta dintre sanatate si boala, si dintre o boala si alta boala.
Misticismul adevarat a fost descris exact de marii parinti mistici dar si de altii care i-au studiat pe cei dintai si au avut chiar si ei- chiar daca nu au devenit mari parinti- propria experienta mistica, iar formele de misticism fals, prin comparatie cu primele, au fost descrise tot de oameni care au studiat atent fenomenul.
Exista lucrari foarte bune despre falsul (bolnavul) misticism in crestinism.
Pe de alta parte, exista diferente majore, esentiale intre mistica crestina si celelalte mistici: mistica indiana, mistica japoneza, chineza, islamica etc.
Astea toate il pot ajuta pe omul care are experiente mistice sa identifice daca chiar s-a intalnit cu Dumnezeu sau a intrat putin in zona crepusculara.
Apoi exista si au existat oameni duhovnicesti care cu usurinta pot indica cuiva pe ce carari umbla, daca-s cele bune sau cele rele (si in plus preotii duhovnici, ar trebui, ca niste medici ai sufletului, sa cunoasca extrem de bine aceste fenomene spirituale; din nefericire acestia sunt ca si medicii, multi te omoara, putini te salveaza)
Scuze…acuma vad ca mai devreme n-am avut literele “a” si “p” la calculator, am avut “u” in schimb
Pot sa devin nasa ta sa stii (in ale misticii desigur
De fapt pe o cale cam “mistica” am ajuns aici. Eram pe un blog care se doreste “ortodox”, unde am dat peste Creatricea (Thecreatix), care tocmai se lauda ca studiaza religiile (in general) si am vorbit ceva despre sfinti. Am sarit putin si pana la ea pe blog, si la ea pe blog am gasit un link in care te lauda, si am sarit la tine pe blog; unde am nimerit tot intr-o discutie legata de religie si Dumnezeu.
Si sa-i aplaudam pe sfintii parinti sau diverse alte victime ale delirului mistic (sau nu), care-n infinita lor intelepciune (de inspiratie divina) ne explica cum epilepsia este de fapt cauzata de blestemul mamei asupra copilului pe care-l poarta in pantece
Imi place ca te-ai aplecat cu “osardie” asupra subiectelor disputate, credinta, smerenie, mistica.
Eu incet, incet, recitind ce-ai scris, caci ai scris destul de multisor, si cu un oarecare soi de “elaborare”, incep msa intru in miezu “gandirii” tale.
Un prim aspect de criticat este ca tu esti departe de a fi documentat pe subiecte. Ai adus ca referinte in expunere si argumentatie doar niste aiureli de adrese web, si niste ineptii de articolele de la respectivele referinte. Pai asa se face frate cercetare si stiinta? Tu te-ai fi dus la scoala cu o lucrare sau referat facut cu referinte penale de-astea de pe net?
Exemple de sfinti parinti de la care noi putem invata/afla cate ceva despre mistica sunt: Sfantul Grigorie de Nanzianz, Sfantul Dionisie Areopagitul, Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Grigore de Palama (care a lasat teologia energiilor necreate prin care lucreaza Dumnezeu in lume), Sfantul Simeon Noul Teolog si altii.
Mistica e intalnirea cu Dumnezeu, urcusul duhovnicesc al sufletului catre Dumnezeu, indumnezeirea omului, unirea cu Dumnezeu in har (caci dupa fiinta nu se poate, fiinta lui dumnezeu fiind intangibila, necreata, necuprinsa).
Urcusul duhovnicesc conform descrierii facute de sfintii parinti (care au nume – nume mari, precum am mentionat unele dintre ele, nu orice preotas care deschide Scriptura la biserica si “ghiceste” unor falsi crestini in ea e sfant parinte), comporta 3 etape: 1. despatimirea 2. iluminarea (revelatie, intelegerea cu duhul a lucrurilor duhovnicesti) si 3. inceputul drumului spre desavarsire
Intr-adevar, cei care au ajuns in etapa a treia au avut si ceea ce se numeste extaz mistic, in care Dumnezeu e perceput invariabil ca lumina (o lumina necreata, incat incepe sa straluceasca chiar si cel care e invaluit de lumina respectiva), sufletul e cuprins de o bucurie imensa si o iubire imensa, care induhovniceste si trupul;
Nu seamana nici pe de parte cu ce numesti tu delir mistic. Exista si delir mistic, pentru ca misticismul are si forme false, precum si forme bolnave, in care omul experiaza niscai puteri dracesti (precum in buddhism, samanism etc.), ori pur si simplu probleme psihice de diverse naturi.
Textul dat de tine nu are nici o treaba cu adevaratul misticism sau cu inspiratia divina.
Este adevarat totusi ca anumite forme de indracire se manifesta precum boala epilepsiei, si o data exorcizata persoana respectiva (avem si in Noul Testament cand Iisus vindeca baiatul epileptic al unui barbat) manifestarile respective dispar definitiv. Insa nu in toate formele de epilepsie este vorba de o indracire, de actiunile unor diavoli asupra sufletului respectiv. Insa in toate bolile pot ajuta postul, rugaciune, spovedania, participarea la slujbe si in special la Sfantul Maslu care se face pentru cei bolnavi in primul rand (eu cunosc multe cazuri de oameni, chiar fara speranta unii, care s-au insanatosit luand calea credintei si a bisericii. Totul insa se face si mergand la medic, luind tratamentele recomandate, credinta si biserica ajuta la vindecare, si ajuta in cazurile cand tratamentele nu au efect, cazuri mai dificile si disperate).
Mai departe,
O sa incerc sa “agat” si sa tratez pe rand aspectele relevate si “demonstrate” de tine
Baba si nobelistul lui Tutea
Tutea facea o comparatie si el intre un nobelist ateu (atentie, doar unul ateu) si o simpla baba murdara pe picioare dar care are o legatura vie si adevarata Cu Dumnezeu.
El e dihor pentru ca fara Dumnezeu, cu toata stiinta lui, nu va ajunge niciodata la desavarsire spirituala la care este omul chemat, ca persoana, de catre persoana absoluta, care este Dumnezeu.
Dihorii si animalele in general nu sunt persoane, si nu pot avea comuniune spirituala cu Dumnezeu, asa cum baba murdara si neinvata poate avea oricand prin marturisire si rugaciune. Stiinta fara Dumnezeu nu e stiinta, ca ii lipseste cu desavarsire orice transcendenta. Stiinta adevarata se face in Dumnezeu, chiar El, care este Mintea suprema, lumineaza pe cei care vor sa inainteze in stiinta si cercetare. Sa stim ca avem de exemplu sfintii medici fara de argint, printre care Sfantul Pantelimon, si Sfantul Arhiepiscop Luca de Simpferopol (mare chirurg al infectiilor aseptice care a trait in secolul XX, contemporan cu noi). Acestia sau “dedat” cu osardie cercetarii stiintifice si stiintei, si au ajuns mari vindecatori de oameni, dar in tot ce au facut au cerut ajutor de sus, s-au dedicat lui Dumnezeu si oamenilor, si pana la urma au ajuns sa faca minuni spre vindecare si fara bisturiu – chestie reala, gasiti cartea cu Arhiepiscopul Luca care a aparut relativ recent). Parintii si bunicii vostri chiar nu au dat niciodata acatiste sa vi se lumineze mintea, sa primiti ajutor de sus sa treceti cu bine prin scoli si examene? Voi nu va faceti cruce la greu si la necaz?
“Dumnezeul golurilor” vine din nou sa umple lacunele din intelegerea noastra.
Am mai vazut chestia asta pe undeva, cu golurile.
Dumnezeu este Dumnezeul iubirii, Creatorul intregii zidiri din marea sa iubire. Nu e al golurilor. Golurile s-au creat dintr-o rupere produsa din propria vointa a omului, rupere pe care tot Dumnezeu a reparat-o, prin intruparea lui Hristos, caci omul nu ar fi fost capabil sa recupereze ce a facut.
Sfintii Parinti ne spun ca daca Adam si Eva ar fi cerut iertare atunci pentru ceea ce au facut, si-ar fi recunoscut vina, s-ar fi smerit, Dumnezeu i-ar fi iertat pe data, pentru ca este Dumnezeul iertarii si al milostivirii. Insa Eva a dat vina pe sarpe, iar Adam a dat vina pe Eva. Atunci ei n-au facut decat sa adanceasca ruptura dintre ei si Dumnezeu, ceea ce le-a atras si mai mult rau. Chiar si in aceasta stare Dumnezeu le-a mai dat o sansa, i-a trimis sa-si castige existenta cu efort si necazuri, promitandu-le un rascumparator, un reparator, restaurator. De-abia cand s-a nascut o pe fata pamantului o fiinta cu adevarata smerenie, care afland din Vechiul Testament ca un Mesia va sa vina pentru oameni si sa-i scoata din rau, s-a dedicat rugaciunii catre Dumnezeu sa-l trimita cat mai repede pe acest Mesia, de-abia atunci Dumnezeu a gasit colaboratorul pentru salvarea omenirii. Si a trimis un inger sa-i vesteasca acelei femei ca-l va naste pe Mesia. E vorba desigur de Fecioara Maria, salvatoarea si acoperamantul nostru. A asteptat Dumnezeu mult timp ca sa se nasca acest colaborator deosebit ca sa se coboare in trup si sa ne salveze. A asteptat si a pregatit drumul omenirii catre Ea, catre nasterea acestui suflet nascut prin rugaciunile de o viata a celor 2 parinti batrani si aparent sterili (prin voia lui Dumnezeu). Vechiul Testament ne arata aceasta pregatire.
Daca putem vorbi de niste goluri adevarate in fiinta umana, atunci acel gol este de fapt lipsa comuniunii (spirituale) cu Dumnezeu.
Aceasta rupere a comuniunii (golire de Dumnezeu) s-a produs atunci cand Adam s-a lasat ispitit si a facut neascultare. Ori neascultarea de creatorul tau inseamna rupere de El. Atunci el s-a golit de adevarata comuniune cu Dumnezeu, a constientizat propria golire, si ni se spune ca s-a rusinat, s-a ascuns, stare pe care n-o experiase inainte.
Ori crestinul acela care crede, care se roaga in Adevar, care face faptele credintei (foarte important, caci credinta fara fapte e moarta, nu e credinta adica) incepe o legatura vie cu Dumnezeu, El are indicii clare despre existenta lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu ii raspunde – in diverse moduri, prin diverse intamplari – la intrebari si rugaciuni. Cine are acesta traire vie a credintei experieaza si vede lucruri care le scapa celorlalti, le scapa pentru ca acele lucruri “se vad” duhovniceste, si mai putin cu ochii trupesti.
Un traitor adevarat nu-l va lasa sufletul sa ceara orice prostie de la Dumnezeu, masina, laptop si mai stiu eu ce. Insa intr-adevar trebuie sa-i dam multumire lui Dumnezeu pentru tot ce dobandim si materialiceste, o exprimare ca “M-a ajutat Dumnezeu sa…” poate semnifica foarte simplu ca omul e constient ca fara Dumnezeu e greu sa realizezi ceva. De fapt poti sa ai castiguri materiale si fara sa te rogi la Dumnezeu, insa adevaratul crestin se multumeste cu ce are si da slava lui Dumnezeu si pentru propria lui saracie. Si atunci se intampla un lucru interesant: se trezeste ca de unde de neunde ii vine ceea ce avea neaparata nevoie: paine, hrana, medicamente, acoperis deasupra capului etc. Dar asta functioneaza numai pentru cei care se lasa pe mana lui Dumnezeu, isi pun nadejdea in El, multumesc si pentru ce au, si multumesc Lui si pentru ce li se da. Si atunci astfel de oameni au indicii clare despre existenta si cum lucreaza Dumnezeu in viata lor, cum le raspunde la toate si are grija de ei.
Si Da, Dumnezeu are timp de fiecare dintre noi, pentru ca Dumnezeu e deasupra timpului si tuturor existentelor, Dumnezeu e in vesnicie. El a creat timpul si existentele. El e transcendent (”in Ceruri”) si in acelasi timp imanent, de fata, prezent in tot locul si ceasul.
Copiii etiopeni
Suferinta si proportiile ei impresioneaza sufletul crestinului si al omului sensibil, care nu si-a pierdut bunatatea, pe orice cale ar lua nota de ea. Probabil ca dezastrul de la fata locului te zguduie definitiv, spre deosebire de imagini remote.
Acest rau nu l-a produs Dumnezeu, lumea aceasta a cazut, datorita pacatului, de la caderea adamica incoace, sub imperiul suferintei. Caci ruperea de Dumnezeu, lipsa comuniunii dintre El si creaturile sale duce la suferinta. Repet, aceasta legatura se reface cu adevarat doar la oamenii care incep o viata de sfintenie. Acestia capata Duhul Sfant, Duhul Sfant lucreaza cu adevarat in viata lor si percep toate, inclusiv boala, altfel, pentru ca au o viata spirituala puternica.
Dumnezeu a lasat derstule resurse pe pamant pentru toate fiintele. Dar nu vine El personal sa e bage pe gat la nimeni. Doreste comuniunea cu El dar si comuniunea intre noi. Exista tari sarace pentru ca exista mari puteri care investesc in armament, armate, razboaie pentru putere si resurse. Si atunci? Nu exista forta pe pamant sa fie salvata lumea a treia? Exista. Nu exista vointa umana.
Sa stiti ca Dumnezeu mai intervine si direct pentru a-si exprima parerea si vointa.
Acele dezastre din insulele acelea exotice pline de desfrau si opulenta cu siguranta arata mania lui Dumnezeu care vede tot ce se petrece.
Am niste intrebari pentru tine.
Care crezi tu ca sunt diferentele si asemanarile intre MISTIC si MITIC?
Cum vezi tu mitul si cum vezi dogma?
Nota: Dex-ul e departe de a fi de un real folos pentru documentare, incearca lucrari de specialitate pe religie, filosofie, doctrine mistice etc.
Ah, si o a treia intrebare: diferenta intre DICTATOR si PRONIATOR.
@manuela: mersi pentru ploaia de comentarii.
Aveam de gand sa te felicit pentru decenta si semi-coerenta cu care mi-ai scris prima serie, dar probabil vazand ca nu-ti raspund imediat te-oi fi gandit ca ma eschivez sau ceva…si ai inceput sa faci mici pedanterii. Am sa te rog sa ti le iei si sa ti le…pui de o parte.
Fii pe pace, am sa-ti raspund la mai tot ce-ai scris, ba chiar, in mod surprinzator, vei afla ca exista ceva cu care sunt de acord in ce-ai zis tu. Si o sa facem si clarificari terminologice, placerea-i de partea mea.
Insa nu fac compuneri acuma, sunt in plina perioada de dosare si examene, si vorba ta, nu-mi permit sa ma duc cu pasaje de pe internet la doamna profesoara, nici sa-ti raspund tie oricum. Cineva trebuie sacrificat.
Esti OK daca nu-ti raspund cateva zile? Iti fac o cafeluta, ceva, intre timp?
In treacat fie spus, sper sa nu-ti castigi statutul de blog-troll pe care nu-l mai poti scutura de pe spinarea blogului cu una cu doua. La cum actionezi, s-au aprins vreo 3 beculete rosii din 5. In fine, asta o s-o clarificam si o s-o rezolvam fara probleme in curand.
Pana atunci, numai bine! Ne reauzim in cateva zile.
Peace.
blog-troll?!!! Poate doar mind-troll…De fapt eu studiez blogurile, din mai multe perspective (si pe bloggeri implicit, ca e o legatura “intima” intre ei si bloggurile lor), si astfel m-am trezit scriind si comentarii uneori.
Mi s-a parut interesant ca din nou am dat peste un “feed” spiritual-religios, argumentat (prost sau bine argumentat e partea a doua, important mi se pare ca oamenii incearca sa vina cu argumente, cu o conceptie si o gandire).
Unde vad ca lucrurile scartie, mai ales la persoane foarte tinere, mai intervin si eu pe ici pe colo. E bine sa va formati gandirea si sa aprofundati cunoasterea cat sunteti tineri, dar sa o faceti cum trebuie, mai ales cand sunteti inteligenti, creativi, dornici de lucruri bune etc. etc. etc.
De fapt pe un astfel de feed (”spiritual”) se poate interveni doar in masura in care fiecare participant are buna credinta si bunavointa sa-si canalizeze eforturile inspre o adevarate luminare si clarificare. Ping-pong, brainstorming de-asta cu tot felul de argumente, idei, polemici si tot asa rar duce la o realizare.
De fapt depinde ce vrea bloggerul de la propriul lui blog, cum intelege sa-si creeze feed-uri (”blogul poate fi un fluviu unde se strang multe rauri- “feeduri”), ce asteapta de la relatia cu propria audienta, ce conceptie are asupra unei astfel de “productii..
Eu nu sunt un blog-troller, iar tu nu trebuie sa faci compuneri, trebuie sa capeti profunzime si rigoare. Intrebarile pe care ti le-am pus chiar sunt directii foarte bune de studiu, nu doar o clarificare terminologica, ca sa intelegeti mai bine diversele sisteme de gandire (am vazut ca ai inclinatie) dar si teologie de ce nu? (trairea in Dumnezeu e teologie si viata reala, combinate, nu poti trai ceea ce nu cunosti si nu poti cunoaste cu adevarat ceea ce nu ai ajuns sa traiesti)
Bafta la examene, si fa-ti treaba cum trebuie, discutam dupa examene. Ma bucur si iti multumesc ca arati ca ma iei in serios, ma tratezi cu interes cum s-ar zice, si nu vrei sa-mi raspunzi oricum. Asta chiar ma bucura foarte mult, aceasta da e un motiv pentru care se merita sa discuti cu cineva. Eu in general fac la fel, imi aloc un anumit timp pentru raspunsuri care chiar cer timp pentru a le formula, nu imi place sa ma arunc cu capul inainte.
De ce sa aiba grija Dumnezeu de noi, cand nu avem noi grija unul de altul? Dumnezeu a lasat si oameni saraci ca sa testeze credinta celor bogati, de ce nu-i ajuta nimeni?
Tot incerc sa-mi storc mintea, poate o iesi ceva “spiritual”! Dar nu iese nimic! De niciunde! Si nici nu am nicio sursa de inspiratie la indemana. Asa ca, sunt ateu si basta!
PS!!!
Speram sa nu pui nofollow pe link!
Dar asta e!
Alexandru – Dumnezeu nu testeaza pe nimeni…El stie de dinainte cum vom reactiona.Dumnezeu nu intervine pentru noi decat atunci cand ii cerem ajutorul si daca ne lasam grijile si problemele in mainile Lui.Isus mijloceste la Tatal pentru noi doar daca il acceptam pe Isus ca Mantuitor.Cat despre oamenii saraci…bolnavi etc…e clar ca nu il au pe Dumnezeu in inimile lor.
Epicur e un cascaval ! In primul rand imi pare rau de tine pentru ca nu stii povestea ! Demult , Lucifer era un inger foarte bun si era perfect ! Dar daca era perfect atunci de ce a facut rau ! Stai putin ! Tu cand te gandesti ca o sa creezi un telefon desi pe lume nu exista telefon inseamna ca deja l-ai creeat ? ! NU doar te-ai gandit la el ! Ei bine , Lucifer la creeat ! A pus asa celorlalti ingeri : Eu va ofer un guvern nou , fara reguli Dumnezeu e un Dumnezeu care ne obliga si alea alea … ! Bun… Mihail cu ingerii i-au alungat pe Lucifer si pe ingerii lui din rai , dar Dumnezeu de ce crezi ca n-a vrut sa il opreasca ? ! Pentru ca restul de ingeri ramasi au fi spus : “Lucifer avea dreptate , oricine se impotriveste lui Dumnezeu este omorat ! Si i-a lasat liberi pe pamant pe dracii lui ca sa faca prapad si omu sa aleaga intre bine si rau ! Nu stiai cumva prostule ca lumea asta nu are nevoie de ajutor asa mare pentru ca viata asta e una trecatoare de 70 ani cand dincolo te asteapta o vesnicie de bine sau de rau ! Ia gandeste-te tu acum si da-mi raspuns ! Dumnezeu e bun Dumnezeu e binevoitor ! Dumnezeu e peste tot ! Dumnezeu asculta orice amanunt ! Dumnezeu nu esti tu sau eu ca sa pui tu la indoiala judecata lui Dumnezeu cand nici ingerii cerului nu o stiu ! Odata era un calugar care se rugase la Dumnezeu sa-i arate de ce oamenii mor unii mai tineri altii mai batrani de ce aia rai au parte de bine si de ce aia buni au parte de rau ! Intr-o zi calugarului i s-a aratat un inger care i-a spus ceva in genu: “Dute in poiana aia in scobitura aia de copac si asteapta sa vezi ! ” Bun asa si facuse . A asteptat pana a venit un boier cu un cal care a pierdut 150 de arginti pentru ca s-a grabit sa bea apa de la fantana si a uitat punga acolo ! A venit apoi un om normal a gasit punga s-a uitat de colo colo si a fugit cu ea ! Apoi a venit un om sarac a mancat o bucata de paine a baut un pahar cu apa si i-a multumit Domnului ! Boierul s-a intors si a dat vina pe acesta ca i-a luat banii desi el nu stia nimic de ei ! L-a omorat , l-a controlat si n-a gasit nimic dandu-si pumni in cap pe drum si plecand mai departe ! Apoi calugarul nervos iesise afara si spune : Ce nedreptate a facut aici Dumnezeu ! Iar ingerul i-a spus ! Acum multi ani mama celui care a gasit cei 150 de arginti a murit si i-a cerut acestui boier sa-i dea 300 pe gradina lui si boierul i-a dat doar 150 si el a spus :”Dumnezeu va face dreptate” ! Si asa a fost . Bun dar cu cel care a fost omorat pe degeaba cum ramane ? ! Pai acela ce a fost omorat cand era tanar a lasat un om sa se inece intr-un lac si n-a vrut sa-l salveze spunand “Cine l-a pus sa se bage acolo ?” Si la Dumnezeu i s-a facut mila si a vrut sa plateasca aici ca era om bun si a ajuns in rai , ca sa nu il mance iadul si boierul si-a dat pumni in cap si s-a dus la o manastire unde va ramane pana va muri si se va mantui deci ingerul i-a spus calugarului :”Vezi cum gandesti tu , si cum gandeste Dumnezeu ! Cum ai curaj sa pui la indoiala cum gandeste Dumnezeu cand nici ingerii din cer nu stiu ? ” ! Da-mi raspuns te rog desi nu vei avea unul !
raul exista pentru ca noi il vrem , dumnezeu este bun si ne da ce dorim